Cartea a apărut la Editura Storia Books şi poate fi
comandată de AICI
Întotdeauna am avut o admiraţie
mare pentru artişti, indiferent de operele pe care ei le crează, şi un respect
pentru faptul că pot da viaţă la ceva frumos, unic, special. Cu siguranţă sunt
oameni deosebiţi, înzestraţi cu talent, iar eu mereu i-am perceput ca fiind
mult mai sensibili, profunzi, capabili să vadă lumea înconjurătoare într-un alt
fel, faţă de restul persoanelor. Arta e hrană pentru suflet, şi cred că
interiorul lor e plin de emoţie, de bunătate, pentru că au parte de ea din
plin.
În asentiment cu mine este şi
Lucy, care a făcut o adevărată pasiune pentru Shadow, un artist misterios pe care puţini par să îl fi văzut vreodată
cu adevărat, dar toată lumea ştie de el prin intermediul graffit-urilor
sale deja celebre. Fata e fascinată de picturile sale, de magia pe care el o
poate răspândi pe un perete doar cu nişte spray-uri cu vopsea, de puterea lui
de a însufleţi chiar şi un spaţiu banal. De durerea şi toate emoţiile pe care
el le poate transmite, care par a fi absorbite de interiorul ei. Ea i-a admirat de-a lungul timpului toate
operele de artă, le-a privit cu inima şi a înţeles mesajele şi pe care ele le
transmit, iar treptat a simţit că a început să îl cunoască pe Shadow.
Pentru că atunci când e vorba de artă, nimic nu e limitat, totul e posibil, iar
o persoană se exprimă prin ceea ce creează, pune suflet şi o părticică din
personalitatea lui acolo. Lucy e
convinsă că un artist atât de talentat ca el nu poate fi decât o persoană
deosebită, interesantă, profundă, băiatul ideal pentru ea. Sufletul pereche
chiar. Aşa că nu e de mirare că îşi doreşte cu ardoare să afle cine e, dar e
foarte greu să dai de cineva care nu are niciun interes să îi fie dezvăluită
identitatea, care se eliberează de tristeţe, de propriile probleme şi gânduri pictând
doar noaptea, pe furiş.
Lucy va afla că pistele care duc
către Shadow sunt la Ed şi prietenii lui, care susţin că l-au mai văzut. Dar
doar apropierea de el îi aduce fetei o serie de amintiri neplăcute şi jenante,
despre o primă întâlnire cu el eşuată, dezastruoasă, şi care s-a terminat cu un
nas rupt – al lui! Nu ar fi nimic mai neplăcut decât să petreacă chiar şi puţin
timp în compania acestui tip, deoarece nu îl agrează deloc, i se pare arogant
şi enervant, dar face acest compromis cu speranţa că până la urmă se va alege
cu inima lui Shadow.. a cărei cheie se pare că se află în mâinile lui Ed. Ceea
ce nu ştie ea e că la sfârşitul acestei experienţe va ieşi mult mai câştigată
decât credea, şi cu unele lecţii învăţate.
Speranţele cu care Lucy îşi făureşte viitorul m-au făcut să mă transpun
în pielea ei şi să visez cu ochii deschişi. Am privit prin ochii ei toate
minunile pe care acest tip lipsit de speranţă le crează. Poate că pare prea
naivă în determinarea că Shadow e cel de care are nevoie, dar tocmai asta m-a
încântat la ea, faptul că e ambiţioasă, că nu renunţă uşor orice ar fi, că
doreşte să îşi îndeplinească ţelul oricât de absurd sau de neînţeles ar părea
el pentru unii. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, nu am considerat normală
această pasiune a ei, această convingere că Shadow e piesa din puzzle-ul vieţii
ei, cea care îi lipseşte, ci faptul că avea anumite standarde, că îşi dorea un
anumit tip de persoană lângă ea, sensibilă, specială.
Tinereţea şi exuberanţa personajelor m-au cucerit, m-au încântat
tachinările dintre ei, micile înţepături spirituale, atât de nostime, care
mi-au făcut inima să râdă. Ambii sunt pasionali, implicaţi în ceea ce fac, în
ceea ce îi face fericiţi, şi sunt fermecători împreună. Chimia dintre ei e mai
vizibilă decât Luna pe care o vedem noi noaptea pe cer, sunt ca două piese din aceeaşi pictură, care puse una lângă alta crează
un tablou special, fabulos. Se completează şi sunt perfecţi împreună.
Cartea mi-a amintit de „Probabilitatea statistică de a te
îndrăgosti la prima vedere”, nu că ar semăna (poate doar în faptul că
acţiunea se petrece la fel, într-un interval foarte scurt, de 1-2 zile), ci
pentru că mi-a transmis aceleaşi trăiri sincere, plăcute, inocente, am citit cu
mult calm şi cu plăcere fiecare rând, fiecare gând al personajelor. De fapt, lucrurile esenţiale, toată magia cărţii se
petrece într-o noapte, datorită căutărilor care vor culmina cu descoperirile pe
care ambii le fac, atât unul despre celălalt, cât şi despre ei înşişi, şi
despre ceea ce îşi doresc cu adevărat.
Acţiunea nu e imprevizibilă, şi
deloc complicată, nu se întâmplă lucruri uluitoare, şocante, nu o să vă
lovească un val de drame, cu toate că ambele personaje au background-ul lor
care vă va impresiona, propriile probleme, regrete. Doar că stilul cald,
luminos, măiestria cu care autoarea zugrăveşte emoţii şi bucură inimi prin
profunzimea cuvintelor, a figurilor de stil, prin lirismul cărţii, vă va face
să suspinaţi cu siguranţă. Fineţea
şi simplitatea sunt ingredientele de
succes la acest roman.
Cartea „Graffiti Moon” ne
arată că atunci când ceea ce căutăm credem că se află departe de noi, avem
tendinţa să privim doar în zare, şi să omitem lucrurile esenţiale, palpabile,
reale. Nu mai vedem ce e important, şi nu ne dăm seama că poate ce avem noi
nevoie se află chiar în persoana de lângă noi. De asemenea, ne atrage atenţia
să nu mai judecăm atât de uşor pe cei pe care nu îi cunoaştem, să nu cădem în
capcana neiertătoare şi atât de falsă a aparenţelor. Pentru că de multe ori
putem să ratăm şansa de a găsi adevărata iubire, iar fericirea ni se poate
scurge printre degete în timp ce noi suntem prea ocupaţi să facem presupuneri
stupide şi să punem etichete neadevărate celor din jur.
Prin intermediul unor simple cuvinte, autoarea Cath Crowley reuşeşte să
picteze sufletul cititorului cu tot felul de trăiri şi emoţii: speranţă,
bucurie, melancolie, iar tabloul final al cărţii va fi unul atârnat la loc de
cinste în mintea şi sufletul vostru.
- Recenzie publicată iniţial în 2013 şi reeditată cu ocazia traducerii
cărţii şi la noi
