vineri, august 19, 2011

"Războiul Reginelor" (Dinastiile #2) de Oana Stoica Mujea - Recenzie

Cartea a apărut la editura Tritonic şi o puteţi comanda de AICI.

Nici nu am simţit când am citit acest al doilea volum din "Războiul Reginelor", pentru că ritmul e alert, tronează acţiunea şi suspansul în faţa lungelor descrieri care mi-au cam dat bătăi de cap în primul. Acum nu ne mai familiarizăm cu stilul de a scrie al autoarei, cu personajele, neamurile, puterile lor ci suntem împinşi direct în miezul a ce întâmplă, drumul de iniţiere parcurs de cititor alături de elfa noastră fiind pe terminate.
Vine momentul când Yassuna ajunge în regatul ei şi doreşte să îşi revendice tronul, dar trădată de cineva din interior ajunge întemniţată într-una din închisoarele lui Yannir, supranumit şi Regele Ceasornicar, adică singurul elpid corupt de Iudarr, zeul Haosului şi Întunericului, care este pericolul suprem, cel de care toată lumea se teme.  
În timp ce e deznădăjduită şi captivă, aproape întreg neamul elfesc îi e distrus de aliaţii elpidului malefic.
În ajutorul ei îi vin prietenii făcuţi în primul volum, care, surprinzător, fac alianţe între toate popoarele, chiar şi între cele care nu se agreau până acum cu scopul de a o elibera pe Yas şi împreună să pornească lupta împotriva lui Yannir, şi să-l distrugă o dată pentru totdeauna. Yassuna va fi nevoită la un moment dat să se lupte cu Iudarr cel îngrozitor, fiind singura cale să-l distrugă şi pe Regele Ceasornicar, moment în care cititorul stă ca pe jar. 
Cine va ieşi învingător veţi afla voi, şi mai ales, cu ce preţ, plus care vor fi victimele colaterale.
O admir mult pe Oana Stoica Mujea, e incredibil ca un scriitor să fi reuşit să creeze o lume fantastică, aşa fascinantă,  personaje complexe, diferite, situaţii amuzante, plăcute, dar şi triste. 
Yas trece printr-o evoluţie şi o transformare vizibilă, se maturizează, iar povestea de iubire interzisă dintre ea şi Beor, arkudul, şi fiul reginei Morana, înduioşează.
Cum aici baza e acţiunea, şi despre caracterul personajelor şi locurilor v-am povestit în recenzia primei cărţi, nu am mai multe să vă spun, deoarece risc să vă dau prea multe detalii şi să vă fac să pierdeţi interesul pentru carte.
Concluzia e că aceste cărţi m-au încântat. Nu aş fi crezut până acum că putem avea fantasy de calitate şi la noi, dar m-am înşelat , şi mă bucur!

89 de comentarii:

  1. Recenzia este minunata! Cum ziceam, trebuie neaparat sa cumpar cartile.
    Cred ca Alexya a realizat recenzia.:D Tine`o tot asa:D

    RăspundețiȘtergere
  2. Krisz a realizat recenzia, nu eu:)).Laudele trebuie adresate ei, nu mie.

    RăspundețiȘtergere
  3. ahh pai bravo Krisz dar amandoua ave-ti un talent :) si amandoua amestecate intr-o tocana este un talent care merita sa mearga Roamanii au talent :)))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am realizat-o, desi eram cam obosita la ora aia. sper ca e coerent ce am scris.

    RăspundețiȘtergere
  5. Hei, da, totul e OK. :D
    Nu iti face probleme, ne descurcam noi:))

    RăspundețiȘtergere
  6. :x Ce tare e!:x
    Am auzit multe despre carte si ma cam tenteaza:D

    Dee'

    RăspundețiȘtergere
  7. hei Krisz noi stim ca te dedici acestui blog cu toata fiinta ta doar cei mai mari nesimtit te-ar critica :(

    RăspundețiȘtergere
  8. este la fel de minunata ca si celelapte pe care le-ai scris :D nu lasa cititori sa te streseze fii mandra de ce faci pentru ca ai o multime de cititori care te-mping de la spate :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Mda, pai chiar faceti impreuna o treaba buna. Intr`o zi vreau sa aflu mai multe despre povestea voastra, si a blog`ului;))

    RăspundețiȘtergere
  10. ai ajuns Irina? off de mult n-am mai intrat :))

    RăspundețiȘtergere
  11. bine bine Irina tu ce mai faci?

    RăspundețiȘtergere
  12. pai ce vrei sa facem sa dicutam despre noi ? :D

    RăspundețiȘtergere
  13. deci intrebari sau povestim chestii amuzante :)) bancuri poate :)))

    RăspundețiȘtergere
  14. Pai ce sa fac? Tocmai am venit de la munte de la gratar:))

    RăspundețiȘtergere
  15. Si am o durere de cap de nu se poate

    RăspundețiȘtergere
  16. si mie si mie numai ca am avut in ultimul timp musafiri la vila :))

    RăspundețiȘtergere
  17. Dar am zis sa ma incumet ca nu am mai vb cu tine de vreo 2 zile:))

    RăspundețiȘtergere
  18. ooohh eu am venit de la vila de la gratar :)))

    RăspundețiȘtergere
  19. A fost chiar cald azi, era pacat:D

    RăspundețiȘtergere
  20. ma bucur ca ma intelegi :))

