Melodia a început să sune instantaneu, acompaniată de dansul telefonului pe biroul meu. L-am luat în mână, vibraţia lui dându-mi un fior plăcut şi m-am uitat la ecran pentru a vedea cine era apelantul: Sara.

- Salut, Sara! Am zis eu, dându-mi ochii peste cap şi zâmbind în acelaşi.

- Monica, sper că nu te-ai răzgândit şi vii la petrecere, nu? zise cu vocea ei plină de neîncredere.

- Dacă mă tot suni din cinci în cinci minute, poate mă răzgândesc şi chiar nu mai vin.

- Nu pot să sun să văd ce mai face cea mai bună prietenă a mea?

- Dacă ar fi doar scopul acesta, ar fi super, dar amândoua ştim adevărul.

- În ce te-ai costumat? Am auzit vocea râzând malefic.

- Oare? Am întrebat eu, chipul din faţa mea zâmbind ştrengăreşte la mine, dezvelindu-şi dinţii falşi, în constrast cu buzele roşii fiind atât de sinistru.

- Vampir, nu? La fel şi eu, a chiţăit prietena mea.

- Era culmea să ne costumăm în altceva, dat fiind că suntem înnebunite după doi vampiri pe nume Stefan şi Damon.

- Ai dreptate, şi dacă stau să mă gândesc mă bucur că nu iubim aceeaşi persoană ca Elena din “Jurnalele Vampirilor”. Doar ne-am certa şi asta ar afecta prietenia noastră.

- Nu că nu o afectează cearta noastră constantă pe tema: Cine e cel mai bun dintre Stefan şi Damon?

- Ştiu... dar dacă tu nu vrei să înţelegi că Stefan este mai bun, trebuie să fac în aşa fel încât să  te aduc pe drumul cel bun, spuse Sara serioasă, dar totodată şi jucându-se cu nervii mei, ceea ce a reuşit foarte bine...

- Sara! Am strigat eu la ea. Iar vrei să începem ? am spus eu, neavând chef de ciondăneala noastră specifică.

- Şi eu te iubesc, râdea Sara în hohote. Te sun peste cinci minute să văd dacă te-ai răzgândit.

- Sara, nu îndrăz...

Dar a fost prea târziu, Sara închizând înainte să încep eu cu ameninţările mele la adresa ei. M-am uitat din nou la acea fată din faţa mea şi dacă înainte zâmbea, acum era îmbufnată arătând ca un copil răsfăţat care nu a primit destule dulciuri de Halloween. Fata şi-a dat din nou ochii peste cap şi mi-a spus:

- Nu te mai comporta ca un copil... off, Doamne, zise ea după o pauză, am ajuns să vorbesc cu mine însumi. Asta nu e de bine.

M-am ridicat frustrată de la oglindă, ducându-mă până la fereastră. M-am uitat în curtea pe care abia dacă o mai recunoşteam din cauza ornamentelor care dădeau senzaţia că păşeşti pe un tărâm magic şi malefic, ascunzând în fiecare loc câte o stafie gata să te atragă în lumea ei pentru a petrece o eternitate cu ea, în atragerea tinerilor nesăbuiţi în infernul lor...

De fapt nu arăta aşa de macabru, însă atunci când eram micuţă, în fiecare an, de Halloween, aşa mă simţeam de fiecare dată. Dacă îmi era frică? Recunosc că da. Dacă acum a început să îmi placă semnificaţia zilei şi atmosfera din jur? Cu siguranţă, da.

Soneria de la uşă a început să sune alarmant. Primul meu impuls a fost să apuc telefonul să răspund Sarei pentru a nu ştiu câta oară în seara aceasta, dar mi-am dat seama că defapt soneria prevestea faptul că alţi mici monştrii au venit să ceara bomboane gustoase pentru a sărbători Halloween-ul.

Am coborât în fugă, vrând să fiu eu cea care îi întâmpină pe năzdrăvanii copii care au avut curajul să parcurgă curtea groazei până la final, astfel câştigând premiul cel mare: dulciuri din belşug.

Mi-am dat dinţii falşi jos, pentru a nu îi speria şi am deschis uşa cu un zâmbet radiind pe faţă.

