”Te uiți în oglindă și te gândești la ochiii tăi verzi și mari.
Ești sigură că persoana din oglindă e de aceeași părere cu tine în ceea ce te
privește... te uiți în ochii verzi a altei persoane și chiar dacă părerea ta
rămâne neschimbată în privința ta, poate a doua pereche de ochi verzi vede în
ai tăi o mare de smarald.”
Nu cu foarte mult timp în urmă, prietena mea cea mai bună și-a pus
întrebarea cum e povestea din perspectiva unei alte persoane. Ce a simțit acea
persoană în momentul în care inima ei aproape că exploda de intensitatea sentimentelor
pe care ea le nutrea? Ce gândea în momentul în care ea se gândea la el?
Pare absurd, într-un fel, să mă fascineze această idee deoarece am
mai citit cărți scrise din mai multe perspective, însă niciodată nu m-am
întrebat cu adevărat dacă povestea unui personaj coincide în totalitate cu
povestea altui personaj, chiar dacă au trăit împreună aceeași poveste. Din această cauză, să citesc cartea ”Fericirea mea ești tu” de
Jamie McGuire a fost o plăcere, chiar dacă acțiunea acestei cărți este similară
cu primul volum, scrisă din perspectiva lui Abby.
Atât în primul volum, cât și în acesta, am fost mai atașată de
Travis, decât de Abby. Nu din punct de vedere al atracției de care nu duce
lipsă deloc, ci din punctul de vedere al personalității deoarece îmi aduce
aminte de o persoană dragă care are aceleași temeri ca el. Teama de a fi
respins tocmai de persoana iubită.
Cât timp nu o cunoștea pe Abby, era genul acela de băiat superb și
rău, pentru care ar fi făcut o fată orice să îl îmblânzească... sau măcar să îl
atragă în patul ei pentru o noapte pasională. Însă cu toții știau că prădătorul
era defapt Travis, nicidecum fetele care roiau ca niște albine însetate de
dorință.
Totuși, momentul în care a intrat Abby în viața lui, ceva s-a
schimbat. A apărut o provocare ce îl stârnea, îl făcea curios, îl intriga.
Faptul că l-a respins, că nu îl dorea nici măcar în preajma ei, l-a influențat
să încerce și mai mult. Pentru moment, ideea că era singura fată care nu vroia
să aibă de-a face cu el, părea motivul pentru care se încăpățâna să insiste,
dar după ce a început să o cunoască, realiza cât de mult o plăcea și o dorea în
preajma lui. Îl făcea să simtă lucruri pe care nu le-a mai simțit până acum,
iar faptul că vedea sub masca lui de băiat rău și nu cădea în capcana de
"vrăjitor al fetelor", era tocmai ceea ce avea nevoie în viața
lui.
În acest volum, autoarea ne-a dat mai multe detalii despre tot
ceea ce reprezintă Travis. Familia fiind foarte importantă pentru mine, am
simțit cu totul altfel legătura strânsă pe care Travis o are cu a sa. Cu toate
că, după moartea mamei lui, a rămas în urmă un tată îndurerat care își îneca
amarul în băutură și o mulțime de frați agresivi și indisciplinați, au ajuns să
treacă împreună peste tragedia pe care au simțit-o în mod diferit. Faptul că nu
s-au destrămat, și au luptat cu propria durere din suflet, m-a impresionat. Am
la cunoștință cât de ușor poate un asemenea coșmar să rupă în bucăți o legătură
părintească sau frățească și acest aspect din carte, această calitate a lui
Travis de a-și iubi familia, chiar dacă a trecut prin clipe grele din cauza ei și
alături de ea, mi-a adus un zâmbet de admirație pe buze.
Totodată, fiind crescut doar de bărbați, necunoscând dragostea
maternă, sau orice afecțiune de fel, a determinat o mică parte din
comportamentul lui agresiv. Când începe să simtă ceva puternic față de Abby,
tot ceea ce trăia îl deruta și îl determina să reacționeze neadecvat din motiv
de teamă de a nu pierde fata de care simțea că are nevoie cu adevărat în viața
lui. Încerca din răsputeri să o impresioneze, să o flateze, să îi arate
că se străduiește să fie băiatul de care avea nevoie, dar erau momente când
observa cu lejeritate că Abby nu sesiza tot ceea ce făcea el pentru ea, fiind
poate lucruri mărunte, dar cu o importanță aparte pentru Travis. Felul în care
Travis îi deschidea ușile, iar ea nu îi mulțumea niciodată, ajugând astfel de
fiecare dată să se înstristeze, m-a amuzat și m-a făcut să mă gândesc oare de
câte ori băieții din viața noastră fac anumite lucruri pentru noi cărora nu le
dăm importanță?
Chiar și felul în care Travis ne-o descrie cu ochii și inima lui
pe Abby, e interesant. E ca și cum el ne-ar povesti despre o zeitate ce i-a
furat inima, i-a marcat sufletul, i-a oferit viața adevărată, iar momentul în
care o cunoaștem personal, realizăm că noi o știm demult pe Abby și nu seamană
cu exactitate cu vechea noastră prietenă dragă.
Ce vreau să spun că este incredibil cum o persoană poate
reprezenta totul pentru cineva și cât de ușor simți că poți face imposibilul să
se clatine sub puterea ta, doar pentru a-i oferi totul, dar dușmanul real
asupra acestei iubiri rămânând exact persoana iubită care poate să aleagă sau
nu să te iubească cu aceeași ardoare ca tine.
Travis vrea posibilitatea unei iubiri împlinite și necondiționate,
dar mai știe cât de ușor o poate da în bară pe motiv de teamă ce îl determină
să nu gândească deloc înainte să acționeze. Dar asta nu înseamnă că nu
încearcă, că nu luptă cu propriile frustrări, frici, demoni. Doar pentru a
simți iubirea, afecțiunea, împlinirea în sufletul lui care i-au lipsit cu
adevărat.
Pentru că toată viața lui a luptat cu pumnii... iar de data asta
știa că această luptă este cea mai importantă... pentru că nu e în joc
reputația, mândria, sau starea financiară, ci inima lui.
Dacă în primul volum, unii dintre voi nu ați acceptat o parte din comportamentul lui Travis față de Abby, cu siguranță vă veți schimba perspectiva când veți citi ceea ce a gândit și simțit la momentele respective.
"Fericirea mea ești tu" de Jamie McGuire mi-a dăruit exact de ce aveam nevoie pentru a încheia această poveste: înțelegerea deplină a personajelor, a personalității lor complexe, și a motivului pentru care trebuie să lupți tot timpul în viață, indiferent de situație: iubirea.
Recenzia primului volum:
