Acest articol face parte din campania "E uşor să dăruieşti" iniţiată de librăria online Bookcity şi din cadrul concursului realizat în colaborare cu Blog Awards. Ne-am înscris chiar pe suta de metri (mai este o oră până se încheie competiţia) pentru că abia astăzi am aflat de ea, din păcate. Sperăm că a ieşit ceva frumos chiar dacă am scris totul presate de timp şi să vă facă plăcere să citiţi articolul nostru!

"Ce înseamnă a dărui? A dărui înseamnă să oferi ceva din suflet unei persoane, este o acţiune minunată, ce stârneşte multe emoţii în inimile noastre, sentimente, ce ne aduce bucurie şi fericire în viaţă. A dărui ne reprezintă cu adevărat, pe noi, oamenii. Este ceva ce ne umanizează, ce ne ajută să ne apropiem sufleteşte unul de altul. Este şansa ce ne-o oferim pentru a ne împrieteni, a ne îndrăgosti. Dăruirea inimii este primul pas spre o viaţă frumoasă, o viaţă ce o clădim cu mâinile şi speranţele noastre."

- Este foarte frumos, Cristina. Vrei sa scrii o carte pe tema asta? mă întrerupse Alexandra, care nu s-a putut abţine să nu tragă cu ochiul la ce mâzgăleam de zor pe o foaie.

- Nu ştiu… doar că am avut un vis în care oamenii din parc erau adunaţi într-un cerc şi îşi ofereau cadouri. Nu cunoşteam pe nimeni, dar în acelaşi timp ne simţeam conectaţi unul de celălalt prin simplu fapt că eram voioşi şi cu inima deschisă. Eram mai buni, mai liniştiţi, fericiţi că puteam oferi o mică bucurie celor de lângă noi. Acea activitate ne-a adus bună dispoziţie în suflet tuturor. A fost superb visul! De aceea m-am gândit să scriu. Voiam să nu uit această experienţă unică.

- Ştii ce ar fi cel mai frumos? Să fie totul realitate. Asa aş fi şi eu acolo, lângă tine, spuse ea bosumflată.

Am rămas îngândurate pentru câteva secunde ce au părut o eternitate.

- Ştiu! am sărit ca arsă de pe scaun, aproape răsturnând-o pe Alexandra care stătea cocoţată pe spătarul scaunului.

- Ce? întrebă ameţită şi puţin sceptică. Ce s-a întâmplat?

Am privit-o entuziasmată datorită ideii care prindea încet contur în mintea mea.

- Cum ar fi să instituim „Ziua naţională a dăruitului”? i-am propus plină de speranţă.

Prima reacţie a ei a fost una de confuzie. După aceea, zâmbetul a început să-i înflorească pe faţă ca un bujor de trandafir.

- Cât de frumos ar fi! O zi în care fiecare persoană poate dărui o multitudine de cadouri. O zi în care fiecare om de pe această planetă ar zâmbi şi s-ar bucura cu adevărat că trăieşte şi face parte din viaţa persoanelor iubite... O şansă de a face o surpriză unui necunoscut, de a lega o nouă prietenie...

Am simţit însă o uşoară ezitare pe chipul frumos şi calm al prietenei mele, şi cum entuziasmul se diminua pas cu pas...

- Dar sunt atât de mulţi oameni... şi noi suntem doar două... şi neputincioase. Nu am putea niciodată să oferim bucurie tuturor! a oftat uşor.

Nu mi-a fost greu să îi readuc în inimă speranţa, însă.

- Este uşor să dăruieşti. Îi dai o floare florăresei, o scrisoare de mulţumire poştaşului, lapte unei pisici, răbdarea de a te juca cu el unui copil. Poţi să oferi zâmbetul tău şi sprijinul unui om bolnav, dragostea persoanei iubite, respectul părinţilor tai, distracţie prietenilor tăi... şi astfel reuşeşti să dăruieşti tuturor câte ceva.
Pe măsură ce vorbeam, am văzut cum speranţa îşi face din nou loc şi alungă nesiguranţele.

- Însă cadoul care ar putea încadra o multitudine de întâmplari fantastice, imposibil de frumoase, adrenalină şi suspans, dragoste şi pasiune, acel dar ce oferă tot ceea ce avem mai bun de dat sunt cărţile. De ce? Deorece ele sunt o mină de sentimente, un cufăr cu clipe frumoase. Ele reprezintă o legatură unică între emoţiile oamenilor, oameni care se eliberează de acele trăiri şi care, mai apoi, le dăruiesc cititorilor.

Nu am apucat să spun nimic, copleşită de cuvintele ei, că a şi continuat voioasă:

- Îţi imaginezi câte cărţi aş dărui în acea zi? Cred că aş fi în stare să cumpăr o librărie întreagă care să includă toate darurile pe care vreau să le ofer familiei şi prietenilor mei.

- Ştiu! i-aş cumpăra mamei „Povestea lui Rhett Butler” pentru că „Pe aripile vântului” e unul dintre romanele ei preferate şi cu siguranţă ar vrea să descopere şi o continuare scrisă de McCaig Donald,  bunicului „O mie şi una de nopţi”, ca să îmi mai citească poveşti din ea ca atunci când eram mică, iar eu să îl ascultam vrăjită...