- Ne daţi ori nu ne daţi? strigară ceata de pitici care vroiau să arate înfricoşători, dar statura lor mă trimitea cu gândul doar la nişte copilaşi drăgălaşi.

M-am uitat pe rând la ei, admirând costumele lor desăvârşite şi râzând la imaginea din capul meu care se derula: creearea costumelor de către ei, frustrarea de pe chipul lor inocent în timp ce lucra la ele, importanţa care o dau acestui fapt şi energia cu care sunt înzestraţi pentru această treabă.

Fascinaţia mea era îndreptată spre fiecare omuleţ în parte, însă o fetiţă din acel grup înfricoşător mi-a atras atenţia în special, făcându-mă să îmi ţin respiraţia de uimire.

Era o fetiţă de nici 8 ani, însă era drăgălăşenia întruchipată: avea un păr roşcat, trimiţându-mă cu gândul la o vulpe şireată, însă ochii, care pentru mine reprezentau oglinda sufletului, îmi transmitea opusul: inocenţă şi bunătate. Ochii mari, de un căprui pătrunzător, mă priveau rugători. Zâmbetul ei jucăuş mă amuza, pentru că ştiam că în spatele lui se ascundeau nişte emoţii puternice, chiar dacă pentru un adult acele emoţii erau insignifiante. Se vedea că această experienţă era foarte importantă pentru ea deoarece presupuneam că acea colectare de dulciuri trebuia să fie dusă la împlinire.

Costumul pe care l-a ales era foarte potrivit pentru fizionomia ei. Trebuia să fie o vrăjitoare neîndurătoare, însă mai degrabă era zâna care acum şi-a primit bagheta şi nu ştia ce să facă cu ea.

M-a pufnit râsul, amitindu-mi de ce acea fată pe care nu o cunoşteam, deja era în sufletul meu captivă. Semăna atât de bine cu...

- Să vedem dacă avem ce să vă dăm, am zâmbit ştrengăreşte la ei, făcându-le cu ochiul, fapt pentru care grupul a început să chicote de bucurie.

Am luat borcănaşul de bomboane şi am început să distribui egal la fiecare copil în parte. M-am uitat intens în acei ochii căprui atunci când i-am dat şi ei, iar obrăjorii ei minusculi s-au făcut rozalii.

- Mulţumesc, am auzit pentru prima dată vocea ei timidă.

- Să creşti mare, i-am zâmbit blând.

Ceea ce s-a întâmplat, m-a lăsat din nou fără răsuflare. Impactul când fetiţa m-a luat în braţe, m-a surprins. Mi-a luat vreo cinci secunde să îmi dau seama ce se întâmplă, după aceea să îi strâng la pieptul meu trupul gingaş. M-a sărutat pe obraz şi a luat-o la fugă prin jungla de dovleci cu râsete înfiorătoare, după ea alergând şi ceilalţi din grupul ei.

Am început să râd de zvăpăiaţii care înfruntau cu voioşie curtea ce i-a ameninţat să îi închidă în întunecimea ei.

Am intrat în casă, cu zâmbetul pe buze, pentru a auzi din nou melodia sâcâitoare a telefonului meu. Am alergat până în camera mea şi am răspuns fără să mă uit cine e apelantul enervant, deoarece ştiam că doar un apelant enervant am.

- Sara, nu o să îţi vină să crezi, am început entuziasmată de întâmplarea de la uşă.

- Când e vorba de tine, cred orice şi ştii că sunt o bună prietenă de felul meu, dar nu avem timp de discuţii. Vorbim când ne vedem.

- Atunci de ce m-ai sunat dacă nu putem vorbi?

- Să te anunţ că într-o jumătate de oră ajungem la tine. Nu te mai sun. Aşa că sper să te descurci şi singură cinci minute. Mă pot încrede în tine? A început să râdă.

- Ce amuzantă eşti mai nou, am zis sarcastică. Te aştept.

- Ok.

Am închis convorbirea şi am pus telefonul pe birou, lângă jurnal. În momentul când am lăsat să cadă telefonul din mână, am şi înhăţat jurnalul şi stiloul, ducându-mă la locul meu preferat, cel de pe pervazul geamului.

