"Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut" de Jonas Jonasson - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Trei şi o puteţi comanda de AICI.

Cu siguranţă ştiţi vorba: "Oamenii când îmbătrânesc, ajung mai rău decât copii mici."

Trebuie să recunosc, este adevărată zicala, şi vorbesc din proprie experienţă. Bunica mea ar trebui să fie mai degrabă sora mea mai mica, de care trebuie să am grijă. De asemenea, fiind miştocară de felul ei şi plăcându-i mult să se bage unde nu îi fierbe oala, reuşim de fiecare dată să ne certam. De multe ori, râdem după fiecare balamuc pe care îl creăm atunci când avem păreri contradictorii, încăpăţânarea noastră imensă fiind motivul pentru care se rulează la nesfârşit acest schimb de vorbe acide.

Însă, oricât de mult m-ar enerva, eu tot o iubesc enorm de mult pentru simplul fapt că poate să fie la fel de copil ca mine, poate să dea multe argumente bune şi nu în ultimul rând, trăieşte fiecare clipă de parcă ar fi ultima.

Aşa este şi Allan, personajul din cartea "Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut". Mi-a adus aminte de tinereţia de care pot da dovadă cei mai vârstnici dintre noi, iar acest fapt m-a împins să citesc această carte amuzantă şi plăcută.

După cum cred că v-aţi dat seama, Allan face parte din grupa celor vârstnici, având 100 de ani. Cu ocazia aniversării lui, este pe cale să fie în centrul atenţiei, din azilul de bătrâni, unde va fi aşteptat de un ziar local şi de un politician din zonă. Nu prea-i plăcea ideea, aşa că părăseşte azilul, căţărându-se pe fereastră şi merge până la staţia de autobuz. Decide să ia primul autobuz, indiferent unde acesta merge, aşa că, cumpără un bilet pentru “oriunde pot merge cu 50 kronor”

Un bărbat îl roagă să aibe grijă de valiza sa, în timp ce acesta se duce până la toaletă. Dar autobuzul lui Allan soseşte, aşa că el urcă, luând valiza cu el. Se dovedeşte că valiza avea în ea 50 de milioane de kronor în ea. Curând are pe urmele sale şi politia ( ce investighează dispăriţia lui) şi proprietarul valizei.

În restul cărţii, Allan continuă să călătorească cu valiza, şi să povestească despre viaţa lui de până acum. Amândouă sunt amuzante, pline de schimbări ce se dovedesc a fi oportunităţi. La sfârşit el neutralizează o bombă atomică, bea o tequila cu Truman şi cineaza cu Stalin, şi în multe şi diferite căi, afectează direcţia istoriei lumii. Totul este absurd, dar într-un fel, Jonasson Jonas nimereşte tonul exact , pentru că povestea să rămână mai mult comentată drept amuzantă, decât prostească ( copilărească). Despre Allan: el este un om de modă veche si naiv din multe puncte de vedere, dar să nu credeţi că este prost. Este un om pe gustul meu: pragmatic, sensibil şi diferit.

Este o carte ce mă face să mă simt bine şi să sper că atunci când corpul meu începe să se veştejească, sufletul meu să rămână la fel de tânăr ca înainte. Vă recomand să citiţi această carte pentru că vă veţi distra categoric!