Cartea a apărut la Editura TREI şi o puteţi comanda de AICI.

”Te uiți în oglindă și te gândești la ochiii tăi verzi și mari. Ești sigură că persoana din oglindă e de aceeași părere cu tine în ceea ce te privește... te uiți în ochii verzi a altei persoane și chiar dacă părerea ta rămâne neschimbată în privința ta, poate a doua pereche de ochi verzi vede în ai tăi o mare de smarald.”

Nu cu foarte mult timp în urmă, prietena mea cea mai bună și-a pus întrebarea cum e povestea din perspectiva unei alte persoane. Ce a simțit acea persoană în momentul în care inima ei aproape că exploda de intensitatea sentimentelor pe care ea le nutrea? Ce gândea în momentul în care ea se gândea la el? 

Pare absurd, într-un fel, să mă fascineze această idee deoarece am mai citit cărți scrise din mai multe perspective, însă niciodată nu m-am întrebat cu adevărat dacă povestea unui personaj coincide în totalitate cu povestea altui personaj, chiar dacă au trăit împreună aceeași poveste. Din această cauză,  să citesc cartea ”Fericirea mea ești tu” de Jamie McGuire a fost o plăcere, chiar dacă acțiunea acestei cărți este similară cu primul volum, scrisă din perspectiva lui Abby.

Atât în primul volum, cât și în acesta, am fost mai atașată de Travis, decât de Abby. Nu din punct de vedere al atracției de care nu duce lipsă deloc, ci din punctul de vedere al personalității deoarece îmi aduce aminte de o persoană dragă care are aceleași temeri ca el. Teama de a fi respins tocmai de persoana iubită.

Cât timp nu o cunoștea pe Abby, era genul acela de băiat superb și rău, pentru care ar fi făcut o fată orice să îl îmblânzească... sau măcar să îl atragă în patul ei pentru o noapte pasională. Însă cu toții știau că prădătorul era defapt Travis, nicidecum fetele care roiau ca niște albine însetate de dorință.

Totuși, momentul în care a intrat Abby în viața lui, ceva s-a schimbat. A apărut o provocare ce îl stârnea, îl făcea curios, îl intriga. Faptul că l-a respins, că nu îl dorea nici măcar în preajma ei, l-a influențat să încerce și mai mult. Pentru moment, ideea că era singura fată care nu vroia să aibă de-a face cu el, părea motivul pentru care se încăpățâna să insiste, dar după ce a început să o cunoască, realiza cât de mult o plăcea și o dorea în preajma lui. Îl făcea să simtă lucruri pe care nu le-a mai simțit până acum, iar faptul că vedea sub masca lui de băiat rău și nu cădea în capcana de "vrăjitor al fetelor", era tocmai ceea ce avea nevoie în viața lui. 

În acest volum, autoarea ne-a dat mai multe detalii despre tot ceea ce reprezintă Travis. Familia fiind foarte importantă pentru mine, am simțit cu totul altfel legătura strânsă pe care Travis o are cu a sa. Cu toate că, după moartea mamei lui, a rămas în urmă un tată îndurerat care își îneca amarul în băutură și o mulțime de frați agresivi și indisciplinați, au ajuns să treacă împreună peste tragedia pe care au simțit-o în mod diferit. Faptul că nu s-au destrămat, și au luptat cu propria durere din suflet, m-a impresionat. Am la cunoștință cât de ușor poate un asemenea coșmar să rupă în bucăți o legătură părintească sau frățească și acest aspect din carte, această calitate a lui Travis de a-și iubi familia, chiar dacă a trecut prin clipe grele din cauza ei și alături de ea, mi-a adus un zâmbet de admirație pe buze.

