Cum arată Raiul pentru "Walking on Letters"?

Cum arată Raiul?
Cu siguranță, pentru oricine arată diferit deoarece nu toți oamenii au aceleași preferințe. De aceea, Krisz și Alexya deja se simțeau în Raiul lor propriu.

Fiecare privire pe care o poposeau în jurul lor cuprindea o întindere albă. Tot în jurul lor reprezenta anotimpul pe care îl adora atât de mult: iarna. Nămeți de zăpadă, fulgi neastâmpărați care vor să se joace cu fetele noi, mirosul zăpezii care deși e rece, în sufletele lor se transformă într-o căldură atât de familiară. Acesta era Raiul lor, aceasta era Laponia.

Laponia, țara unde toate visele copiilor se îndrept în ajunul Crăciunului, deoarece acolo trăiește însăși Moș Crăciun, bunicuțul tuturor năzdrăvanilor care au fost cuminți totuși și aștept jucăriile fermecate pe care le face Moșul împreună cu spiridușii lui acoliți pentru copii din toată lumea care încă au încredere în Moșul și aștept cu nerăbdare atmosfera care îi învăluie întotdeauna în toiul acestor sărbători magice.

- Este atât de…

- Frumos!!!

- Asta vroiam să spun eu, zise Krisz începând să chicotească de entuziasmul prietenei ei.

Alexya a început să râdă, astfel încât râsetele lor era melodia pe care fulgii au început să danseze necontenit în jurul lor, depunându-se pe năsucurile lor, făcându-le să arate adorabil în mijlocul steluțelor zburdalnice.

- Ştii ce mi-am dorit întotdeauna? zise Krisz dupa o perioadă în care a stat, uitându-se la fulgii ce se depuneau lângă ceilalti fraţi şi surori.

- Să ajungi în Laponia, spune Alexya, fiind fascinată de complexitatea structurii steluţelor efemere.

- Să văd aurora boreală. Ştiai că se spune că ea face legătura dintre lumea reală şi cea fantastică?

- Puţini cred asta, zâmbeşte Alexya cu ochii întredeschişi.

- Şi, desigur, că noi suntem printre acei oameni care cred în orice imposibil.

Fetele au început să râdă din nou.

- Atunci hai să mergem să o vedem, dacă tot suntem aici.

- Nu ar trebui să aşteptăm…?

- Krisz, suntem în Laponia. Laponia!

- Mda, ai dreptate, hai să mergem.

Fetele au început să urce pe cel mai înalt deal pe care l-au zărit pentru a vedea cât mai bine aurora în toată splendoarea ei. Fiind la fel de neastâmpărate precum fulgii, au început să fugă, bulgărindu-se cu zăpadă şi râzând din cauza fericirii ce le cuprindea sufletele.

Ar fi ajuns mai repede acolo, dacă nu s-ar fi jucat ca nişte copilaşi, dar nu regretau nicio clipă. Când au ajuns, au rămas uimite de fenomenul miraculos care se petrecea în faţa ochilor lor.

Aurora era ca un curcubeu dar de o mie de ori mai fascinantă şi mai magică. Era ca o mantie vie şi multicoloră cu steluţe care scânteiază pretutindeni.

Krisz şi Alexya nu au spus nimic preţ de câteva clipe, aşezându-se pe zăpada moale.

Nu ştiu cât de mult au stat aşa şi s-au uitat la singura îmbrăcăminte a nopţii care nu acoperea deloc frumuseţile ei: stelele. Într-un târziu, fulgii jucăuşi au simţit că e timpul să doarmă pentru că nu se mai zărea niciunul în aer, doar depuşi lângă ceilalţi, la fel ca ele, privind la rândul lor fascinaţi de ceea ce se petrecea deasupra lor.

- Nu am mai vazut nimic atât de spectaculos, zise Krisz cu o voce ciudată, demonstrând lunga nefolosinţă a glasului.

- Poate în acest moment visam şi nici măcar nu ne dăm seama.

- Să încercăm atunci să nu ne trezim, să ne mai bucurăm pentru puţin timp de tot ceea ce ne înconjoară.