Undeva, în adâncul firii mele, acel copil zburdalnic mă aprobă.

- Eu i-aş aduce multă bucurie tatei dacă i-aş dărui volumele din „Winnetou”, deoarece e pasionat de seria lui Karl May, completă Alexandra gânditoare. Iar mătuşii mele „Oraşul Oaselor” de Cassandra Clare pentru că a citit câteva capitole din cartea mea şi a rămas impresionată de măiestria scriitoarei!

O boare de entuziasm plutea în aer datorită gândurilor noastre optimiste.

- Dar să nu uităm de prietenii noştri... Miha ar primi cărţi sensibile cum e ea, din colecţia romanelor de dragoste, iar Florina romane de acţiune sau poliţiste, pentru că are o personalitate mai bătăioasă, am râs gândindu-mă cât de încântate ar fi de cadourile mele.

- Adriana cu siguranţă s-ar bucura dacă i-aş dărui "La răscruce de vânturi" de Emily Bronte, deoarece amândouă ne-am regăsit în această carte. Este una pe care am adorat-o ambele la fel de mult şi care ne-a arătat o lume crudă şi o iubire la fel de crudă... o iubire imposibilă, dar în acelaşi timp reală şi mirifică... Andreei i-aş cumpăra seria "Chimie perfectă" de Simone Elkeles fiindcă ştiu că deşi este o persoană puternică, care luptă pentru ceea ce îşi doreşte, de asemenea, este o visătoare, care adoră poveştile de dragoste şi cu siguranţă i-ar plăcea foarte mult seria.

SURSĂ imagini: BOOKCITY.RO

- Cititorii blogului nostru ar fi foarte încântaţi de cărţile pentru adolescenţi, cele fantasy şi nu numai. De romanele bune în general, deoarece sunt toţi pasionaţi de lectură!

Mi-am amintit pe loc ceva ce citisem astăzi.

- Ar fi minunat să ne ducem planurile la îndeplinire! În plus, cei de la librăria online Bookcity au dat startul unei campanii minunate şi care ne-ar fi de un real ajutor!

Imediat am deschis site-ul lor şi i-am arătat descoperirea mea recentă.

- Ei doresc să ofere împachetare gratuită cărţilor, să le transforme în nişte cadouri impecabile!

- Uimitor! 
Alexandra era numai ochi şi urechi, captivată de imaginile care demonstrau cât de frumos vor arăta viitoarele noastre cadouri.

- Ştiu, nici mie nu îmi venea să cred la început. Deci, dacă cineva doreşte să ofere ceva special celor dragi: filme, cărţi, muzică, echipa Bookcity sare în ajutorul clienţilor lor şi realizează nişte cadouri frumoase şi elegante!

O tăcere subită de aşternu, iar pe fața Alexandrei încă se mai zărea puțină neliniște.
- Oricât de minunat e acest proiect, va fi foarte greu să-l transformăm dintr-o idee, vis, dorință, într-o realitate.
Cristina a mers lânga prietena ei și a luat-o după umăr.
- Ai dreptate. Un asemenea proiect nu va prinde viață peste noapte, însă pas cu pas, cadou cu cadou, va începe să înflorească frumos până ce ne va înconjura cu multă dragoste, euforie, curiozitate, mister, fericire. Multe sentimente minunate dăruite din sufletul persoanelor ce doresc să facă parte din această nouă provocare .

- Ai dreptate. Vom reuși. Pentru această zi a specială, eu voi oferi voință, dedicare, zâmbete, bună-dispoziție, înflăcărare și… inima mea.

- Iar eu voi dărui determinare, încurajare, dragoste și bucurie deplină.

Privirea Alexandrei era încrezătoare, acum cu adevărat, iar zâmbetul ei frumos era cadoul pe care mi l-a dăruit fără să știe. În acel moment, am realizat că avem într-adevăr o șansă să realizam ceea ce ne propusem, prin simplul motiv că mereu încercăm să ne transformăm visele în realitate, iar sufletele noastre sunt pline de dragoste, dragoste ce e infinită și necondiționată şi pe care dorim să o oferim şi celor din jur. Împreună, vom reuși. Împreună, cândva, vom sărbători o zi a specială dedicată dăruitului, o zi în care vom oferi tot ce avem noi mai buni din noi: inimile noastre, visele noastre, şi o parte din noi. Pentru că:

E UŞOR SĂ DĂRUIEŞTI!

E uşor să dăruieşti!

Krisz 5

Read More

Cartea o puteți comanda de AICI, de la librăria online Bookcity.

”Tăcere” (Îngerul Nopții #3) de Becca Fitzpatrick 

Când n-a mai rămas decât tăcerea, oare adevărul se va putea face, în sfârșit, auzit?