Am deschis la ultima însemnare şi am început să scriu repede, pentru a putea aşterne toate acele trăiri şi sentimente pe care le simţeam în acea clipă efemeră.

Dragul meu jurnal,

Este Halloween!!! Ziua în care nu există delimitarea între real şi fantastic, între posibil şi imposibil, între noi şi ei... suntem ca un întreg, un cerc perfect. 

Se mai spune ca în această zi multe spirite ale celor decedaţi, se întorc de unde s-au dus, revin pe lângă noi, să petreacă o zi lângă cei dragi, să sperie pe duşmani sau să încheie nişte treburi neterminate.

Dacă ar fi să îşi facă aparaţia cineva din morţi, azi ar fi ziua perfectă. Însă cu toţii ştim că în lumea fantastică, creată de L.J.Smith, nu este nevoie de o zi specială. Elena Gilbert, decedată ulterior din cauza unor întâmplări pe care nu vreau să le menţionez, din motive foarte bine întemeiate ( nu vreau să te înfricoşez, dragul meu jurnal, destul că e Hallowen, nu crezi?), nu este o persoană care aşteaptă momentul potrivit pentru a se arăta persoanelor ei dragi ce o jelesc. Nu. Ea alege momentul potrivit. Ea dă naştere acelui moment în care intră din nou în vieţile sărmanilor ei prieteni, de parcă nici măcar nu a plecat.

Însă oricât de zeiţă o cred toţi cei care au avut plăcerea să o aibă lângă ei ( mai ales Damon, şi pentru asta îl urăsc, deşi încă îl doresc cu fiecare părticică din trupul meu ), Elena nu este stăpână pe sufletul său. Din această cauză, nu este stăpână pe sine însuşi. De aceea, volumul patru din seria “Jurnalele vampirilor”, intitulat “Reuniunea”, nu este din perspectiva ei, ci prietena ei bună, Bonnie, ce este defapt o vrăjitoare, are acum dreptul de a-şi spune povestea din propria ei gândire.

Tocmai am făcut cunoştinţă cu ea... Sau cu miniatura ei... defapt era o fetiţă care a venit la colindat şi semăna leit cu ea, de aceia mi-am amintit că am o recenzie de făcut... nu mă certa jurnalule, tocmai urma partea în care spuneam că mi-a amintit faptul că nu am mai vorbit deloc cu tine şi nu m-am mai îngrijit de starea ta de spirit.. dacă nu ai răbdare, vezi ce se întamplă? Doar disperare şi certuri, iar noi doi nu suntem cunoscuţi pentru aşa ceva.

Cu râsul tău sarcastic în urechile mele, am să continui povestea de groază a curajoasei Bonnie. Recunosc că ea nu e perfecţiunea întruchipată, cum am fost obisnuiţi cu Elena, însă pentru faptul că este atât  de... umană, am adorat-o încă de la început.

Tragedia prin care a trecut Bonnie, pierzându-şi una dintre cele mai bune prietene, a bulversat-o, însă nu înseamnă că a uitat-o pe cealaltă amică de suflet care îi e încă alături. De aceea, cu ocazia zilei de naştere a lui Meredith, Bonnie a ticluit un plan cu Caroline să îi organizeze o petrecere surpriză. Chiar dacă Bonnie era sută la sută sigură că acest plan o va împinge de partea dreaptă a Elenei ( adică ucisă de către Meredith ), acceptă planul, sperând ca prima victimă să fie Caroline şi poate, potolindu-şi setea de sânge, să nu mai fie nevoie şi de moartea ei.

Petrecerea nu constă în ceva extravagant. Este defapt o petrecere relaxantă în pijamale, în compania lui Caroline, Bonnie şi încă două fete, Sue si Vicki. Însă cu toţii ştim că atunci când o vrăjitoare ia parte la orice activitate normală, acea activitate ia o întorsătură de 180 de grade.

Aşa că fetele, vrând să o salute pe draga lor prietenă Elena şi să îi reamintească să nu uite că le e dor de ea, Bonnie o invocă, dar discuţia care era dorită să fie una amicală, devine un avertisment ce le pune în priză pe toate fetele din încăpere. “Ceva se apropie...” zice Elena “ ...sunteţi în pericol...”