Totodată, fiind crescut doar de bărbați, necunoscând dragostea maternă, sau orice afecțiune de fel, a determinat o mică parte din comportamentul lui agresiv. Când începe să simtă ceva puternic față de Abby, tot ceea ce trăia îl deruta și îl determina să reacționeze neadecvat din motiv de teamă de a nu pierde fata de care simțea că are nevoie cu adevărat în viața lui. Încerca din răsputeri să o impresioneze, să o flateze, să îi arate că se străduiește să fie băiatul de care avea nevoie, dar erau momente când observa cu lejeritate că Abby nu sesiza tot ceea ce făcea el pentru ea, fiind poate lucruri mărunte, dar cu o importanță aparte pentru Travis. Felul în care Travis îi deschidea ușile, iar ea nu îi mulțumea niciodată, ajugând astfel de fiecare dată să se înstristeze, m-a amuzat și m-a făcut să mă gândesc oare de câte ori băieții din viața noastră fac anumite lucruri pentru noi cărora nu le dăm importanță?

Chiar și felul în care Travis ne-o descrie cu ochii și inima lui pe Abby, e interesant. E ca și cum el ne-ar povesti despre o zeitate ce i-a furat inima, i-a marcat sufletul, i-a oferit viața adevărată, iar momentul în care o cunoaștem personal, realizăm că noi o știm demult pe Abby și nu seamană cu exactitate cu vechea noastră prietenă dragă.

Ce vreau să spun că este incredibil cum o persoană poate reprezenta totul pentru cineva și cât de ușor simți că poți face imposibilul să se clatine sub puterea ta, doar pentru a-i oferi totul, dar dușmanul real asupra acestei iubiri rămânând exact persoana iubită care poate să aleagă sau nu să te iubească cu aceeași ardoare ca tine.

Travis vrea posibilitatea unei iubiri împlinite și necondiționate, dar mai știe cât de ușor o poate da în bară pe motiv de teamă ce îl determină să nu gândească deloc înainte să acționeze. Dar asta nu înseamnă că nu încearcă, că nu luptă cu propriile frustrări, frici, demoni. Doar pentru a simți iubirea, afecțiunea, împlinirea în sufletul lui care i-au lipsit cu adevărat.

Pentru că toată viața lui a luptat cu pumnii... iar de data asta știa că această luptă este cea mai importantă... pentru că nu e în joc reputația, mândria, sau starea financiară, ci inima lui.

Dacă în primul volum, unii dintre voi nu ați acceptat o parte din comportamentul lui Travis față de Abby, cu siguranță vă veți schimba perspectiva când veți citi ceea ce a gândit și simțit la momentele respective.

"Fericirea mea ești tu" de Jamie McGuire mi-a dăruit exact de ce aveam nevoie pentru a încheia această poveste: înțelegerea deplină a personajelor, a personalității lor complexe, și a motivului pentru care trebuie să lupți tot timpul în viață, indiferent de situație: iubirea.

Recenzia primului volum:

Carte primită pentru recenzie de la Editura Trei.

Teama de a fi respins de persoana iubită. "Fericirea mea ești tu" de Jamie McGuire - Recenzie

Alexya 26

Read More

Cartea a apărut la Editura TREI şi o puteţi comanda de AICI

Dacă cineva moare, asta trebuie să aibă un impact asupra cuiva. Cineva trebuie să ştie. Să sufere. Să îşi acorde o clipe să se gândească la cel pierdut. Moartea nimănui nu ar trebui să treacă fără să conteze cu adevărat, fară să aibă un ecou, oricât de singură era persoana respectivă..

După ce Lula Landry, un celebru manechin din Londra, îşi va găsi sfârşitul după o căzătură de la balconul apartamentului ei, verdictul pus de poliţie va fi cel de sinucidere. Se cunoştea deja că fata a avut anumite probleme emoţionale şi cu drogurile, că presiunea paparazzilor era covărşitoare, aşa că investigaţia s-a încheiat destul de repede. Însă John Bristow este convins că sora sa vitregă a fost omorâtă, aşa că îl angajează pe Cormoran Strike, un fost soldat în Afghanistan, actualmente având un birou de investigaţii particular, să afle cum s-au petrecut lucrurile de fapt în acea noapte fatidică.

Deşi circumspect la început, problemele financiare îl împing de la spate pe Strike să accepte acest caz. Ajutat de mintea lui ageră, de răbdarea cu care culege fiecare informaţie, o analizează şi întoarce pe toate părţile, dar şi de noua asistentă, Robin, acesta se va aventura treptat în misterele acestei morţi şi va descoperi adevărul.. unul care vă va cutremura.