Într-o noapte rece de septembrie, Nora Grey se trezește singură în cimitirul din orașul ei, fără să știe cum a ajuns acolo sau de ce. Mai rău, descoperă că nu-și poate aminti nimic din ultimele cinci luni de viață. Se pare că e dată dispărută de săptămâni bune, iar familia și prietenii dau vina pe un răpitor misterios despre care, însă, nimeni nu are nici cel mai mic indiciu.

Odată întoarsă în siguranța casei sale, Nora încearcă să-și reia viața de zi cu zi. Merge la școală, își petrece timpul cu cea mai bună prietenă și încearcă să-l evite pe noul iubit al mamei sale, nimeni altul decât Hank Millar, tatăl dușmancei ei de moarte, Marcie.

Dar o voce interioară nu-i dă pace, îndemnând-o să-l caute pe cel vinovat de coșmarul pe care l-a trăit. Crâmpeie din trecut, cuvinte și imagini nepământene, fără nici o legătură cu traiul ei obișnuit, îi bântuie visele și îi dau stăruitorul sentiment că a pierdut o parte importantă din ea însăși.

Un șir de evenimente neprevăzute o aduce pe Nora față în față cu Jev, un străin frumos, cu ochii negri ca noaptea, care o înspăimântă și o atrage în același timp. El pare să aibă toate răspunsurile și … inima ei. Cu fiecare minut pe care îl petrece alături de tânăr, relația lor devine tot mai profundă, până când își ea dă seama că e pe cale să se îndrăgostească. Din nou.

O să vă spun din start că nu voi face și prezentarea pe scurt a acțiunii, cum obișnuiam, pentru că simt că aflați atât cât trebuie din descrierea de mai sus a cărții, cea de la editură, și chiar nu  consider necesar să mai spun eu ceva în plus. Sincer, nu vreau să dezvălui nimic fără să imi dau seama, așa că o să scriu doar gândurile mele și reacțiile de după ce am citit ”Tăcere” de Becca Fitzpatrick.
Din moment ce nu veți găsi o recenzie a volumului doi la noi, ”Crescendo”, trebuie să îl aduc puțin în discuție. O să spun că acesta este destul de static, și că Nora și Patch trec prin tot felul de complicații în relația lor. Problemele majore ale lor sunt cauzate de insecuritățile și gelozia lui Nora, care dovedește de multe ori că nu are încredere în el, când suspectează că între acesta și Marcie Millar există mai mult decât pare. Finalul este unul mai mult decât șocant, pur și simplu am rămas stană de piatră, nevenindu-mi să cred ce răsturnare de situație s-a produs, exact când erau și ei fericiți din nou. Vă dați seama cum am rezistat eu aproape un an în așteptarea continuării? Un nenorocit de an!
Nu o să mai insist asupra acestei cărți din serie, ci vă voi vorbi de cea mai recent apărută la noi, ”Tăcere”. 

Impresiile mele despre acest volum pe care l-am așteptat cu disperare (nu, nu exagerez) sunt din păcate dulci-amărui..sau mai bine zis amărui-dulci, dacă e să fiu mai exactă. De ce spun asta? Pentru că deși am fost foarte captivată de partea a doua a cărții, începutul m-a cam dezamăgit..ca să nu fiu o trădătoare și să spun plictisit. Nu știu câți dintre voi știți că atunci când Becca Fitzpatrick a scris seria ”Îngerul Nopții”, acum vreo zece ani (da, vă vine să credeți câți ani a durat până aceste cărți minunate au fost publicate ?) ea a gândit totul ca pe o trilogie. Dar interesele,  poate cei de la editură care nu pierd ocazia să mai facă rost de profit, mai ales când e vorba de ceva care a prins la tineri și se vinde bine, au decis să mai lungească seria și la final să aibă 4 volume. Bad, bad, idea. De ce spun asta? Pentru că se vede că Becca a tras de acțiune, și sunt capitole nu așa de interesante în ea.

Spre exemplu, partea de început, în care Nora nu își amintește nimic din viața ei de după ce l-a cunoscut pe Patch, sau informații legate de nefilimi, îngeri căzuți, lumea supranaturală, pe scurt. Trecând peste impresia ușoară că totul e cu puțin iz telenovelistic, e evident că acele capitole nu au fost asa interesante pentru mine (mai puțin părțile în care avea cele vise cu Patch), deoarece știam practic tot ce încerca Nora să își amintească. Era frustrant să o vezi cum stă și își chinuie mintea datorită familiarității unor lucruri, și deseori am simțit nevoie să îi strig în față ”Nora, come on, l-ai uitat pe Patch? Are you serious?!” – pentru că era o blasfemie să nu-și fi amintit de acest bad boy – heartbreaker – looking like a god, nu ? Noroc cu Scott, prietenul ei nefilim din copilărie, care a apărut și în acest volum, și a salvat cât de cât situația. I-a luat locul lui Patch în ceea ce privește replici sarcastice și tachinări, și chiar m-a făcut să îmi placă de el. Nu pot spune că mi-a atras foarte mult atenția în ”Crescendo”, dar aici parcă a fost altfel, mai nonșalant, mai interesant, a venit ca o gură de aer proaspăt pentru mine.