În acel moment, Bonnie îşi dă seama că Elena este în pericol la fel de mult ca şi ei, negăşindu-şi deloc odihna din cauza acelui spirit de care au luat cunoştinţă că se află lângă ele.

În acea noapte, exact în locul unde Bonnie se afla, va lua fiinţă prima victimă a acelei puteri. După ce îşi dau seama de gravitatea situaţiei, Bonnie împreună cu Meredith şi Matt, iau legătura cu Stefan şi Damon cerându-le ajutorul.

Fraţii, aflând că rândunica, ce le-a prevestit răul care se afla deja în oraş,  este însăşi Elena, ei se întorc în oraş pentru a salva din nou oraşul, chiar dacă sunt conştienţi că nu au habar de ceea ce îi aşteaptă.

Oare îşi vor da seama cu cine au de-a face? Oare vor găsi soluţia împreună la ecuaţia din faţa lor? Oare cineva îşi va da viaţa pentru a salva pe alta?

Doar citind, dragul meu jurnal, vom ştii finalul acestei poveşti cutremurătoare care mi-a îngheţat şi sângele din vene.

Tocmai am o viziune... şi dacă acea imagine ce mi-a captat ochii va devenii realitate, atunci trebuie să îmi iau la revedere de la tine, până la următoarea noastră discuţie.

Halloween fericit, dragul meu jurnal! Sper că spiritele malefice care bântuie în jurul nostru tocmai în acest moment să îţi cruţe viaţa.

După cum am prevestit, telefonul meu a început să danseze lângă mine, anunţându-mă că Sara mă sună.

- Eşti pregătită? M-a întrebat ea, în loc de salut.

- Mai pregătită ca niciodată.

Am închis, paşii mei urmând calea spre uşă... uşă care îmi va deschide în faţa ochilor, lumea pe care am aşteptat-o. O lume în care imprevizibilul coexistă alături de noi. În fiecare clipă şi moment.

Cu senzaţia sărutului inocent al fetei cu ochii căprui pe obrazul meu, am păşit afară la fel de curajoasă ca stăpâna acelei îmbrăţişări dulci ce m-a îmbărbătat pentru a înfrunta orice întâlnesc în cale. Inclusiv pe exuberanta de Sara.

Cartea a apărut la Editura Leda şi o puteţi comanda de AICI.

DRAGOSTEA POATE SA UCIDA

O noua amenintare s-a ivit in Fell's Church - un alt spirit malefic dezlantuit. Bonnie, Meredith si Matt, impreuna cu Stefan si Damon, isi unesc fortele pentru a infrange, cu ajutorul Elenei, acest inamic nevazut.

ELENA - Revine din lumea mortilor pentru a recrea puternicul trio al vampirilor.

STEFAN

STEFAN - Chemat de catre Elena, isi tine promisiunea facuta si lupta impotriva celui mai inspaimantator rau cu care s-a confruntat vreodata.

DAMON - Alaturandu-se fratelui pe care odinioara il socotea dusman, se bate cu aceasta noua oroare cu forta, viclenie si farmec mortal.

Autor: L.J. Smith

Traducere: Mirella Acsente

ISBN: 973-102-278-9

Editura: Editura Leda

Anul lansarii: 2010

Numar pagini: 288

Format: 13 x 20 cm

"Reuniunea" Jurnalele vampirilor vol. IV de L.J.Smith - Recenzie trăsnită

Alexya 11

Read More

- Rena, te rog să mai rămâi, vreau să..

- Mai du-te naibii. 