De când am fost la un târg de carte şi am văzut cartea în engleză, am simţit instantaneu o atracţie inexplicabilă pentru ea, iar de atunci am aşteptat cu nerăbdare să apară şi la noi ca să o citesc. Nu am fost atrasă de celebritatea autoarei, fiind prima carte de J.K. Rowling citită, şi nefiind dinainte familiarizată cu stilul ei. Recunosc că m-am acomodat destul de greu cu scriitura acesteia, care a fost destul de zgârcită în a oferi mici ponturi cititorilor ei pe parcursul acţiunii. Ştiu că scopul unui roman poliţist e acela de a crea suspans, de a nu avea scăpări care să dea de gol criminalul înainte de vreme, dar în acest caz indiciile au fost extrem de fragile şi aproape inexistente până într-un anumit punct, iar datorită acestui fapt lectura a fost una dificilă, anevoioasă, pentru mine.

După cum am spus, munca lui Cormoran este una complicată dar pe care o îndeplineşte cu multă meticulozitate, acordând atenţie maximă fiecăror detalii, care pentru cititor sunt în mare parte invizibile, neglijate. El urmăreşte mai multe piste, investighează şi interoghează treptat fiecare persoană care ar putea oferi informaţii preţioase, ştiind să pună întrebările potrivite şi să se plieze în funcţie de felul de a fi al fiecărei persoane, pentru a-l descoase. E fascinant cum un om care are propria traumă de dus în spate, şi proprii demoni care să îl macine, o viaţă răvăşită şi dificilă în prezent reuşeşte să fie atât de ordonat, de organizat şi dedicat în ceea ce priveşte munca lui.

Mă bucur că autoarea nu s-a focusat doar pe rezolvarea cazului şi că a avut răgazul să se oprească asupra vieţii personajelor, a trăsăturilor lor definitorii şi ale propriilor lor probleme şi îndoieli. Nu doar Strike şi Robin sunt excelent caracterizaţi - el, detectivul coştiincios şi calculat, autoironic şi realist, ea, ambiţioasă şi descurcăreaţă, cu o minte ageră, şi atrasă de adrenalină - dar avem ocazia să cunoaştem şi alte persoane cheie din roman..fie ei membri ai familiei, modele, designeri de modă sau simpli şoferi. Chiar dacă am terminat de câteva zile cartea, ştiu cu precizie felul de a fi al fiecăruia şi rolul pe care l-a avut în poveste.

Suntem purtaţi pe străzile Londrei şi introduşi în mijlocul dramelor familiale, a destinelor care se intersectează între ele în mod ingenios, în lumea luxului, glamour-ului, dar şi a vieţilor distruse de dependenţe, hăituite de paparazzi, lipsite de intimitate şi pace. Vom afla că deşi Lula Landry părea a avea toate motivele pentru a fi împlinită, era celebră, bogată, frumoasă, râvnită, înconjurată permanent de o mulţime de oameni, de fapt era destul de singură în ceea ce privea propriile frământări şi puţini îi cunoşteau suferinţele. Cu toate acestea, era o persoană fascinantă, nu superficială şi prostuţă cum am tinde să credem, iar dispariţia ei exercită o influenţă puternică asupra celor care au cunoscut-o şi îndrăgit-o, nimeni nu spune nimic de rău de ea.. A devenit cu adevărat plăcută de mine când am descoperit tot adevărul, şi voi regreta la rândul meu modul tragic în care a sfârşit.

Deznodământul cărţii este unul genial, care te lasă stană de piatră, e absolut fantastică turnura pe care întâmplările o iau, modul în care noi, cititorii, suntem induşi în eroare şi jucaţi pe degete cu măiestrie. Convinsă fiind că vinovatul e cu totul altul, am fost spulberată de adevăr, pe care nu l-am bănuit o secundă. Jos pălăria pentru modul în care ni se răspund în final la toate întrebările şi fiecare detaliu este clarificat cu precizie, deoarece Strike găseşte o explicaţie logică pentru tot, e incredibil modul cum reuşeşte să pună totul cap la cap.
Citind „Chemarea cucului” ai senzaţia că autoarea a lucrat cu migală şi atenţie maximă la crearea unei bombe, pe care Cormoran Strike va încerca să o dezamorseze înainte să explodeze şi să pună în pericol şi viaţa altor personaje. 