Altceva ce m-a intrigat în prima parte, a fost momentul în care descoperă despre lumea îngerilor, a doua oară. A fost mult mai..ok cu asta, de parcă era firesc. Trebuia să reacționeze.. altfel, nu știu, să fie mai șocată, prea a acceptat totul normal. În fine, asta nu m-a deranjat așa tare, doar mi s-a părut ciudat.

Însă pe măsură ce lucrurile au avansat, si Nora a ieșit din bula ei de ignoranță față de lumea din jurul ei și de cel care o iubește, am avut parte de aceeași magie caracteristică seriei ”Îngerul Nopții”. În ce constă asta? În suspine, inima care mi-a bătut mai tare, mi-am pierdut respirația în unele clipe, și tot amalganul acela de sentimente în ceea ce privește povestea uimitoare a celor doi, m-a cuprins și de data aceasta. Am avut parte de secvențe pline de acțiune, de teamă, emoție, de clipe în care vroiam să strâng pe cineva de gât (din personajele rele, desigur), dar și momente în care mă topeam ca un fulg în palma lui Patch, datorită farmecului lui personal, carismei, felului protectiv și iubitor și perfect de a fi. Mi-au lipsit cumva ironiile și replicile lui cu subînțeles, dar who cares, când e el acolo? Nici nu trebuie să deschidă gura că e tot ce trebuie ca să fiu feri.. um, să fie Nora fericită, scuze :)).

Cred că volumul a avut tot ce trebuie a doua parte – adrenalină, iubire, decizii dificile, o răsturnare de situație.. și ce răsturnare! Chiar nu mă așteptam la așa ceva și nu m-am gândit niciodată că ar putea degenera așa mult lucrurile. Sincer, nu pot spune că sunt mulțumită de evoluția poveștii, pentru că mereu am visat că și Patch își va recăpăta umanitatea, și la final vor fi amândoi oameni, și fericiți. Dar scriitoarea se pare că are pregătit alt final pentru noi, și rămâne de văzut care va fi acela, eu oricum îl voi aștepta cu sufletul la gură. Oricum, și direcția pe care au luat-o lucrurile e genială, părerea mea, chit că nu e ce îmi doream eu.

Am trecut și peste iritarea că cei de la Litera au pus altă copertă (cea originală era superbă, dar e drăguță și asta, însă era mai bine totuși dacă nu apărea cioara aia fără nicio legătură cu povestea), că au schimbat traducătoarea și se vede clar asta, din stil, anumite replici, și faptul că unele personaje și-au pierdut din personalitate și par altfel (cum ar fi Vee), peste monotonia din prima parte și șocul de la final.. iar impresiile mele sunt tot bune. 
Cred că seria ar fi fost perfectă dacă rămânea o trilogie, cum a gândit-o Becca inițial. Nu ar mai fi avut acele părți mai monotone, ci ne-am fi simțit continui ca într-un rollercoaster citind ultimul volum. Dar cine sunt eu să judec, la urma urmelor? Oricum m-am bucurat de volum, m-a făcut să visez, să îmi aduc aminte de ce îl iubesc pe Patch și de ce m-a făcut să fiu așa captivată de lumea acestor personaje supranaturale, a îngerilor căzuți și nefilimilor.

 Nu am cum să nu am decât o impresie frumoasă la sfârșit despre carte, pentru că seria asta e ca un copil pentru mine: te mai superi pe el, te dezamăgește uneori, dar nu ai cum să încetezi să îl iubești și să fie mereu important petnru tine. 

O să fiu foarte concisă, din nou, ca să nu îmi scape ceva și să aflați înainte de a citi cartea. De fapt, o să vă vorbesc despre cuplul lor, despre cum a evoluat. Am fost uimită din nou de dragostea lor, care deși a trecut peste atâtea obstacole, pericole, încă e puternică, din ce în ce mai puternică de fapt. 

Atât de prețioasă e încât Nora nu a putut uita complet de Patch nici când i-a fost ștearsă memoria, și undeva, în colțișorul ei, câteva amintiri cu el, senzații, emoții, au rămas. E ca și cum nimic și nimeni nu îi poate despărți, atât de intens e tot ce simt ei. E una dintre cele mai frumoase povești de iubire pe care le-am citit. 

Atunci când sunt împreună, simți chimia dintre ei, explozia de sentimente, de trăiri, sunt descrise atât de bine toate, și te fac inevitabil să visezi cu ochii deschiși. 

Patch încă a păstrat acea aură întunecată și misterioasă în prima parte, dar pentru că era constrâns de situație. Vă dați seama oare ce îngrozitor e ca cea pe care o iubești să nu își amintească de tine, să te întâlnești cu ea și să fii rece, indiferent, pentru că așa va fi ea e în siguranță? E ca și cum ți-ai smulge inima din piept și ți-ai călca-o singur în picioare. 