    RăspundețiȘtergere
  21. Cu picioare putin in apa ;)) Era inghetata da` asta e:D

    RăspundețiȘtergere
  22. stiu stiu,mare pacat :)0

    RăspundețiȘtergere
  23. sa stii? chiar unul dintre cele mai bune gratare :))

    RăspundețiȘtergere
  24. Ih, m`am bronzat de zici ca am fost 1 saptamana la mare=))

    RăspundețiȘtergere
  25. Inghetata pai bvb mai sa nu racesti :)0

    RăspundețiȘtergere
  26. Pai cred ca asa o sa se intample:))

    RăspundețiȘtergere
  27. pai bv mai eu planuiesc sa merg la mare :)))

    RăspundețiȘtergere
  28. O sa racesc sigur, ca am stat si m`am fatait prin apa aia:))

    RăspundețiȘtergere
  29. Mijto de u, anu` asta am fost in nordu` Moldovei si nu ma mai duc la mare din pacate:))

    RăspundețiȘtergere
  30. la aer curat mereu e bine inclusiv la munte deobicei eu fac drumuri multe la Lepsa :))

    RăspundețiȘtergere
  31. sincer anul asat ar fi trebuit sa merg in grecia dar se vede ca oamenii nu se tin de promisiuni :(

    RăspundețiȘtergere
  32. Mijto de tine:)) Am mai iesit nitel din fata calculatorului:))

    RăspundețiȘtergere
  33. mda bv in nordul moldovei super :))

    RăspundețiȘtergere
  34. :00 mda bravo mie sunt cea mai tare :))

    RăspundețiȘtergere
  35. Grecia? Superb:x Acolo a filmat Ellie White un nou videoclip, dar nu mai stiu exact unde:d

    RăspundețiȘtergere
  36. sigur o sa racesti pai atunci sa nu dai comm-uri cu Hapciu Hapciu :)

    RăspundețiȘtergere
  37. nici eu dar sa stii ca nu ma omor dupa elena :(

    RăspundețiȘtergere
  38. Eh, da` nu puteam sa nu intru in apa=))

    RăspundețiȘtergere
  39. sa speram :)) ca altfel ma imbolnavesti si pe mn :)0

    RăspundețiȘtergere
  40. mie -mi zici merg la mareeeeeeeeee maine :))))

    RăspundețiȘtergere
  41. Si cu cei cu care intru in legatura:))

    RăspundețiȘtergere
  42. mai ales pe steph Irina :))

    RăspundețiȘtergere
  43. mdaa si parintii tai ii contagiaza pe prietenii lor :))

    RăspundețiȘtergere
  44. mda maine la ora 6 dimineata pa :))

    RăspundețiȘtergere
  45. =)) Saracii de ei!:)) Mi`e mila de mine:))

    RăspundețiȘtergere
  46. off dar sunt supi cred ca o sa mi-o iei special inainte ca ti-am zis ca plec :(

    RăspundețiȘtergere
  47. mda si mie mi-e mila :))

    RăspundețiȘtergere
  48. sincer cred ca ti-a lua dar dak esti din dambovita nahh nu prea cred :))

    RăspundețiȘtergere
  49. pai acum ca ti-am zis ca plec e si normal ca ai sa incepi sa -ti macelaresti degetele pe tastatura ca sa ma intreci :(

    RăspundețiȘtergere
  50. adica asa ar face toata lumea :(

    RăspundețiȘtergere
  51. Stai linistita, o sa dau comentarii normal, cum am dat mereu:P

    RăspundețiȘtergere
  52. dara adevarrul ca asta e se mai intampla nu adica cine sunt eu sa zic asta asa ca da-i drumul Irina :)))

    RăspundețiȘtergere
  53. Ce, crezi ca o sa stau toata ziua in fata PC`ului la sf verii?:)

    RăspundețiȘtergere
  54. totusi cred ca o sa-ti ia cam mult :)))

    RăspundețiȘtergere
  55. Ti`am zis, vreau sa ies, e sfarsitul verii!

    RăspundețiȘtergere
  56. :)) mda si eu am inca teme de facut :))

    RăspundețiȘtergere
  57. Si eu:)) De ce crezi ca o sa imi ia mult?

    RăspundețiȘtergere
  58. pai iesi si bucura-te de vacanta si viata ca scoala o sa te omoare :))

    RăspundețiȘtergere
  59. Sau mai bine zis: "De ce esti asa sigura?"

    RăspundețiȘtergere
  60. :)) Mda, nu imi spune asta ca mor=))

    RăspundețiȘtergere
  61. pai nu stiu ultima data cred ca eram cu o suta si mai departe de cate comm-uri aveai tu de asta si inca dau multe comm-uri de asta :))

    RăspundețiȘtergere
  62. uite irina acum sincer nu mai pot vb vreau sa citesc ultimele cap din fic-uri ca maine plec

    RăspundețiȘtergere
  63. Pai da, dar de atunci am dat si eu foarte multe. Si inca mai dau;))

    RăspundețiȘtergere
  64. mda cred ca ai dreptate oricum cel mai cun castiga :))

    RăspundețiȘtergere
  65. :)) Da, asa cred! Eh, ramane de vazut:d

    RăspundețiȘtergere
  66. feliciteri krisz ai recenzii minunate la fel si alexya bravo fetelor

    RăspundețiȘtergere
  67. Frumoasa recenzie, ca de obicei :).

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!