„Timpul nu se mai întoarce. Nu mai poate decât să scoată în evidenţă ce trebuie scos în evidenţă şi să ascundă ce trebuie ascuns.”

”Să nu-ndrăzneşti să mă investighezi, că dai de dracu’! Să nu-ndrăzneşti să mă tratezi ca pe un soldăţoi drogat. Nu sunt un caz care trebuie rezolvat. Tu zici că mă iubeşti şi nu vrei să crezi ce-ţi spun nici măcar în privinţa asta..” Dar minciunile pe care le spunea erau împletite în ţesătura fiinţei, a vieţii ei. Aşa că a trăi cu ea şi a o iubi a însemnat să se lase prins încet în plasa lor, să se lupte cu ea pentru adevăr, să se chinuie să menţină un punct de sprijin în realitate. Cum a fost posibil ca el, care din cea mai fragedă copilărie simţise nevoia să cerceteze, să ştie sigur, să afle adevărul din cele mai mici enigme, să se îndrăgostească atât de tare şi pentru atât de mult timp de o fată care spunea minciuni cu uşurinţa cu care alte femei respirau?”

"“Infinitate”, gândi Strike, pentru o secundă distras. Dormise prost. În infinitate. acolo se dusese Lula Landry și către acolo se îndreptau toți, inclusiv el și Rochelle. Uneori, infirmitatea se transforma lent în infinitate, așa cum se întâmpla cu mama lui Bristow…uneori, infinitatea se înălța ca să-ți iasă în cale de nicăieri, ca un drum de beton care-ți sfărâmă țeasta.”

Carte primită de la Editura Trei pentru recenzie.

Chemarea morţii. “Chemarea cucului” de Robert Galbraith (J.K. Rowling) - Recenzie

Krisz 17

Read More

Cartea a apărut la Editura TREI şi o puteţi comanda de AICI

Fiecare om are o parte întunecată, aşa cum adevărul de multe ori e cu două tăişuri, sau cum realitatea e una cu tot felul de umbre şi nuanţe care să ne ameţească uneori, sau să ne aducă cu picioarele pe pământ alteori. Ceea ce vreau eu să subliniez e că este nevoie şi de răutate, de suferinţă, de dezamăgire, pentru că altfel nu am mai putea recunoaşte valoarea bunătăţii, a curajului şi a bucuriei.

Ravka este un tărâm ce pare feeric, de nepătruns, şi în care locuitorii şi-au pierdut de mult speranţa, raza de lumină care să îi ghideze şi să îi aline, de când Falia Umbrei, o fâşie plină de monştrii a fost creată cu mult timp în urmă de cineva malefic. Nici Grisha, maeştrii ai micii ştiinte, care fac parte din armata a doua a regatului, iar magia lor este uluitoare şi importantă, şi care ei sunt conduşi de Întunecat, cel mai puternic dintre ei, care pare de neînvins, nu au reuşit să distrugă acest tărâm blestemat, iar salvarea, cea care va aduce lumină şi încredere va veni din partea unei orfane fragile, care nu bănuieşte ce abilităţi are şi cât e de importantă.. Alina Starkov.

Am renunţat la un moment dat să mai fiu interesată de cărţile fantasy datorită unor dezamăgiri succesive şi a gustului amar lăsat de senzaţia că citesc aceeaşi poveste, dar cu personaje diferite. Lipsa de originalitate se simţea pregnantă şi era atât de frustrant să dau de acelaşi şablon folosit, de „eroi”, dacă îi pot numi aşa, deloc captivanţi, care să nu reuşească să iasă în evidenţă cu nimic, şi de firul narativ aproape inexistent. Inima mea de cititoare devotată a acestor tipuri de cărţi a decis atunci să ia o pauză de la relaţia cu acest gen atunci când am simţit că se plafonase, că intervenise monotonia.