În acel moment au auzit nişte zurgălăi în apropierea lor. Cu urechile ciulite, s-au ridicat amândouă deodată, aproape lovindu-se din cauza adrenalinei pe care au simţit-o. S-au uitat în jurul lor, căutând sursa acelui sunet drăgălaş ce a trezit în ele amintiri dragi din copilăria lor.

- Văd eu bine sau în faţa noastră este o caleaşcă? întreabă Alexya, înclinându-şi capul ca şi căţeluşii confuzi.

- Nu e o caleaşcă, Alexya… este sania lui Moşu’!!!

Fetele au început să strige de bucurie şi să fugă înspre sania la care orice copil a visat. Era aşa cum şi-au imaginat-o ele: o sanie de dimensiuni mari, pentru a putea adăpostii toate cadourile; de culoarea roşu aprins, ornată cu clopoţei ce se mişcau din cauza atingerii vântului.

Alexya s-a urcat în sanie fără ezitare şi a luat o statura de om serios. După, un zâmbet jucăuş a început să răsară pe faţa ei.

- Ho! ho! ho! Craciun fericit! zise cu o voce gravă.

- Te dai drept Moşu’?

- Sunt Moşu’, draga mea. Aşa că spune tu la Moşu’, ai fost cuminte anul acesta?

Krisz a început să râdă de zăpăcita de Alexya şi s-a alăturat ei în sanie, fugărindu-se una pe alta şi jucându-se de-a piraţii, înfruntând marea de zăpada.

În timpul jocului, fetele s-au izbit una de alta, căzând jos şi râzând de isprava lor.

- Nu suntem normale, a reuşit Alexya să spuna.

- Prea puţin spus, zise Krisz prin hohote.

S-au ridicat, dar vântul a început să le izbească cu putere.

- A început să bată vântul dintr-o dată? întrebase Alexya.

- Nu cred… ceva… oh, nu!!!

Sania a luat avânt pe deal în jos, prinzând o viteză mare. Krisz şi Alexya s-au luat în braţe, urlând cât le ţineau glasurile. Nu ştiau ce să facă pentru a opri sania, deoarece erau prea ocupate să strige.

Vântul se lovea nemilos de ele, făcându-le să respire scadat din cauza lipsei de aer; glasurile lor se auzeau în toată regiunea… şi totuşi nimic nu oprea sania nebună de la drumul singucigaş pe care a apucase. Se simțeau neputincioase, dar, totuși, amuzate de situație ; sania sărea peste troieni, și ele se loveau una de alta ca niște mingi de ping-pong. Țipete și râsete răsunau puternic, odată cu hrâșcâitul săniei la contactul cu zăpada. Pe lângă ele stăteau neputincioși brazi îngreunați de zăpadă, și troiene mari. Le vedeau în trecere, greu de perceput. ”Și totuși, cum de nu împrăștiaseră deja sania de vreun brad ?” se gândi Alexya mulțumită în sinea ei, mândră că minunile de Crăciun totuși există când…își simți stomacul cum i se ridică la gât, nu mai văzu decât cerul albastru căptușit de nori și auzi un ”Bang” sănătos în cap. Amețită, tot ce mai putea percepe erau steluțe care dansau hora amuzate în jurul ei, și știu că măcar nu mai are nevoie să vadă alte instalații de Crăciun care să le întreacă pe astea.

Își pipăi fruntea în timp ce zări două picioare legănându-se frenetic dintr-un mic munte de zăpadă ; Krisz nimerise cu capul exact într-un troian, și acum corpul ei semână cu bățul de la o înghețată Big Milk. Cu toate că își simțea capul greu de parcă trecuse cu el prin sanie, nu se putu abține să-și înăbușe un hohot sănătos de râs, în timp ce se îndreptă spre prietena ei și începu să tragă de picioarele ei, ca în povestea cu ”Ridichea uriașă”.

- Uff, nu-mi mai trebuie mâncare vreo săptămână, la câtă zăpadă am înghițit.. bombăni Krisz, care arăta acum ca soția unui om de zăpadă.

Începuse să se scuture frenetic, când se opri curioasă, observând capul Alexyei.

- Ce ai în partea stângă a frunții ? o întrebă circumspectă, surâzând.

