Nu ştiu voi, dar eu când mă gândesc la JustLaugh, deja fac o analogie cu "Citate frumoase". Ne-a trimis atât de multe, şi din atâtea cărţi, încât mi-e imposibil să nu îmi vină în minte prima dată asta. Mulţumim draga noastră, că ne răsfeţi, ca de obicei. Citatele sunt din "Evermore" de Alyson Noel.
“-Ever? Ăsta e numele tău?Deschide ochii şi uită-te la mine!
M-am împleticit înapoi spre suprafaţă. Înapoi unde totul era durere şi nefericire,iar o umezeală usturătoare îmi rănea fruntea. Şi l-am privit îndelung pe tipul care s-a înclinat deasupra mea,m-am uitat în ochii săi negrii, apoi am şoptit:”Eu sunt Ever”, înainte să leşin din nou.”
“Crede că dacă o persoană e moartă, devine un pic mai de treabă, un pic mai bună.Dar nu e cazul lui Riley.Ea e la fel de nervoasă, râzgâiată şi îngrozitoare ca atunci când era în viaţă.”
“-Ever!ţipă el,întinzând mâna spre mine,apoi lăsând-o să-i cadă pe lângă trup.Tu crezi că am făcut toate astea ca să te omor?
Ochii îi sunt plini de suferinţă,cercetându-mi frenetic chipul.
-Nu ăsta e planul?îi răspund ,privindu-l furioasă.Haven crede că e un vis sălbatic,
gotic,produs de febră.Eu sunt singura care ştie adevărul.Eu sunt singura care ştie
ce mare monstru eşti tu.”
“-Nu sunt un vampir,Ever.Sunt un nemuritor.
Îmi dau ochii peste cap.
-Vampir,nemuritor,acelaşi lucru,spun eu clătinând din cap şi pufnind pe nări,gândind-mă cât de ridicol să ne certam în legătură cu denumirea.”
“Îmi întorc privirea înapoi la Damen, tresărind de uimire văzându-l atât de aproape,buzele sale fiind umede şi deschise,la câţiva centimetri de mine.Apoi,mă mângâie cu degetele pe obraz,scţând o lalea roşie din spatele urechii mele.”
“Fugind în timp ce pietrele ascuţite şi reci îmi taie tălpile.Fugind în timp ce o durere fierbinte îmi arde pieptul.Fugind pe lângă copaci ale căror crengi ascuţite şi nealtoite se agaţă de jacheta mea si mi-o rup.Fugind pentru viaţa mea - cu toate că nu sunt sigură dacă merită să trăiesc.”
“-Nu fac nimic.Jur.N-am folosit niciodată trucuri ca să te seduc.
-A,da,ca lalelele?
Zâmbeşte.
-Nu ştii deloc ce înseamnă,nu?îmi strâng buzele şi privesc în altă parte.
-Florile au semnificaţii.Nu e nimic la întâmplare în legătură cu ele.”
“Dau mai jos,spre lista alfabetică,ochii mei căutând lalele,şi îmi ţin respiraţia când citesc:
Lalele roşii-iubire nemuritoare.”
“ Îl privesc lung, uitându-mă fix în ochii săi,ştiind că are mai mult de spus dar nefiind sigură dacă pot să trec prin asta. Aşa că, în schimb,închid ochii,gândindu-mă că, dacă îmi poate citi mintea,atunci nu ar trebui să rostesc acele cuvinte cu voce tare.
-Întotdeauna e mai bine dacă sunt rostite.”
“Se uită la mine,asteptând.
-Te iubesc,şoptesc eu.
-Şi eu te iubesc.Zâmbeşte,buzele sale cautându-le pe ale mele.
Mereu te-am iubit.Mereu te voi iubi.”



Ai, ce frumoase sunt! JustLaugh=citate tari, e clar!
RăspundețiȘtergeremi-a placut cartea..si sperr!!..sa pot citit si al doilea vol:X
RăspundețiȘtergereMie nu mi-a prea placut..:| m-am oprit la jumatate
RăspundețiȘtergeresi mie mi-a placut cartea si fiecare cu gusturile lui
RăspundețiȘtergereDa...vorba lui Nyx..JustLaugh=citate tarii:X
RăspundețiȘtergere