Cred că nu exagerez când afirm că „Regatul umbrelor” este cartea fantasy a momentului la noi, cea despre care se şuşoteşte pe bloguri, sau care este recomandată în multele recenzii, majoritatea favorabile. Nu trebuie să fii un geniu ca să remarci că acest roman a prins la noi, multă lume a fost încântată de ea afirmând sus şi tare că e unică, surprinzătoare. Vă daţi seama că toate aceste păreri au făcut ca aşteptările mele referitoare la carte să crească mai mari decât Everestul. Cartea îşi merită laudele, dar am unele amendamente de făcut.. Cred că trebuie subliniat faptul că la urma urmei povestea e construită pe tiparul atât de folosit.. al fetei banale, simple, căreia i se descoperă deodată o putere, brusc devine personajul remarcabil, adulat de toţi, singura care poate să salveze lumea întreagă. 

Ceea ce e de lăudat la Leigh Bardugo e că deşi porneşte de la un şablon tipic, reuşeşte cumva să se desprindă de pânza plictisitoare a conformismului şi să rupă anumite tipare, să creeze o lume nouă, magică, minunat de vie în ochii cititorului şi totodată moartă, întunecată, dar extrem de bine conturată. De-a lungul acţiunii avem parte de anumite momente îndrăzneţe, de întorsături de situaţie care te paralizează, totul e în mare parte alert, incitant, nou, suntem purtaţi pe drumurile Ravkei dar şi pe cărările minţii fermecătoare a unor personaje, sau a frământărilor şi temerilor altora. Cheia romanului se află în mâinile personajelor atât de atent portretizate, colorate cu însuşiri cât mai diferite, care le ajută să se individualizeze cu precizie în ochii cititorilor. Fiecare are o poveste, o personalitate a lui, şi un scop de-a lungul poveştii. Întunecatul este cu adevărat o prezenţă fascinantă, specială, enigmatică, care te prinde în mreje cu uşurinţă datorită puterii pe care o exercită asupra celor din jur, dar mai ales asupra cititorilor. Nu am mai întâlnit de multă vreme într-o carte pe cineva care să mă captiveze atât de mult, să îmi transmită o gamă largă de fiori, care să mă facă să îl admir, să îl înţeleg, să îl plac cu adevărat, cu toate nuanţele lui înşelătoare şi umbrele care le stăpâneşte cu uşurinţă. Inima mea a luat-o la galop în fiecare moment în care el era prezent, simpla lui apropiere mă copleşea şi totul la el mi s-a părut perfect.

O să sune ciudat să spun asta, dar veriga slabă a cărţii mi s-a părut până într-un anumit punct chiar Alina. Nu am reuşit să o înţeleg şi mi s-a părut teribil de antipatică mare parte din poveste. Înţeleg că a fost smulsă din lumea ei şi introdusă în una nouă şi ravisantă, dar mai ales primejdioasă, ştiu că se pun multe presiuni pe umerii ei, magnitudinea responsabilităţii pe care o are poate fi intimidantă, chiar înfricoşătoare, însă mi-aş fi dorit să se plângă mai puţin, să fie mai cerebrală şi să nu o fure atât de uşor peisajul, să aibă o gândire mai complexă, mai matură. Ştiu că perspectiva unui personaj feminin principal firav şi neimpresionant îi dă mai multă credibilitate poveştii, dar eu le-am admirat întotdeauna pe acelea mai sigure pe ele şi hotărâte; sunt conştientă că e tânără, dar viaţa grea pe care a avut-o şi însăşi lumea întunecată în care trăieşte mă aşteptam să o întărească.