Alexya oftă. Nu îi era ușor să recunoască asta. Se simțea stupid.

- Am dat cu capul de sanie.

Krisz pufni într-un râs sănătos, și apoi o muștrului teatral , dând din cap :

- Măi Alexya, chiar așa ? Vrei să strici sania Moșului, să i-o plătim de bună ?

Oricum săraca era vraiște, pentru că se oprise direct într-un brad.

- Hei, și capul meu ? El nu contează ? răspunse dându-i un ghiont amicei ei glumețe.

Continuând să o analizeze, Krisz concluzionă :

- Știi, îți mai trebui un cucui și în partea dreaptă, și poți să îi ții locul cu brio lui Rudolf :))

Alexya se năpusti asupra lui Krisz, căzând amândouă în zăpadă. Ţipetele şi râsetele au început din nou, în timp ce zăpada se ridica de la pământ din cauza bătăii ce se dădea între cele două. În timpul luptei, au căzut pe un troian amândouă, dar în loc să audă zăpadă sub presiune, au auzit vocea sugrumată a unui om. În acel moment, fetele au sărit ca arse în sus, urlând de groază. Alexya s-a pus în spatele lui Krisz, iar aceasta stătea încremenită, ajungând la fel de albă ca zăpada la faţă.

- Crezi că am dat de un Yeti ? întreabă Alexya, plină de teamă, tremurând toată.

- Yety ?! spuse Krisz şoptind. Eşti nebună ?

- Tocmai m-am lovit la cap, se acceptă.

- Daca tot dăm de un Yeti, măcar hai tu în faţă, că poate se sperie de cornul tău din cap, începu atmosfera să se destindă.

Alexya a început să o gâdile, făcând-o să râdă din nou, eliberându-se de toată tensiunea, însă nu a durat mult deoarece acel sunet înfiorător s-a auzit din nou, fiind atât de zgomotos încât au descoperit sursa de unde provenea : troianul pe care au căzut.

- Poate că aici, în Laponia, există zăpezi mişcătoare, ca şi nisipuri mişcătoare, îşi spune Alexya revelaţia avută.

- Nu are nicio logică.

- Ştiu, dar mi-ai tăiat ipoteza cu Yeti şi doar asta mi-a mai venit în cap.

Troianul a început să se mişte de-a binelea, făcând-o pe Krisz să se gândească dacă nu cumva Alexya are dreptate şi poate chiar au dat de un Yeti sau de nişte zăpezi mişcătoare.

- Aju…tor… s-a auzit slab dinspre troian.

- Ai auzit ceva ?

- Un « ajutor » cred.
- În niciun caz nu mă duc acolo. Dacă e Yeti, mă mănâncă, spuse Alexya înfricoşată.

- Scumpa mea, dacă e Yeti, nu te mănâncă. Nu când vede cucuiul tău superb. Spune că eşti pui de drac şi se sperie.

- Dacă mă mănâncă, să ştii că nu îţi las nimic în testament. Să ştii !

Pe Krisz a bufnit-o râsul, mergând în urma Alexyei cea hotarată pentru a ajuta acea creatură să iasă la suprafaţă. Au început să sape în zăpadă, până ce au scos la iveală un uriaş, plin tot cu zăpada.

- Yeti acesta e cam bătrân, zise Alexya ca o concluzie.

- Nu e Yeti, Alexya… e…

- Da, fetelor, sunt Moş Craciun, îmi pare bine să va revăd.

Din cauza zăpezii, era greu de recunoscut, dar, după ce au depistat ochii de un albastru ceresc, ce transmiteau o căldură infinită, o căldură ce numai un bunicuţ ţi-o poate transmite, şi-au dat seama că au dat de necaz.

- Moşule !!! au spus în cor fetele, speriate de isprava de care au putut da dovadă.

- Ce ar fi să veniţi în biroul meu pentru a discuta despre vizita voastră în Laponia, la o ceaşcă de ciocolată caldă ?

- Oh…

Fetele au dat din cap încet, întrebându-se dacă « ciocolată caldă » e aici vreun cod pentru ceva neplăcut..

