vineri, iunie 10, 2011

Once upon a Twilight..

În primul rând vroiam să vă reamintesc că doar până mâine, 11 iunie, vă mai puteți înscrie la concursul Cecelena, care are ca premii minunatele cărți scrise de Cecelia Athern, de la Editura All. Detalii concurs AICI

În al doilea rând, vroiam să vă anunț, pe cei care poate n-ați aflat / văzut reclama, că astăzi, la ora 20:30 va fi difuzat pe Pro Tv filmul.. Amurg (Twilight) !! Da, după atât timp vom avea și noi ocazia să îl vedem la televizor, în altă parte decât pe HBO :)) .
Știu că majoritatea l-ați văzut de n ori, și eu mă aflu pe acea listă, și sunt mândră de asta, dar nu voi pierde ocazia de a-l revedea pe fermecătorul Edward Cullen, cu freza lui minunată (cum numai în primul film o are așa, după mine),  și sper că nici voi. Așadar toți fanii sunteți invitați să vă bucurați de magia acestui fenomen încă o dată. Vizionare plăcută !


Ah, numai revăzând trailerul mi-au revenit atâtea amintiri în minte, vouă nu? :X

Twilight e pe primul loc în topul meu din toate filmele din Sagă. O fi fost el cu buget mic făcut, efecte mai slăbuțe, dar tot el mi-a făcut inima să bată mai tare. După urmează Eclipse și New Moon
Care este top 3 al vostru ? 

Un comentariu:

  1. Pai, top 3 la mine e:
    Locul 1: New Moon. Am plans atat de mult, mi s-a parut atat de emotionant. Nu stiu, nu e numai primul in top Twilight, e primul in top`ul meu "Cele mai frumoase filme" :)
    Locul 2: Twilight
    A fost un film grozav, atat de dinamic.:x
    Locul 3: Eclipsa.
    Si acesta din urma e minunat, dar ocupa doar locul 3 in clasamentul meu.:)

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!