Sunt o mare admiratoare a triunghiurilor amoroase, aşa învechite, neinteresante, agasante cum majoritatea le percep. Pe mine mă atrag, mă încântă, îmi acordă şansa de a cunoaşte două tipologii diferite de personaje masculine, de a observa modul diferit cum eroina interacţionează cu ele. Însă aici, triunghiul amoros a fost atât de nepotrivit, a picat ca nuca-n perete. Ar fi fost perfect fără el, nu îşi avea rostul, doar a arătat încă o dată caracterul schimbător al Alinei, indeciziile şi copilăria ei. Ea şi Întunecatul se completează perfect, sunt magnifici împreună, de neoprit, parcă au fost creaţi unul pentru celălalt.

Finalul este unul atipic, epic, care te ia cu asalt, fără să îţi dai seama, am apreciat curajul autoarei de a face ceva neobişnuit din poveste. Am fost complet mulţumită de încheiere pentru că în sfârşit am putut observa evoluţia personajului principal feminin şi am aplaudat din toată inima deciziile ei.. Care e problema acum? Că în ciuda micilor aspecte care m-au deranjat la primul volum, am rămas tânjind după Întunecat şi după continuare, pe care o aştept cu mare interes!

„Regatul umbrelor” e genul de carte care iese la suprafaţă din marea întunecată a genului fantasy şi care se diferenţiază prin senzaţiile pe care le trezeşte, imaginile pe care le proiectează, atmosfera magică cu care te învăluie. Ravka cu siguranţă e un loc pe care nu aş ezita o clipă să păşesc şi prin care să mă pierd, iar inima Întunecatului e tărâmul pe care aş visa în orice clipă să îl cuceresc.

„Şi-a desfăcut braţele, şi m-a cuprins groaza când i-am văzut palmele umplându-se cu ceva negru care se ridica uşor şi se răsucea în aer precum cerneala în apă.
- Iar acum, a spus el pe acelaşi ton amabil, ca de conversaţie, de parcă am fi luat ceaiul împreună, de parcă n-aş fi tremurat în faţa lui, să vedem ce poţi face.”

”- Tremuri, a spus el.
- Nu-s obişnuită ca lumea să încerce să mă omoare.
- Serios? Eu aproape că nici nu mai observ.
Am întors capul şi m-am uitat la el. Un zâmbet discret îi flutura pe buze, dar nu eram complet sigură că glumea.”

”- Asta-i tot? am îngăimat eu. Aţi vrut doar să mă întrebaţi cum mi-am petrecut ziua?
A înclinat capul într-o parte:
- La ce te aşteptai?
Mă simţeam atât de uşurată, încât mi-a scăpat un mic hohot de râs:
- Habar n-am. Torturi? Un interogatoriu? Mustrări?
Întunecatul s-a încruntat uşor:
- Nu-s un monstru, Alina. În ciuda lucrurilor pe care le-ai tot auzit despre mine.”

"- Te-am aşteptat multă vreme, Alina, a spus el. Tu şi cu mine vom schimba lumea.
Am râs nervos:
- Nu sunt genul care schimbă lumea.
- Aşteaptă şi ai să vezi, a zis el blând, iar când s-a uitat la mine cu ochii lui cenuşii, ca de cuarţ, inima a început să îmi bată puţin mai tare.”

Carte primită pentru recenzie de la Editura Trei.

Întunecata şi fascinanta lume Ravka. „Regatul umbrelor”(Grisha #1) de Leigh Bardugo - Recenzie

Krisz 15

Read More

Cartea poate fi cumpărată de AICI, sau în format electronic de AICI

Cred că ceea ce ne defineşte pe noi, oamenii, într-o anumită măsură, e încercarea aceasta de a fi liberi, de a ne simţi cât de cât stăpâni pe vieţile noastre. Însă suntem fragili, perisabili şi supuşi pericolelor cu uşurinţă, iar asta va simţi pe pielea lui şi Andrei Mohor, un pilot de elicoptere, în momentul în care este luat ostatic în Iran. Persoane care au fost luate captive au mai fost, însă în acest caz avem parte de o premieră: în camera în care se va trezi Andrei că a fost luat prizonier se află un calculator cu conexiune de internet prin care poate comunica cu cei din exterior, şi o camera video care transmite live toate mişcările lui.

