“Amor la Paris” de Juliette Sobanet
Reţetă pentru iubire
Se iau:
● Parisul, adică Oraşul Iubirii
● Multă, multă ciocolată
● Un francez sexy (dar, de fapt, el este ingredientul principal)
Se amestecă bine şi se obţine o poveste romantică, plasată în cel mai romantic oraş din lume.
Toată viaţa, Charlotte
Summers a visat două lucruri: să se mute la Paris şi să aibă alături un
partener loial şi iubitor. În sfârşit, se pare că visurile ei devin realitate:
e logodită cu Jeff Dillon, un avocat sexy şi de succes din Washington, şi cei
doi se pregătesc să se mute la Paris, unde Charlotte va studia la Sorbona.
Viaţa pare PERFECTĂ, nu-i aşa?
Dar cu două zile înainte
de plecare, Charlotte descoperă că Jeff o înşală de luni de zile şi chiar are
de gând să-şi continue viaţa „dublă” odată ajuns la Paris!
Iată cum, într-o clipă,
minunatul Jeff se dovedeşte a fi ticălosul de Jeff! Iar Charlotte, cu biletul
de avion şi scrisoarea de acceptare de la Sorbona în buzunar, cu 15 000 de
dolari în cont şi o inimă frântă, pleacă singură la Paris.
Şi acolo, dulcea şi
cumintea Charlotte devine aventuroasa şi petrecăreaţa Charlotte, care se
hotărăşte să scrie un blog pentru a-şi împărtăşi gândurile tuturor femeilor din
lume înşelate de iubiţii lor şi în care îşi stabileşte REGULILE ─ cum să se
poarte ca un bărbat în Oraşul Iubirii.
Şi acolo, dulcea şi
cumintea Charlotte devine aventuroasa şi petrecăreaţa Charlotte, care se
hotărăşte să scrie un blog pentru a-şi împărtăşi gândurile tuturor femeilor din
lume înşelate de iubiţii lor şi în care îşi stabileşte REGULILE ─ cum să se
poarte ca un bărbat în Oraşul Iubirii.
Dar soarta are propriile
ei planuri cu Charlotte. Şi în vreme ce ea încearcă să-şi vindece inima rănită
cunoscând o lume nouă şi distrându-se, un Francez Sexy Pe Jumătate Dezbrăcat o
va ajuta să descopere dragostea adevărată.
Aşadar, instalaţi-vă
într-un fotoliu confortabil, luaţi nişte ciocolată şi bucuraţi-vă de o poveste
romantică delicioasă.
Un singur lucru am de spus: între mine şi cartea aceasta tocmai a avut loc dragoste la prima vedere! Trebuie să o am!