Am mârâit pentru mine în timp ce ieșeam prima ca o furtună din sală, lăsându-l  vorbind singur pe Dominic. Probabil că de acum toate disperatele alea o să zică că sunt lesbiană, pentru că am îndrăznit să îi fac asta tocmai zeului grec. O să se ferească din calea mea de parcă aș suferi de o boală contagioasă sau o să mă privească de parcă aș avea un OZN în miniatură pe cap. De ce? Pentru că nu mă răscolesc în suspine și nu pun o față de cretină când e el în preajmă. Pentru că chiulisem într-o veselie de la cursul lui în ultima vreme și acum fusesem nevoită să vin când îmi trimisese aviz de avertizare acasă. Și, nu în ultimul rând, pentru că am avut tupeul mai devreme să-l înfrunt și să-i răspund obraznic în fața colegilor zicându-i că n-am chef să-mi citesc recenzia, atunci când el mă invitase în față. Adevărul e că mă simţeam penibil după întâmplarea aceea, cea de pe scări. După că ne găsise pe mine şi Alexei destul de apropiaţi, şi eu l-am înfruntat sarcastică, el ne-a întors spatele şi a plecat, fără să mai scoată un cuvânt. Mă aşteptam să îl ia de cămaşă şi să îl scuture pe cel de lângă mine, dar el doar îmi servise indiferenţa pe tavă. Duruse. Al naibii de tare. 

- Ui, ce temperament.

Alexei mă tachină pe un ton cu subînțeles, venind  din urmă și așezându-și brațul în jurul taliei mele de parcă eram tovarăși de nu știu când. Sau cine știe ce altceva, în imaginația lui bogată și perversă.

- Tu de ce te-ai înscris la cursul ăsta până la urmă? m-am răstit la el,  împingându-l de lângă mine. Nu e ca și cum ai fi un suflet boem. am continuat la fel de arțăgoasă.

Chiar de el suflându-mi în ceafă aveam nevoie și dându-și seama cât mă afecta prezența profului ce îl puteam asemăna cu potaia din ”Curaj, câine laș”. De la scena aceea de pe trepte la care asistase și Dominic, începusem să îl evit și pe Alexei, deoarece îmi implementasem iar ideea că e periculos și un tip ca el doar e capabil să calce pe sufletele fetelor, nimic altceva. Însă nu mai mă trata cu aroganță acum, era prietenos și jovial, și mă încânta ori de câte ori îl vedeam cu replicile lui spirituale și amuzante.

- Sincer? mă instigă făcându-i plăcere să mă tachineze.

Am ridicat din sprânceană circumspectă. Făcu o grimasă și continuă pe un ton melodios, șoptindu-mi la ureche:

- Pentru tine.

Am expirat zgomotos și am dat să plec, când mă prinse de mână. 
Un fior scurt mă făcu să tresar din cauza atingerii lui, și m-am trezit prinsă în verdele intens al ochilor lui. Mă trase aproape, încât acum eram lipiți unul de celălalt, și un miros de tutun și ceva dulce amărui îmi confruntă nările. Parfumul lui era amețitor, puternic și seducător în același timp, iar amestecat cu nicotina îi dădea un aer și mai bărbătesc, mai interesant.

Câteva tipe trecură și se holbară uimite, murmurând ceva unele către altele, în timp ce ochii lor nu le veneau a crede ce văd. Luați-vă ochelari, fraierelor. O altă țoapă mai înțepată trecu și îmi aruncă o privire disprețuitoare, strâmbând din botul ei de un roz sclipitor pe care îl strânse ca o ventuză de indignare. O, grozav! Probabil mă blesteamă toate acum și au impresia că mă dau la celălalt zeu de pe aici.. cel afumat.

M-am uitat la el cum mă admira cu un interes bizar, de parcă era un pictor pregătit de o operă măreață și acum își analiza muza. Evident nu observase pe nimeni și nicio reacție a celor din jur, centrul interesului fiind-i eu, de parcă eram unică în Universul lui. Lucrul ăsta mă cutremura și îmi dădea o senzație plăcută în același timp. Parcă l-aș fi impins din îmbrățisare, pentru mă ținuse destul așa și nu era superofertă, parcă aș mai fi stat pentru că mă distra să mă joc cu nervii prințeselor din jur.. și îmi și plăcea senzația.

- Rena ?

Am auzit vocea blândă și în același timp șocată – deși se străduia să ascundă asta – a cuiva cunoscut. M-am întors și am sărit agitată, fâcându-i vânt individului de lângă mine, deși nu știu dacă nu era cam târziu. Eram conștientă însă că e posibil ca Lexi să fi fost martoră la întreaga demonstrație de ”afecțiune” a noastră de mai devreme.

