Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, literatură „cu ştaif”, reeditări sau mărturii inedite ne vor ajuta să recuperăm istoria dramatică şi plină de farmec a vechilor elite româneşti sau de pe alte meleaguri. Purtaţi de dorinţa de a ne aminti cine suntem, să deschidem vechile cufere rămase de la bunici, să suflăm praful de pe blazon şi să-l purtăm, cu mândrie, pe o carte.
„O carte de suflet care oferă
cititorului o invitaţie la o călătorie tihnită şi plină de farmec prin Iaşii de
odinioară. Călăuza este prinţul român Rudolf Suţu (1880-1949). Prinţul îşi
iubeşte oraşul, care nu înseamnă pentru el doar o colecţie de case frumoase, de
străzi, de grădini, ci şi un mănunchi de amintiri personale şi de istorii
preluate de la bunici, de la părinţi, de la rude. Cronicar îndrăgostit de
oraşul lui, Rudolf Suţu îi cunoaşte trecutul şi îi înţelege până în cele mai
rafinate detalii mecanica socială. Datorită lui, ne putem şi noi astăzi întâlni
cu notabilii Iaşiului de altădată, cu boieri de viţă veche şi cu oameni de
litere, cu acele elite reale, care au construit civilizaţie. De la Familia
Regală la Badea Cârţan sau Barbu Lăutarul, de la moşieri la francmasoni şi la
artişti, de la frumuseţile epocii, reginele seratelor strălucitoare, la
profesorii sobri de altădată, de la beizadele la membri ai Jockey Clubului,
Iaşiul trecutului ne devine nouă, celor de azi, familiar prin oamenii vii şi interesanţi
care l-au locuit sau l-au vizitat. Vom găsi la Rudolf Suţu evocări ale unor
personalităţi precum Mihai Eminescu, George Enescu, Spiru Haret, Costache
Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Matei Millo şi, fireşte,
multe nume mari ale boierimii moldovene. Să ne lăsăm, aşadar, fermecaţi de
Iaşii de odinioară...” Filip-Lucian
Iorga
„Iaşiul descris cu atâta patimă de Rudolf
Suţu, un adevărat cronicar peste timp, este Iaşiul generaţiilor care l-au
precedat, al genitorilor şi al buneilor săi. El este, bineînţeles, idealizat de
cronicar, care, fără voia sa, din pasiune, se lasă antrenat într-un fel de
«cristalizare», asemeni celei descrise de Stendhal, atribuindu-i numai virtuţi
şi calităţi, ulterior pierdute pentru veşnicie. Cu toată această viziune
romantică, lectura Iaşilor de odinioară constituie o plăcută şi instructivă
călătorie în timp, peste veacuri, din care cititorul nu poate reveni decât
îmbogăţit şi satisfăcut, asemeni unui arheolog care descoperă vestigiile unei
civilizaţii pierdute.” – Radu
Negrescu-Suţu
RUDOLF SUŢU (1880-1949) este un prinţ român dintr-o veche familie
fanariotă, strănepot în linie dreaptă al lui Alexandru-Vodă Suţu, domn atât al
Moldovei, cât şi al Ţării Româneşti, în prima parte a secolului al XIX-lea.
AMINTIRILE UNEI PRINŢESE
„Mama mea, Roxane (Pussy) Callimachi,
născută în 1918, era fiica Anei-Maria Callimachi. Mama a fost infirmieră la
Crucea Roşie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe frontul din
Rusia, şi cineva mi-a spus că unde cădeau cele mai multe bombe, acolo era şi
mama. A avut multe de îndurat şi s-a prăpădit la 60 de ani. Pe bunica am
cunoscut-o destul de puţin. Ea a plecat din România în 1940. Noi am plecat două
decenii mai târziu. Locuiam în ţări diferite, bunica în Anglia şi eu în Franţa,
ceea ce nu a facilitat contactul. Ne-am întâlnit de două ori. Prima dată, în
mai 1960, când am sosit la Paris, iar a doua oară la Londra, unde am locuit şi
eu pentru o vreme, în 1964. Întâlnirea de la Londra a fost foarte agreabilă,
iar bunica m-a invitat la premiera filmului My Fair Lady cu Audrey Hepburn şi
Rex Harrison. Nu ne-am mai văzut niciodată de atunci. Între timp, m-am măritat
şi am devenit mamă, iar la moartea bunicii, în 1970, mama a fost singură la
Londra, la înmormântare. Bunica mea, coborâtoarea boierilor Văcăreşti şi
Măneşti, nu era cea mai blajină persoană şi nici o mamă sau o bunică
afectuoasă. Era mândră, autoritară, avea misterele şi excentricităţile ei. Îmi
amintesc cum oprea taxiurile, făcându-le un semn ferm cu bastonul. Dar era o
femeie foarte inteligentă şi foarte cultivată. O adevărată Lady.” Alexandra
Reininger-Callimaki, nepoata autoarei ANA-MARIA CALLIMACHI
„Aceste memorii reprezintă fără
îndoială o operă literară, dar şi un izvor istoric de prima mână, ajutând la
reconstituirea unei epoci trecute şi mai ales la înţelegerea ei. Autoarea,
aparent detaşată de problemele pe care le tratează în proiectul ei de
reînsufleţire, este o purtătoare de cuvânt a unei lumi ce a fost şi nu mai
este, dar care a avut rosturile ei. Între altele, această categorie socială a
ajutat tânăra Românie să se integreze ca o entitate europeană în lumea care se
reconstruia, ea însăşi reuşind să-şi găsească un loc firesc în modernitate, cel
puţin până la marile răsturnări care au avut loc în veacul XX, înlăturând-o din
istorie!” – Acad. Dan Berindei
ANA-MARIA CALLIMACHI
Urmaşă a vechilor boieri Văcăreşti şi
Măneşti, Ana-Maria Văcărescu s-a născut în 1892 şi s-a căsătorit în 1911 cu
prinţul Jean Callimachi. În 1940 a plecat din România şi a trăit în exil, în
Marea Britanie. A publicat această carte de memorii în limba engleză, în 1949,
şi a murit în 1970, la Londra.