El s-a sacrificat pentru Nora în toate modurile posibile. A renunțat la șansa de a deveni om, sau de a avea o existență liniștită, fără să îi sufle în coastă arhanghelii (îmi stă pe limbă să spun mai exact, dar nu pot). Când credeam că nu mă mai poate uimi nimic la el, că a atins deja gradul perfecțiunii în mintea mea, el îmi demonstreză contrariul, îmi arată cât de incredibil poate fi, cât de protectiv și minunat. M-a sensibilizat enorm tot ce a făcut și încă face pentru Nora, faptul că e dispus să renunțe la tot ce are pentru ea, pentru binele ei. Cred că fiecare fată are nevoie de un Parch în viața ei, și dacă nu, măcar să vă bucurați de momentele din carte cu el, care sunt superbe. 
Serios, nu ratați sansa de a-l primi în viața voastră, de a-l descoperi, este un personaj uimitor din toate punctele de vedere. 

Nu trebuie să ratați continuarea acestei serii minunate, care vă va transmite o mulțime de senzații : fericire, tristețe, emoție, și care vă va ridica și coborî într-un rollercoaster de sentimente. Îngeri căzuți, nefilimi, Rai, Ian, bun, rău, toate se împletesc într-o poveste complexă, uimitoare, care vă va ține cu sufletul la gură în majoritatea timpului (cu mici excepții). Nu cred că mai are rost să spun nimic de personaje, mai ales cel masculin, care a depășit deja limita de senzualitate și frumusețe, atât exterioară, cât mai ales interioară. 

Vreți să simțiți că plutiți ca un înger? Citiți ”Tăcere” de Becca Fitzpatrick :)

~ Mulțumesc din suflet librăriei online Bookcity pentru șansa acordată de a citi acest volum atât de așteptat de mine, și îmi cer scuze că nu am apucat să pun mai repede recenzia, din cauza lipsei timpului~

”Tăcere” (Îngerul Nopții #3) de Becca Fitzpatrick - Recenzie

Krisz 13

Read More

Promoții la librăria online Bookcity!

Krisz 1

Read More

Click pe imagini pentru a afla mai multe despre aceaste promoţii speciale de pe librăria online Bookcity: 

Autorii lunii la librăria online Bookcity: James Patterson, Dan Brown, Melissa De La Cruz,Raymond Chandler,Julian Barnes

   

 Editurile lunii la librăria online Bookcity: Pro Editura, Leda, Corint Junior, Nemira, Artemis, Semne

Promoţii la librăria online Bookcity!

Krisz 9

Read More

Cartea este disponibilă la librăria online Bookcity.ro  și o puteți comanda de AICI

Mereu când mergem undeva, că e pe stradă, că e prin parc, în învălmăşeala gândurilor noastre care ne poartă departe, ne reţin şi nu ne dau voie să fim mai receptivi la ce e în jur, poate din când în când se întâmplă să ridicăm capul, să privim la cei pe lângă care trecem, şi să ne întrebăm care le e povestea. Fiecare avem una, că e mai frumoasă, mai tristă, mai emoţionantă, momentele prin care trecem, amintirile, sentimentele, toate scriu pe hârtia vieţii noastre ca nişte autoare mai experimentate uneori, sau stângace altădată.  Atunci când mergi în direcţii diferite de un necunoscut, e foarte probabil ca acea clipă în care l-ai analizat, să îţi creezi o scurtă impresie despre el.

Dacă aţi trece pe lângă Joan,cu siguranţă i-aţi admira corpul suplu şi atractiv, aţi fi fascinaţi de  părul ei roşcat natural, super, lung până la brâu, şi probabil aţi simţi o uşoară invidie, v-aţi gândi: „Cu siguranţă toate i-au mers mereu ca pe roade, şi viaţa a fost generoasă cu ea”.  Dar ştiţi ce? Vă înşelaţi.

Când veţi avea ocazia să aruncaţi privirea în trecutul ei, datorită flashback-urilor, probabil nu vă va veni să credeţi ce veţi descoperi. Un copil mic şi neglijat, fără afecţiune din partea familiei, cu o mamă indiferentă, de care nu se poate apropia şi care o judecă constant datorită felului în care arată şi pentru că e mai durdulie.  Consider că una dintre etapele care îi conturează cuiva  personalitatea și modul de a vedea viața este copilăria, cu evenimentele și lecțiile pe care le învață atunci, și mai ales mama, îngerul ocrotitor și frumos. Copilăria lui Joan a fost marcată de respingerea și indiferența mamei ei care nu o accepta așa cum era cu defecte, de singurătate, neavând niciun prieten și fiind mereu ținta tuturor răutăților și farselor, ceea ce a și transformat-o într-o persoană ranchiunoasă, frustrată, nefericită, al cărui singur scop a fost ani întregi doar să se autodistrugă, ca astfel să o pedepseacă pe cea care i-a dat viață. Consecința? A ajuns o adolescentă obeză, care se îndopa cu mâncare doar pentru a o face nefericită pe mama ei care o dorea perfectă, visând la poveștile pe care nu le va trăi ea niciodată, din filmele pe care le viziona la cinema cu mătușa ei, dar deloc nemulţumită de ce a devenit, ci cu un simț critic și ironic desăvărșit.