Purta o bluză finuță cu flori, și o pereche de jeanși mulați, deschiși la culoare, care îi veneau ca turnați pe picioarele lungi și subțiri ca de fotomodel. Părul blond și ondulat îi era adunat pe o parte, iar machiajul  era discret și plăcut. Lexi arăta, și era un înger. Mă uimea mereu câtă  grație și eleganță emana. Pe lângă acestea, avea un suflet bun și cald, considerație pentru cei din jur, era politicoasă și admirată pentru felul de a fi.

Alături de ea, cu brațele încrucișate și un rânjet meschin era Cedric , iubitul ei ”minunat” căruia i-aș fi spart capul cu ceva în clipa asta pentru că se distra copios pe seama mea.

- Alexei? rosti cu reținere, privind când la unul, când la altul.

El îi trase un zâmbet larg care nu prevestea nimic bun și înclină din cap.

- E o plăcere oricând să te revăd, Alessandra. spuse protocolar și pe un ton frumos.

Apoi se întoarse către mine și șopti melodios în timp ce mă sărută pe obraz, eu fiind paralizată și incapabilă să reacționez:

- Draga mea, dacă dorul va fi prea tulburător, poți să mă suni și voi fi dispus oricând să-ți alin agonia.

- Mda.. în agonie o să fii tu dacă mai îndrăznești să mă atingi. i-am mârâit printre dinți, deși nu știu cât de convingătoare fusesem.

El se îndepărtă și îmi aruncă o privire smecherească de peste umăr.

- Nu am nimic cu el. m-am scuzat când ochiii acuzatori ai lui Lexi mă dojeneau.

Alexei continua să meargă, cu pași leneși și cu o mână în buzunar. Câteva dudui se opriră exaltate în dreptul lui, dar le ignoră ca pe niște nimicuri. Un surâs victorios își făcu loc pe buzele mele. Își aprinse o țigară ca și cum era cel mai firesc lucru și își văzu de drum. Îmi smulse un nou zâmbet. Să fumezi, nu doar în clădire, ci și în curte era interzis și aspru pedepsit. Dar nu știu cum el aluneca în viață fără probleme.

- Rena, ce se întâmplă cu tine? Și cu el..

Am deschis gura să neg încă o dată orice legătură cu Regele Țigărilor, dar faptul că mă holbasem după el când plecase cred că îmi știrbise din credibilitate.

 - Chiulești, ești aeriană, și acum te văd pe holuri , în tandrețuri cu Alexei Ivanov? Ochii ei erau apatici și acuzatori. Înainte nici nu îl suportai, doar știi că e o influență negativă pentru cei din jur , un tip dubios și ciudat.

Ha. Tocmai ea să găsea să vorbească de ”aeriană”, care parcă plutea pe un norișor pufos de când era îndrăgostită. Sau de ”ciudat”, când prietenul ei caustic era definiția perfectă pentru cuvântul ăsta.

- Cred că explicația comportamentului ei se numește ”exces de hormoni”. iubitul ei genial o lămuri pe un ton plin de el și ironic.

I-am aruncat cea mai urâtă privire a mea. Cedric fusese un exclus până i-a acordat Lexi atenție. Era evitat mereu de toți, închis și cu un comportament odios. Nici eu nu îi suportam umorul draconic și felul de a fi. Poate de aceea și mă îndepărtasem de ea, deoarece mă simțeam a cincea roată la căruță, și nici măcar una necesară sau dorită.  Evident că nu își dăduse seama ce se petrecea cu Dominic. Bine, ea nu era înscrisă la cursul lui, însă înainte mereu era atentă și preocupată. Acum toată lumea ei se limita la Cedric iar asta mă făcea să urlu de furie. Mă mir că auzise de absențele mele. Trăiască bârfa generală, care domnește aici.

- Știi ceva, ai deja un caz social pierdut căruia să îi fii dedicată. I-am reproșat arțăgoasă ucigându-l din priviri pe iubitul ei. Așa că lasă-mă în pace pe mine, mă descurc perfect și singură, m-am răstit pe un ton veninos, și apoi am plecat de lângă ea ca o rachetă.

