Walking on Letters: Ally Condie

Cartea o puteţi comanda de AICI.

După ce conştientizezi nişte lucruri esenţiale, descoperi nişte adevăruri care îţi dărâmă toate lucrurile în care ai crezut până atunci, inevitabil îşi va face loc în inima ta, dezamăgirea, frustrarea, care vor duce la revoltă, la dorinţa de a schimba minciuna în care ai trăit. Aşa şi Cassia, personajul principal din trilogia distopică a lui Ally Condie, punând cap la cap toate indiciile oferite de bunicul ei, dar şi de Ky, băiatul chinuit şi cu un trecut trist, care a trezit în sufletul ei sentimente puternice, a conştientizat cât de nedreaptă e lumea aparent perfectă în care trăieşte şi doreşte să evadeze din colivia poleită cu bune intenţii - false - şi plină de fisuri, care o ţine captivă, adică societatea.

Romanul nu se dezice de structura tipică seriilor distopice, adică lume ideală – concepţiile despre ea se clatină – urmează revolta, dar ce o diferenţiază de ele este stilul special, liric, sensibil. Cartea nu are o acţiune complicată, nu este foarte antrenantă, nu o veţi citit cu inima cât un purice, dar cu siguranţă vă va surprinde datorită pasajelor încărcate de emoţii şi a deselor momente în care se pune accentul pe trăirile şi frământările personajelor.

„Legăminte”, primul volum, mi-a trezit o curiozitate aparte în ceea ce privea trecutul lui Ky. Ni s-au oferit mici indicii, câteva pastiluţe care au dat de înţeles cât a suferit el, şi toate nedreptăţile care i s-au făcut, dar acum autoarea a fost mai darnică cu noi, cititorii ei, şi ne-a oferit povestea lui, una care cu siguranţă vă va impresiona şi înduioşa. Abia acum am văzut toată angoasa şi şocurile prin care el a trecut.

Ce a fost neaşteptat pentru mine, e că deşi Xander nu este prezent mai deloc în carte, în mare parte este menţionat în discuţii de restul personajelor, aflăm câteva adevăruri interesante despre el, care ne vor arăta că, contrar a ceea ce eu credeam, rolul lui nu s-a terminat, nici în ceea ce priveşte acţiunea, dar nici în viaţa şi inima Cassiei. Uneori aceasta oscilează între cei doi, rememorează momente frumoase cu cel care cel care îi era destinat ca pereche de către Societate, şi prietenul bun din copilărie, deci ne putem aştepta la un triunghi amoros tot mai bine conturat. Mai ales că uneori Ky o dezamăgeşte atât prin lucrurile pe care le ascunde de ea, cât mai ales prin poziţia pe care o are el în ceea ce priveşte revolta. Un lucru care m-a surprins plăcut la Cassia, şi m-a făcut să o admir, e că dacă iniţial am crezut că aceasta va fi doar o carte siropoasă în care eroina îl urmează orbeşte pe cel de care este îndrăgostită, că acesta este singurul ei gând, m-am înşelat. Ea, în afară de apropierea de Ky, îşi doreşte să facă parte din cei care vor să schimbe societatea, vrea să contribuie, să aibă un rol important, e o luptătoare.

Am uitat să menţionez că în „Răspântii” vor apărea câteva personaje noi, unele foarte misterioase şi care vă vor trezi constant suspiciuni, altele plăcute şi de care vă veţi ataşa. Însă fiecare are istoria lui, un background trist, dar sunt puternici şi speră la mai bine.

Volumul doi este mai mult unul de legătură, din punctul meu de vedere, are rolul de a ne dezvălui anumite informaţii esenţiale şi care ne sugerează ce se va întâmpla mai departe, dar e şi mai sărac în răsturnări de situaţii şi acţiune. Însă e o lectură plăcută şi liniştitoare, parcă simţi calmul curgându-ţi prin vene în timp ce parcurgi paginile lui.
Recunosc că această distopie nu m-a prins foarte tare, faţă de altele, dar nu ştiu să explic şi de ce. Pentru că eu nu sunt disperată pentru adrenalina dintre rânduri, inima mea e mulţumită şi când citesc ceva poetic, în stilul ei. Cred că nu am simţit o chimie aparte cu personajele masculine, care nu m-au prea convins, cum am păţit cu alte distopii. Cu toate acestea, aştept cu mare interes să citesc deznodământul poveştii, deoarece am înţeles că e unul foarte captivant. Sper ca ultimul volum să îmi schimbe părerea complet şi să adaug „Legăminte” în sertăraşul seriilor mele de suflet.

“A trecut atâta timp de când mi-am permis să mă înfurii, încât nu doar simt furia. Îmi umple gura şi o înghit; are un gust înţepător şi metalic, de parcă aş mesteca folie de aluminiu.„

„Societatea nu vrea să ne fie frică de moarte. Însă mie nu-mi este. Mi-e frică doar să nu mor cum trebuie.”

„Eu şi Cassia stăm cât de aproape putem unul de altul. Se sprijină de mine şi o cuprind cu braţele. Nu mă amăgesc cu ideea că îi dau putere – asta face şi singură -, dar faptul că o ţin mă împiedică pe mine să mă destram.”

„Toţi au ceva frumos. La început i-am remarcat lui Ky ochii – şi încă îi mai iubesc. Dar iubirea îți permite să priveşti, să priveşti şi iar să priveşti. Observi pielea de pe spatele mâinii, o răsucire a capului, un mers anume. Când iubeşti pentru prima oară, te uiţi ca un orb şi vezi totul ca pe un întreg minunat, mult iubit, sau ca pe o frumoasă sumă a unor părţi frumoase. Dar când îl vezi pe cel pe care-l iubeşti alcătuit din bucăţi, din „de ce: –uri – „de ce merge aşa, de ce închide ochii aşa” -, nu poţi iubi şi acele părţi şi e o dragoste mai complicată, dar şi mai completă.„