De la Joan Foster, adolescenta obeză, la Louisa K. Delacourt, tânăra suplă, frumoasă, care scrie romane gotice sub un pseudonim, la Joan Foster, autoarea cărții de succes ”Femeia – oracol” ; de la o persoană solitară, fără prieteni, la iubita lui Paul, un conte polonez, la soția lui Arthur, un tănăr rigid pe care l-a cunoscut în Londra , apoi la amanta lui Chuck, un artist excentric și aparte, personajul principal din această carte e într-o căutare continuă a sinelui, jonglând cu mai multe identități,  dar și iubiri.

Până când viața ei e din nou vraiște, și ce face ea pentru a scăpa de complicațiile care au apărut și pe care nu le mai poate ține sub control? Vrea să fugă, și să îmbrățișeze o nouă identitate. Dar pentru asta, e nevoie să își regizeze cu grijă moartea..

O carte aparte, despre o femeie plină de slăbiciuni și cu un caracter și o viață complicată, care nu reușește să își găsească un echilibru, să se cunoască cu adevărat și accepte așa cum e, și nici să își înfrunte trecutul, dar care te face să te atașezi de ea prin felul ei ciudat de a fi și de a acționa, prin sarcasmul și modul de a vedea lumea.

Cred că am un an de când îmi doresc să citesc acest roman, care m-a cucerit cu descrierea captivantă, și aș dori să mulțumesc din suflet librăriei online Bookcity pentru că mi-a îndeplinit acest vis, de a afla în sfârșit povestea acestei cărți.

”Femeia – oracol” e genul de roman matur, și nu pentru că ar avea anumite scene mai explicite, nici gând, ci pentru că stilul e unul complex, iar firul narativ e complicat uneori. M-am așteptat să fac cunoștință cu o femeie ambițioasă, care a reușit să scape de defecte, frumoasă și sigură pe ea, dar peste ce am dat a fost mult mai uman și emoționant. Un personaj bizar, care greșește adesea, nesigur și mereu care alege să fugă, să își contureze o nouă viață, nicidecum să încerce să și-o repare pe actuala.

Alături de Joan, m-am simțit mereu ca într-un rollercoaster: când m-a înduioșat, întristat, când intrigat, când iritat. Am compătimit-o, am judecat-o, am admirat-o, am trecut prin tot felul de stări emoționale. Ea pare a fi constant sub influența directă a personajelor din romanele pe care le scrie, și nu invers, cum ar trebui, imitându-le adesea reacțiile, dar însăși viața ei pare desprinsă dintr-o carte, în care nimic nu e ceea ce pare, și mereu cei din jur au ceva de ascuns. Joan, Louisa, sau cum preferați să îi spuneți, e femeia contrastelor, extremelor, care reușește mereu să uimească, să atragă laude sau critici din partea cititorului. 

E într-o continuă schimbare, într-o continuă căutare, viața ei e o călătorie iar cei care se intersectează cu ea pe parcurs sunt doar niște opriri temporare, nicidecum destinații finale.

Cel mai mult m-a intrigat în relația cu mama ei, și mi se pare că aici a greșit cel mai mult. Sunt convinsă că mama ei nu îi dorea răul, și atunci când încerca să o aducă pe calea ce bună nu era din egoism, ci pentru că ea conștientiza că își distruge viitorul și viața. Nu am înțeles ura nejustificată de multe ori față de aceastai, și încăpățânarea de a face totul doar ca să o rănească.

Cu siguranță sunt multe de învățat din această carte, și greșelile lui Joan sunt exemple foarte bune. Trebuie să ne acceptăm noi înșiși, înainte de a avea pretenția să o facă alții.  În viață mereu cei care ne iubesc cu adevărat ne vor primi așa cum suntem, cu bune, cu rele, cu trecutul și bagajul nostru, indiferent cât de urât sau dureros ar fi el. Cred că astea sunt lecțiile esențiale pe care acest roman ni le oferă cu măiestrie.

M-am gândit să vă arăt și alte exemple de coperte, deoarece acest roman a fost publicat în multe ediții, și are unele extrem de interesante. Sper să vă placă și vouă :).

Aș dori să mulțumesc încă o dată librăriei online Bookcity pentru acest roman oferit spre recenzare, dar și pentru toate cărțile minunate pe care le au și pe care vă invit să le comandați cu încredere.

"Femeia - oracol" de Margaret Atwood - Recenzie

Krisz 12

Read More

Cartea este disponibilă la librăria online Bookcity.ro și o puteți comanda AICI.