Fusesem meschină și rea, o știu. Și sunt convinsă că am rănit-o profund, mai ales că ea e sensibilă și emotivă. Dar mă dominaseră nervii și eu nu sunt genul care să țin ceva în mine. Plus că îmi lipsise profund săptămânile astea, și aveam nevoie de ea. 

Am ieșit plină de frustrare din școală, îndreptându-mă spre parc. Acolo aveam să mă liniștesc înainte să explodez.

*               *               *

M-am așezat tristă pe o bancă, privind în gol. Tăcerea de aici era plăcută, dar și chinuitoare pentru mine. Dădea frâu liber tuturor gândurilor care mă măcinau. Pe de o parte era Alexei, și atracția incontestabilă pe care o simțeam pentru el. Apoi era Lexi, a cărei lipsă din viața mea era evidentă, deoarece ea fusese mereu catalizatorul, elementul care mă aducea la realitate. Și mai era și Dominic, pasiunea mea arzătoare și imposibilă..

Am tresărit când cineva se așeză lângă mine, și ochii mi s-au oprit pe chipul frumos și luminos al grecului. Am clipit de câteva ori ca să nu mă asigur că nu e o nălucă a imaginației mele. Când îmi zâmbi stins și începu să vorbească, mi-a confirmat că e real, că e aici.

- Am văzut cererea ta de a abandona cursul meu. rosti pe un ton încet și dezamăgit.

Mi-am plecat ușor privirea. O depusesem când eram supărată, și conștientă că așa va fi mai bine pentru mine. Să nu îl mai văd. 

– De ce?

L-am privit încruntată, nefiind sigură că tocmai asta a spus. Oare.. toate semnele.. comportamentul meu.. Nu își dăduse seama ce simt ? Sau mă rog, ce începeam să simt?

- Pentru că prezența ta îmi face rău. Să fii atât de aproape și să nu pot să .. am întins mâna în aer spre el, dar m-am oprit înainte să-l ating. am oftat adânc.

Ochii lui erau uimiți și fața încurcată.

- A, trebuia să folosesc un ton mai academic, mă scuzați. Pentru că coeficientul meu de istețime e mult sub cel necesar de a asista la un curs atât de profund și inteligent. E bine așa?! am ridicat vocea ușor dar m-am abținut să țip.

Pufni ușor în râs. Ce era așa amuzant ? Apucă dosarul meu și scoase foaia cu recenzia.

- Doream să te anunț că am respins cererea. mă informă pe un ton solemn, așteptă un moment, apoi începu să citească:

” Dacă nici în celelalte volume Rose Hathaway nu a avut parte de prea multă fericire, nici în volumul 3, ”Atingerea Umbrei”, se pare că norocul nu e de partea ei . Iubirea ei cu Dimitri încă e imposibilă, și ambii fac eforturi puternice ca să-și suprime sentimentele. Antrenamentele devin tot mai serioase, și de acum trebuie să facă muncă de teren, dar parcă nu îi mai place așa mult să fie gardian când află că repartizată ei nu este Lisa, cum era firesc și toată lumea se aștepta, ci Christian Ozera , iubitul acesteia, cel cu un umor negru și cu care nu s-a înțeles niciodată.
Datorită faptului că Lisa a adus-o la viață prin puterea spiritului, atunci când era să moară într-un accident, Rose află acum care sunt consecințele acestui fapt, atunci când primește un ”invitat” neașteptat și cam.. decedat. Este vorba de unul din foștii lor colegi ucis de strigoi, și care i-a fost ei foarte drag (nu vă spun despre cine e vorba pentru a dezvălui acțiunea din volumul 2). Ceea ce află abia pe la sfârșit ea e că acesta încearcă să o avertizeze de pericolul culminant și îngrozitor ce se va răsfrânge asupra Academiei Sf. Vladimir.

Adrian Ivashkov care acum stă aici pentru a lua lecții cu Lisa despre puterea spiritului (da, ați ghicit, și el stăoânește același element rar) îi dă târcoale și o covârșește cu atenția și galanteria lui, nefiindu-i jenă să-i mărturisească că a fost cucerit de ea și să și arate asta.