* * *

Au intrat în casă şi au mers fără oprire până în biroul lui. Doar când au ajuns în birou, şi-au dat seama că, dărdâiau de frig, de aceea s-au aşezat lângă şemineu, pentru a se încălzi până ce vine Moşul.

- Krisz, am dat de belea.

- Priveşte partea bună, măcar suntem împreună.

În acel moment, a intrat Moşu’, îmbrăcat în haine moi şi călduroase, oferindu-le şi lor nişte prosoape şi căştile promise de ciocolată caldă. Fetele le-au luat fără ezitare, ferindu-se să se uite în ochii lui.

Încetul cu încetul, au simţit cum corpurile lor se încălzesc, topind toată gheaţa dinăuntrul lor, dar, chiar dacă începeau să se simtă mai bine, ele tot ţineau privirea în jos.

- Aş spune că este în regulă să încep conversaţia, sunteţi de acord cu mine ? zise Moşu’, pentru un moment, fetele s-au speriat, mult prea obişnuite cu liniştea din cameră.

- Sigur… Moşule, înghitise Krisz în gol.

- În primul rând, vă puteţi uita la mine ? promit că nu am să vă transform în stane de piatră.

Fetele şi-au îndreptat privirea spre el, văzându-l astfel pe Moşul ce le-a colindat sufletele an de an. Un bunicuţ simpatic, cu un zâmbet ştrengar, gata să parcurgă o altă aventură, aducând astfel de bucurii în inimile copiilor.
Între timp, Alexya se gândea cum a nimerit Moșul tocmai acolo. Doar ele puteau să aibă un asemenea ghinion.
- Sunt alții mult mai ghinioniști ca voi, îi răspunde Moșul. Și ca să îți răspund la întrebare, vă așteptam pe voi să coborâți, însă nu credeam că veți fi atât de entuziasmate să mă vedeți, încât să vă luați la întrecere cu vântul şi împreună cu sania mea.
Alexya a făcut ochii mari, în timp ce Krisz nu înțelegea ce se întâmplă.
- Mi-a citit gândurile, i-a șoptit lui Krisz, așa că vezi ce gândești.
Mosul începuse să râdă când auzise aceasta.

- Krisz şi Alexya, Alexya şi Krisz, cu ce vă poate ajuta Moşul ?

- De unde ne ştii numele ? întrebase fetele speriate.

- Moşul ştie tot.
- Dupa ce că poți citi gândurile, mai știi și viitorul. Sigur ești Moșul? întreabă Alexya cu o sprânceana ridicată în sus.
- Draga mea Alexya, sunt doar un bătrânel foarte curios. Atâta tot.

- Dacă ceea ce spui e adevărat, faptul că știi tot, atunci ar trebui să ştii şi de ce suntem aici, spuse Krisz inteligent.

- Asta ar însemna să fac un monolog, iar eu vreau o conversaţie frumoasă cu două fete la fel de frumoase.

- Domnule, începe Alexya. Noi avem mai multe motive pentru care ne aflăm aici. Întotdeauna am vrut să venim într-un loc în care zăpada există tot timpul. La noi acasă, încă nu a nins, iar din această cauză suntem puţin demoralizate, deoarece fără zăpadă, cu greu simţim apropierea acestei sărbători.

- Alt motiv, vroiam cu tot dinadinsul să privim aurora boreală. De unde suntem noi, nici măcar nu putem visa că într-o noapte ne vom trezi şi vom vedea pe cer mantia sclipitoare.

- Dar asta nu e tot, nu ? întrebase Moşul şmecher.

- Noi două deţinem un blog, luase Krisz cuvântul. Este mai mult decât un blog defapt. Este locul în care ne simţim noi însine, fără nicio reţinere. Este locul în care pasiunile noastre contează pentru fiecare persoane care ne vizitează, deoarece şi ei au aceleaşi pasiuni. Este casa noastră.

- De aceea, facem tot posibilul să menţinem viu acel sentiment unic. Creaţii minunate, poezii încântătoare, recenzii jucăuşe, carţi extraordinare, melodii de suflet , imagini simpatice. Însă vrem să arătăm cititorilor ca ei contează foarte mult pentru noi.

- Acest fapt duce organizarea unor concursuri, pentru a-i stimula să ni se alăture nouă. Şi ne întrebam dacă…

- Ai putea să ne sponsorizezi ?

