O LUME MISTERIOASĂ, UN CARATER FEMININ PUTERNIC, UMOR,
SUSPANS ŞI UN STROP DE ROMANCE
Seria MADISON AVERY de Kim Harrison
Una dintre autoarele de urban fantasy din categoria de top,
KIM HARRISON, acum în portofoliul grupului nostru editorial, la CORINT JUNIOR/CORINTeens
„Mă numesc Madison
Avery şi trebuie să vă spun că acolo se află mai mult decât puteţi vedea, auzi
sau atinge. Ştiu, pentru că eu mă aflu acolo. Şi văd. Aud. Ating. Trăiesc.”
Acum, e captivă pe
Pământ – moartă, dar nu dispărută. Cumva, amuleta îi oferă iluzia unui corp,
permiţându-i să trăiască la limita dintre viaţă şi moarte, undeva între acum şi
ceea ce urmează. Nu ştie de ce, spintecătorul întunericului e pe urmele ei, dar
ea n-are de gând să stea cu mâinile în sân şi să lase soarta să-şi urmeze
cursul.
Cu puţină
ingeniozitate şi cu ajutorul unui spintecător al luminii (unul dintre tipii
buni! poate…), dar şi al băiatului de care e
îndrăgostită, precum şi al (o, da!) îngerului ei păzitor, Madison e gata
să-şi ia destinul în propriile mâini o dată pentru totdeauna, înainte ca acesta
să o controleze pe ea.
Asta dacă ea crede
în asemenea lucruri.
Vă veţi putea bucura de Cartea întâi a acestei minunate
serii, Pe jumătate moartă, mai devreme
decât aţi putea crede. Mai multe nu vă pot spune, e o surpriză.
* * *
Kim Harrison, autoare bestseller New York Times, s-a născut
şi a crescut în Vestul Mijlociu al SUA, dar, între timp, s-a mutat în sud, ca
să scape de zăpadă. Îşi petrece timpul având grijă de orhidee, gătind împreună
cu un tip îmbrăcat cu o geacă de piele şi dresându-şi câinele. Printre
actualele ei vicii se numără ciocolata de calitate şi excelentul sushi. Kim
este şi autoarea seriei bestseller Hollows şi a contribuit la colecţia de
romane paranormale Prom Nights From Hell (alături de Stephenie Meyer, Meg Cabot
ş.a.). Puteţi să o vizitaţi accesând site-ul www.kimharrison.net.
* * *
„Romanul de debut pentru tineri al lui Kim Harrison e plin
de stil şi original. Teribil de distractiv, cu numeroase întorsături de
situaţie.” – Kelley Armstrong, autoarea bestseller New York Times a seriei
„Forţele răului absolut”
„Când e vorba de un roman de Kim Harrison, mă aştept la
acţiune, umor, construirea de noi lumi, personaje feminine puternice, prietenii
adevărate şi un strop de dragoste. Le-am găsit pe toate în această carte.” –
Melissa Marr, autoarea bestseller New York Times a seriei „Wicked Lovely”
sunt curioasa cat de curand o sa apara, deja nu mai am rabdare:D
RăspundețiȘtergerechiar nu ma asteptam la o asa surpriza frumoasa
sper sa pastreze copertile:X
Cartile par super! Imi place la nebunie genul...
RăspundețiȘtergere