Legătura ei cu lumea morților o fac tot mai instabilă și nervoasă, având adesea accese de furie, care o fac să se teamă să nu pățească ca Anna cea atinsă de umbră, ajutorul Sfântului Vladimir, și să aibă același sfârșit tragic (detalii despre ea le veți afla voi în volmele de dinainte și în acesta). Când va ieși din Academie, unde legăturile care îndepărtează spiritele moarte (strigoii) sunt mai puternice, Rose se va confrunta cu o adevărată armată de fantome care vor să fie ajutate de ea, și făcând-o să creadă că își pierde mințile.

Din fericire Dimitri va fi mereu acolo, lângă ea, dispus să o ajute și protejeze. O apropiere intensă se produce între ei, și când în sfârșit sunt dispuși să nu ai nege ce simt și să lupte pentru iubirea lor, un lucru teribil produce separarea lor inevitabilă și dureroasă. Da, ați ghicit, strigoii..”

I-am smuls foaia din mână, deoarece nu mai eram în stare să stau aici, lângă el, să îi simt aroma, să îi aud vocea caldă și blândă. Da, eram lașă, dar deja mă depășea situația. M-am ridicat ca o furtună de pe bancă, dar am călcat strâmb și m-am trezit pe jos, cu o durere puternică la gleznă. Cred că mi-o luxasem.

-Au, m-am plâns.

El veni prompt lângă mine și incepu să investigheze zona. Atingerea lui era plăcută și caldă.

- Nu! am țipat și m-am smucit, făcându-mi și mai puternică durerea. Nu mai vreau să fii aici! Stările tale schimbătoare, acum indiferent, acum preocupat de mine, mă amețesc, îmi fac rău. Mai rău decât idioata asta de luxație! Nu te mai comporta ca și cum îți pasă de mine! m-am răstit isterică la el.

Mă prinse de încheieturi și zice printre dinți:

- Nu îmi spune tu mie de cine îmi pasă!

Mă certă pe un ton grav și puternic, cum nu-l mai auzisem niciodată vorbind, apoi își presă buzele de ale mele, lăsându-mă fără aer cu sărutul lui pasional și plin de încărcătură emoțională.  

Cartea a apărut la Editura Leda şi o puteţi cumpăra cu 20% reducere şi transport gratuit de AICI. 

Lissa Dragomir este o printesa moroi, cu un rarisim dar de a stapani magia spiritului. Ea trebuie aparata in orice moment de strigoi (mortii vii), cei mai fiorosi vampiri. Puternicul amestec de sange omenesc si vampiresc din venele Rosei Hathaway, cea mai buna prietena a Lissei, o face sa fie dhampir. Rose si-a dedicat viata unei misiuni mai mult decat primejdioase: s-o apere pe Lissa de strigoi, care si-au jurat s-o faca asemeni lor.
O premonitie intunecata incolteste in mintea lui Rose si umbre fantomatice prevestesc un rau cumplit ce se apropie tot mai mult de portile de fier ale Academiei. Strigoii strang cercul si cer razbunare pentru vietile luate de Rose. Intr-o lupta mai apriga decat cel mai infricosator cosmar, Rose va trebui sa aleaga intre viata, dragoste si cele doua fiinte care conteaza cel mai mult pentru ea... dar oare alegerea ei înseamna ca doar unul dintre ei va supravietui?


____________________________________________________________
A venit momentul să mă despart de Rena, Dominic, Alexis, Lexi..nişte personaje pe care le-am creat şi îmi sunt foarte dragi, şi să le înmânez scumpei mele Alexya, care va realiza următoarele recenzii, cele de la volumele 4-6, şi va continua aventura lor. Sunt convinsă că se va descurca excelent. 
Am dori să auzim mai multe păreri, de la persoane diferite, dacă le citiţi, deoarece aceste recenzii ne ocupă mai mult timp, şi necesită efort şi inspiraţie din partea noastră. Dorim să ştim dacă merită să le continuăm şi dacă vă plac. 
Nu trebuie să scrieţi romane., un cuvânt e de ajuns, ca să ştim cine e alături de noi la rubrica asta. Aşa că.. aşteptăm să vă citim părerile :)   

"Atingerea Umbrei", vol. 3 din AV de Richelle Mead - Recenzie Trăsnită

Krisz 551

Read More