După un timp ce a durat doar cinci secunde, deşi pentru fete a durat ca o eternitate, Moşul a început să râdă.

- Ştiaţi că vă completaţi foarte bine una pe alta ? le zise Moşu, după ce a încetat să mai râdă. Şi sper să o luaţi ca pe un compliment.

- Îţi mulţumim atunci, Moşule.

- Fetelor, sunt fascinat de devotamentul vostru atât pentru tot ce ţine de blog, însă… aţi avut dreptate când aţi spus că sunteţi în mare necaz. Aţi stricat sania.

Fetele au izbucnit deodată într-un torent infernal de replici. Nimic nu se înţelea din ceea ce spuneau. Chiar dacă a încercat să le liniştească, fetele nu îi dădeau atenţie, vrând să îşi termine fiecare discursul.

- Moşule, ne pare rău…

- Am cap tare, trăsătură de familie…

- Facem orice, Moşule orice…

- Te rugăm frumos să ne ierţi…

Aşa cum au început, au şi terminat : deodată. Moşul se uita calm la fiecare parte cum trag cu nesaţ aer.

- În timp ce mi-aţi explicat cu atâta delicateţe scuzele voastre, m-am gândit la o soluţie pentru a fi toată lumea fericită. Am să vă dau acea sponsorizare pe care o doriţi, doar sunt Moşul şi le dăruiesc copiilor cuminţi ceea ce doresc. Însă, pentru a vă ierta pentru faptul ca mi-aţi stricat sania şi m-aţi umplut din cap pana în picioare de zăpadă, va trebui să faceţi ceva pentru mine.

- Orice, Moşule, doar spune.

- Dacă tot aveţi un blog de creaţie, ce-ar fi să creaţi nişte poveşti de Crăciun ? Vedeţi voi, mulţi se plâng de faptul că de ceva vreme nu mai sunt spiritul Crăciunului, iar acest lucru mă îngrijorează foarte tare. De aceea, m-am gândit ca nişte poveşti care vor fi citite copiilor în ajunul Crăciunului, înainte să doarmă, de către parinţii lor, nu vor prinde rău chiar deloc. Sau nişte poveşti frumoase de dragoste căptuşite de cadrul iernii, care să amintească adulţilor că miracolele de Cărciun există. Însă, dragele mele, va trebui să fie nişte poveşti care vor deschide inima copiilor şi tinerilor spre lume fantastică de care s-au ascuns atâta vreme. Vreau ca în acea noapte, fiecare copil şi adult în parte să trăiască în vis acele poveşti uimitoare pe care cu siguranţă vor fi. Astfel, nici eu nu voi avea de furcă, ascunzându-mă de fiecare copil neastâmpărat care nu doarme, Moş Ene nu va trebuit să depună prea mult efort, deoarece copii vor trăi propria lor aventură. Iar la sfârşitul visului, vor primi în dar cadoul pe care îl voi lăsa sub bradul lor. Credeţi că sunteţi în stare ?

- Da, Moşule.

- Cu siguranţă

- Nu te vom dezamăgi.

- Aşa vă vreau, fetelor, zise zâmbind cu toată faţa. Acum ce-ar fi să punem ceva pe cucuiul acela, arată puţin ciudat.

Krisz a început să râdă, în timp ce Alexya s-a bosumflat.

Totuşi, erau foarte fericite că au fost iertate de Moşul şi vor putea ajuta să aducă aminte de clipele frumoase din copilărie pe care fiecare în parte le-a avut la momentul oportun, însă le-au uitat.

Sper din suflet că ați avut răbdare să citiți tot:)). Această povestioară era menită să vă explice de ce în decursul acestei luni vor apărea pe blog povești de iarnă, scrise de noi. Vrem din suflet să simțim cu toții apropierea sărbătorii de Crăciun, dar şi de An Nou, dorim să vă amintiți de clipe frumoase pe care le-ați avut în alți ani și să vă faceți altele la fel de minunate ( poate și mai minunate, de ce nu? ), alături de noi. 

Sperăm să vă placă poveștile următoare.

Take care,

Krisz & Alexya