Mamă… un cuvânt din două silabe, patru litere. Un cuvânt simplu, banal, oferit omenirii pentru a putea fi rostit cu lejeritate de oricine. Și totuși… semnificația acestui nume cu greu poate fi rostită cu adevărat de cineva.
Mă consider ca fiind din acea categorie de oameni necredincioși. Nu mă refer la religie, ci la faptul că, câteodată, îmi place să mă joc cu unele lucruri care nu țin de gândire, ci de sentimente. Nu cerceta, doar crede… spune preotul de obicei.
Oricât de conștientă sunt că voi ajunge exact la acele vorbe la finalul cercetării mele, niciodată nu dau înapoi de la joc. Nu pun la îndoială orice lucru, dar ca să înțeleg cu adevărat semnificația unui lucru, am nevoie de mai mult decât teorie. În plus, eu cu teoria nu suntem cele mai bune prietene :)).
În concluzie, revin la cuvântul mamă. Cândva, am auzit-o pe o colegă de-a mea zicând că singura persoană care ne va plânge și va suferi cu adevărat atunci când vom muri va fi acea persoană care ne-a dat naștere : mama. În rest, toți ceilalți care vor fi la înmormantare ; indiferent dacă e tată sau frate sau cel mai bun prieten; toți vor fi doar niște pioni pe tabla de șac care nu contează, având valori inferioare pe lângă regina, care e mama.
Inițial nu am putut accepta acest lucru, pentru că mă gândeam la acei copii orfani de mamă. Cu ei ce se întâmplă ? Nimeni nu o să le ducă dorul ? Nimeni nu va suferi pentru ei ? Nimeni nu va simți acea durere agonizantă care le macină sufletul, lăsând în urmă un infinit gol, un gol ce nu îl poate umple nimeni ?
Nici acum nu cred cu adevărat acele vorbe urate… dar nu pot fi oarbă în fata acelei legături dintre mamă și fiică. Acea legatură ce nu poate fi explicată cu adevărat.
Legatura dintre mamă și fiică nu poate fi înlocuită de nimeni, nu poate fi ruptă de nimeni, indiferent de câte certuri interminabile există între acele două ființe, indiferent de câtă ură se acumuleaza și câtă răutate este în jurul lor. Este cea mai pură dragoste care poate exista vreodată în inimile oamenilor. Este o dragoste necondiționată, și nici măcar eu, o necredincioasă mica ce sunt, nu poate să nu admită acest lucru. Oricât de mult aș vrea să înțeleg acest concept, să înțeleg de ce moartea unei mame frânge cel mai mult inima unui copil… nu pot. Nu cerceta, doar crede.
Și totuși, mi-a plăcut extrem de mult să citesc cartea “Mame și fiice” de Justine Lévy, carte primită de la librăria online Bookcity, căreia îi mulțumesc foarte mult. Este o carte incredibilă în care m-am regăsit cu atâta lejeritate.
Nu aș putea să rezum această carte pentru că nu are o acțiune cu adevărat. Aș putea să spun tot ce se întâmplă într-o singură frază, dar această frază nu ar putea duce în cârcă toată greutatea emoțională care ți-o provoacă cartea. Justine Lévy vorbește despre această legătură ridicolă și imposibilă. De mici copii, în momente de izbeliște, blestemăm faptul că avem o așa mamă, și tot timpul dăm vine pe faptul că nu ne putem alege noi familia și trebuie să facem în așa fel încât să fie bine, deoarece nu avem altă soluție. Dar… suntem atât de naivi să credem că iubim o persoana din obligație, când pur și simplu iubim.
Este o blasfemie să credem că ne-a silit cineva să ne iubim mama când tocmai noi am luat această decizie… nu noi, ci inimile noastre.
Justine Lévy ne prezintă o poveste incredibilă bazată pe aceasta realitate precoce, dar fantastică. Ne prezintă cum personajul principal feminin, Louise, trece prin acest proces mamă-fiică. Este minunat felul cum gândește, cum acționează, pentru că prezinta realitatea fără menajamente, iar ceea avem noi nevoie nu e de o dragoste de mamă presărată doar cu lapte și miere peste tot, ci ceea ce e cu adevărat : o dragoste atât de minunată, încât te doare. 
O iubire ce nu poate fi explicată, dar e necondiționată ; o dragoste infinită, ce izvorăște fără oprire din inimă.
Iar această carte a îmbuteliat puțin din dragostea lui Louise, pentru a simti și noi cu adevărat povestea pe care o relatează, special pentru noi, niște tinere domnișoare care vom trece cu toate prin acele clipe.

Cred și sper din suflet ca impresiile mele să vă facă cu adevărat să dați o șansă acestei cărți.
În primul rand, vreau să mă leg de începutul acestei cărți, început ce l-am oferit aici pe blog în postarea în cadrul rubricii Primele 100 de cuvinte.
Cu siguranță, mulți s-au speriat, poate chiar s-au îngrozit, de acele fraze ciudate. Nu vă compătimesc. Poate și eu aș fi făcut-o dacă nu aș fi citit în continuare cartea. Însă ceea ce spune Louise este adevărul gol, goluț.

De ce o mama trebuie să se comporte frumos cu copilul ei ? Să îl iubească, să îl ocrotească, să fie lumina ochilor ei. De ce ? O mamă ar putea face orice vrea cu copilul ei. Ar putea să îl tortureze, să îl maltrateze, să nu aibă grijă de el, să îl urască, să îi fie indiferent. Are această putere, poate să aleagă dintre aceste două extreme. Dar nu o face. Există două opțiuni, dar o mamă doar pe una o vede cu adevărat. Cea în care copilul ei îi zâmbește pentru prima dată, cea în care râde pentru prima dată, cea în care ochii îi sclipesc de fericire pentru prima dată, cea în care îi spune “mama” pentru prima dată.

