Se afișează postările cu eticheta Toamna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Toamna. Afișați toate postările

luni, noiembrie 17, 2014

- Noii câştigători îi găsiţi la sfârşitul postării -

A venit toamna, un anotimp frumos și colorat. În timpul liber, este o plăcere să mergi în parc, să observi puzderia de frunze în mii de culori împodobit atât copacii, cât și totul din jur, castanele care se iau la întrecere cu vitejie care aterizează pe pământ mai repede, copiii care aleargă unul după altul, nestingheriți de vântul care le mângâie bujorii roșii. 
Este o plăcere să mergi la plimbare, să privești peisajul minunat pe care natura îl oferă cu dragoste.
De aceea, cu dragoste și plăcere, dorim și noi să vă oferim un concurs cu tragere la sorți, pentru a vă arăta că nu doar toamna poate fi darnică :).
Împreună cu Editura Herg Benet, suntem bucuroase că putem să realizăm acest concurs care va avea două premii pe măsură:

Image and video hosting by TinyPicImage and video hosting by TinyPic

Tot ce trebuie să faceți este să completați formularul Rafflecopter de mai jos și cel mai norocos să câștige :).
Succes tuturor și vă dorim o toamnă cât mai frumoasă!

Mulțumim mult, editura Herg Benet, pentru că ne-ați acordat șansa să organizăm acest concurs! 
Câştigători:


Ne cerem scuze că am întârziat cu afişarea câştigătorilor! De fapt, pe formularul Rafflecopter aceştia apar mai demult, dar nu am reuşit să anunţăm noi oficial, ca să spunem aşa.
După cum se poate vedea, norocoasele au fost de data aceasta:

Chucky  - care va primi "Îmblânzitorul apelor"
Maria Vasile - a câştigat "Suflet pierdut"


Nu am primit datele de la niciuna dintre cele două câştigătoare, aşa că le-am descalificat şi am ales pe altcineva:

Diana Lupu  -  va primi "Îmblânzitorul apelor"
Nicoleta Vlad - a câştigat "Suflet pierdut"

Aşteptăm datele voastre complete pe adresa alexya_fanfics@yahoo.com în termen de 5 zile. Vă rugăm să ne contactaţi de pe adresa de mail cu care v-aţi înscris la concurs. Dacă nici acum nu primim datele, cărţile care nu au fost revendicate vor fi reportate la alt concurs.

Felicitări şi mulţumim tuturor pentru participare!

Câştigători NOI concurs tomnatic (Herg Benet)

Read More

luni, octombrie 20, 2014

Pentru că iubesc toamna și îmi place să completez tag-uri, am decis să mai creez pentru noi și pentru voi un book tag special, ”Autumn melancholy”. Aș dori să vă mulțumesc mai întâi pentru feedback-ul pozitiv primit la ultimul tag creat de mine, ”Summer in a bag of books”, mă bucur că v-a plăcut și multora dintre voi v-a făcut plăcere să o preluați. Sper să se întâmple la fel și acum, deoarece mi-am propus să creez tag-uri pentru fiecare anotimp, și de fiecare dată când am idei. 
”Autumn melancholy” e cuprins din două părți complementare, ”Quick Autumn Test” și ”Correlations” cu întrebări interesante, spun eu. Enjoy!!

Reguli:
- Atașează în postarea și bannerul tag-ului (cel din dreapta)
*dacă doriți, puteți prelua și cele două mini bannere (Quick Autumn Test și Correlations) sau puteți scrie voi cele două titluri, e alegerea fiecăruia
- Dă mai departe tag-ul și altora
4 cuvinte care îți vin în minte atunci când spui ”toamnă”: frunze,  ceai, ploaie, aniversarea noastră.

4 senzații pe care le simți în acest anotimp: liniște, reverie, melancolie, dor.

4 planuri pe care vrei să le îndeplinești în toamna asta: să fac niște poze afară, să mă plimb cât mai des prin parc, să îmi fac trandafiri din frunze, să mă bucur de fiecare secundă, până când toamna dragă îmi va fi răpită de iarnă.

Transcrie citatul tău preferat despre toamnă:
”A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.” (Nichita Stănescu, Emoție de toamnă)

Acum creează tu un scurt fragment/ câteva versuri dedicate acestui anotimp: (cerință opțională, dacă aveți inspirație)
Și-mi vine
să sărut cu patimă copacii dezgoliți și
să dansez cu frunzele,
ca ielele, nebunele
să beau cu nesaț din picăturile de ploaie
să mă înec în galben și în roșu și în gri...
și-n tine.
Tânjesc
să adorm cu melancolia în brațe,
visând frumos la toamna mea
dezolantă și rece
ce-mi arde sufletul pe rugul
Emoțiilor târzii.”
Covor de frunze: Cărți citite de tine cu un subiect mai trist, dar care au până la final un mesaj optimist (și ce mesaje ți-au transmis).
”Flori pentru Algernon” de Daniel Keyes – mi-a demonstrat că bogăția sufletului face să pălească inteligența
”Dacă aș rămâne” de Gayle Forman – mereu se găsește un motiv pentru care merită să trăiești
”Enzo sau arta de a pilota pe ploaie” de Garth Stein – nu trebuie să ne pierdem speranța niciodată

Picături de ploaie: Ultima carte citită care te-a făcut să lăcrimezi și 2-3 cuvinte despre carte.
Recunosc că nu am mai pățit până acum să plâng la o carte, deci am citit de-a lungul timpului cărți triste, dure, emoționante. Însă ”Enzo sau arta de a pilota pe ploaie”de Garth Stein a reușit imposibilul pentru mine, acela de îmi face lacrimile să curgă pe obraji nestăvilite.

Cană aburindă cu ceai/ ciocolată caldă: O carte care ți-a încălzit sufletul în zilele reci.
Țin minte că toamna trecută am citit ”Pânza de păianjen” de Cella Serghi, iar toate descrierile mării m-au transportat în anotimpul vara.

Plimbare lungă prin parc: O carte cu multe pagini, pe care ai citit-o fără să simți cum trece timpul.
Nu a avut ea multe pagini, dar nu mi-am dat seama cum au trecut orele citind ultimul volum al trilogiei ”Jocurile foamei” de Suzanne Collins.

Pulover călduros: Cea mai drăgălașă carte pe care ai citit-o vreodată.
”Vrăjitorul din Oz” – my all time favourite.

Must (suc de struguri): O carte excesiv de siropoasă, plină de dulcegării.
Am avut norocul să scap de astfel de lecturi în ultima vreme, deci nu îmi vine niciuna în minte momentan.

Dovleac sculptat: Lectura ideală pentru Halloween.
”Obiecte ascuțite” de Gillian Flynn – thrillerul meu psihologic preferat. Nu vă va speria pe parcurs, dar finalul vă vă trimite fiori înghețați pe șira spinării.

Ceață de toamnă: O carte complicată pe care nu ai înțeles-o, pe care nu ai reușit să o deslușești integral.
Aș minți dacă aș spune că am deslușit toate enigmele din ”Misterul cărților de joc” de Jostein Gaarder, dar cu toate acestea, mi-a plăcut foarte mult.

Miros de scorțișoară: O carte tentantă, de care te-ai apuca chiar acum să o citești, dacă ar fi în posesia ta.
”Pădurea” de Tana French! Mi-e dor de un thriller bun și visez de multă vreme la cartea asta!

Castane: O carte de care dai peste tot, despre care se scrie pe toate blogurile, dar care ție nu ți-a trezit interesul până acum.
Cărțile lui Colleen Hoover. Știu că autoarea e super apreciată pe la noi, dar pe mine m-a dezamăgit ”Hopeless” (Fără speranță), finalul mi s-a părut demn de o telenovelă prost scrisă, și am evitat să mai citesc ceva de autoare.

Melancolie: Cartea pe care o recomanzi tuturor să o citească toamna aceasta.
Ultima carte citită, care, așa cum am spus și în recenzie, e perfectă pentru anotimpul toamna: ”Sentimentul unui sfârșit” de Julian Barnes


Dau mai departe: Anddeea, Healthy Reading, Resfeber, Shattering Words, Roxtao, Oanasbooks, Rose, Cărți nemuritoare, Cuvinte vrăjite, Read with Adelina, Romances of pages, Dreams have wings, Dreams*Link, Iri, Everything and anything, Jurnalul unei cititoare, Vânzătorul de iluzii, Books or movie și tuturor celor care aveți bloguri.

”Autumn melancholy” - Book Tag

Read More