Asta v-ar fi dezvăluit Louise, dacă aș fi scris mai mult din carte : adevărul.

Stilul în care cartea este scrisă vi se va părea puțin ciudat, însă dacă veți avea răbdare să străbateți peste toate zidurile și să descoperiți fiecare ascunziș, o să fie totul foarte clar. Eu m-am simțit ca și cum Louise era în fața mea și îmi spunea povestea ei : ca de la prietenă la prietenă. Nu mi-a spus : vezi, aici vine linie de dialog. Nu, mi-a povestit exact cum fac eu : turui cu repeziciune totul. Mi-a spus replicile altora de parcă ea le rostea, nu alții. Mi-a povestit cu detalii tot ceea ce a simțit și a trăit, chiar dacă simțeam uneori că a trecut prea repede prin poveste. Dar nu așa facem cu toții ? Nu simțim nevoia să spunem tot ce avem pe suflet, indiferent dacă persoana căreia ne confesăm înțelege sau nu ceea ce vrem să spunem ? Încercam din răsputeri să o pătrundem cu adevărat în povestea relatată de noi, încât ajungem să facem un talmeș balmeș și ne dăm seama că ceea ce am spus nu are nicio relevanță, dar are atâta importanță pentru noi.

Povestea în sine a cărții o să vi se pară ilogică poate, dar în fond relația dintre o mamă și o fiică e logică? Nu, și chiar de aceea această carte este magnifică prin faptul că a descris cu adevărat tot prin ceea ce o fată trece : cum își iubește propria mamă, cu defectele ei multiple, și care ajunge să vadă la rândul ei cât de înfricoșător e să fi mamă.

Mai sus am spus că m-am regăsit foarte mult în această carte. M-am regăsit în iubirea ei, suferința ei, dilemele ei, micile clipe de nebunie. Întrebările constante fără răspuns, răspunsurile dureroase pe care nimeni nu le dorește…

În timp ce citeam, inima mea bătea cu rapiditate și siteam o emoție ce nu o pot descrie nici acum.

Puțini o să se regăsească în această poveste dacă o iau per ansamblu. Nici eu nu mă regăsesc în totalitate. Dar dacă avem răbdarea și curiozitatea de a vedea înăuntrul ei, am descoperi ce suflete există în ea.

În carte stă ascuns toate sufletele fetelor care au fost fiice și la rândul lor mame. Cum a fost mic copil și a avut o mamă imperfectă pe care a iubit-o extrem de mult, prin aceasta făcând-o perfectă pentru sufletul ei. Cum dintr-o copilă naivă, a ajuns o adultă care e la rândul ei mai naivă decât crede, o naiva ce nu apreciază ce are cu adevărat, doar după ce pierde totul. O naivă ce se maturizeaza brusc, obligat. O naivă ce ajunge cu adevărat adult, un adult de îl așteaptă niște temerii peste care poate trece cu greu. Deoarece acea copilă naivă, care a ajuns o adultă naivă și care ajunge într-un final un om în toată firea… acelei persoane i se ofera darul suprem: un copil, un copil care va fi la fel de naiv ca ea, de care trebuie să aibă grijă, să îl ocrotească, să îl iubească, să îi fie alături, să îl adore… așa cum și ea a fost la rândul ei.

Puțini o să înțeleagă cu adevărat această carte. Nu pentru că puține au trecut prin ceea ce a experimentat Louise, ci pentru că puține avem mintea deschisă  și nu putem accepta că ceea ce a trăit Louise poate fi o realitate pentru noi toate. Este adevărat că atunci când suntem copile, cerem imposibilul de la mame. Cerem să fie perfecte… însă doar când ajungem să fim și noi mame, știm cu certitudine ceea ce au simțit mamele noastre : frica de a greși, teama de a ne dezămagi, frica de a nu o da în bară, teama de nu iubi îndeajuns de mult.

M-a popodit de multe ori plânsul, dar am fost alături până la capăt de Louise, pentru că această carte este o lecție de viață pentru orice fată deoarece ne învață să acceptăm realitatea, realitatea că de multe ori nu apreciem ceea ce avem, iar aceea e o legatura ce doar o dată în viață o ai : legătura cu mama ta.  

Este o carte de suflet care trebuie citită de toate fetele deoarece ceea ce veți descoperi în ea sunt lucruri care le știți poate, dar nu le-ați conștientizat niciodată; veți citi despre unele lucruri pe care nu aveți cum să le știți, dar le veți afla cu ajutorul lui Louise... dar cel mai important vă va pune puțin pe gânduri despre cât de efemeră poate fi viața și cât de important este să ne ținem strâns de lucrul care dăinuie pe veci, iar aceea e dragostea.

De aceea, îi mulțumesc încă o dată, sponsorului nostru, librăria online Bookcity, pentru faptul că mi-au dăruit cartea "Mame și fiice" de Justine Lévy pentru a-i face recenzie. Este minunată!

"Mame și fiice" de Justine Lévy - Recenzie

Alexya 10

Read More