Problema ridicată de romanul lui Alex Deva este una dificilă şi cred eu, foarte greu de abordat. Îţi trebuie o documentare serioasă, o cantitate suplimentară de muncă de cercetare pentru a scrie despre acest subiect, nu este suficient să ai o idee bună şi să dezvolţi pe marginea ei. Operaţiunea de salvare este una complicată, periculoasă, în care se implică numeroase instituţii ale statului, iar noi, cititorii, avem şansa de a descoperi cum se procedează în astfel de situaţii limită. Drumul spre Andrei şi spre recuperarea acestuia este unul migălos, acţiunile ce trebuie realizare sunt de tipul unui bulgăre de zăpadă împins la vale care tot se măreşte, tot atrage pe parcurs participarea câtor mai multe persoane, formând în final o echipă competentă şi care se străduieşte să facă faţă cu brio.

Debordând de acţiune la tot pasul, plină de neprevăzut şi de întrebări care le ridică, cartea e ca o bombă cu ceas care simţi că va exploda la un moment dat. Întâmplările ţin pe jar cititorul care nu se poate întreba ce va urma, cum se vor rezolva problemele ivite pe parcurs, cum vor fi descâlcite toate iţele acestei poveşti şi care va fi deznodământul. Acesta e genul de roman care nu are cum să te plictisească vreo clipă, fie că eşti un cititor mai pretenţios sau genul care citeşte mai greu. Paginile sunt presărate de articole de ziar, conversaţii prin email sau prin chat, iar acestea dau un plus cărţii.

Nu ştiu dacă autorul a intenţionat ca povestea lui să aibă un personaj principal, deoarece am simţit că participarea tuturor celor care contribuie la operaţiunea de salvare este egală din punct de vedere cantitativ şi calitativ, fiecare are rolul lui cheie, ajutorul oferit în acest caz este unul crucial, extrem de important. Andrei Mohor, deşi se află în gândurile şi pe buzele tuturor, este totuşi absent în mare parte a timpului, apare destul de rar şi astfel nu aş putea afirma că el este totuşi personajul central, deşi poate mulţi aţi fi înclinaţi să credeţi asta. În acest caz s-a pus mai mult accentul pe impactul pe care o astfel de situaţie o are asupra celor care trebuie să o rezolve, şi a exteriorului, decât pe trauma interioară a prizonierului.

Nu aş putea spune că personajele sunt foarte bine caracterizate, cu toate acestea, nu ai cum să le confuzi, în mintea cititorului ele sunt plasate cu precizie ca şi cum ar fi anumite semne pe o hartă strategică. Totuşi, am admirat-o pe Cristina Mohor, soţia pilotului capturat, pentru tenacitatea şi stăpânirea de sine de care a dat dovadă. S-a putut observa, în cazul ei, capacitatea de a face faţă situaţiilor critice, deoarece medic fiind, este obişnuită să aibă de-a face cu un mediu stresant şi plin de provocări. Nu s-a pierdut cu firea şi a ajutat cum a putut mai bine, a colaborat cu salvatorii, şi-a protejat fetiţa ca o fiară de presiunile exterioare ale jurnaliştilor, sau ale oamenilor curioşi, şi pentru asta e demnă de lăudat şi un adevărat exemplu pentru noi toţi.

Aşa cum am spus şi mai sus, nu se dezvoltă prea mult trăirile şi frământările ostaticului, iar de aici provine cel mai mare regret al meu în ceea ce priveşte această carte, alături de faptul că nu are multe pagini. Situaţia în care este pus este una inedită, pe viaţă şi pe moarte, iar faptul că are mijloacele de a comunica cu exteriorul este nemaiîntâlnită. La toate acestea se adaugă şi faptul că este urmărit de o lume întreagă, fiecare mişcare a lui este comentată, ceea ce nu ar putea adăuga decât mai mult stres pe umărul lui. Mi-aş fi dorit să pătrundem în mintea lui Andrei Mohor şi să descoperim modul cum trece prin tot, să aflăm care sunt reacţiile celor din jur, ce fel de mesaje primeşte, cum gestionează el lucrurile. Este genul de roman care pune preţ doar pe ce se întâmplă, nu şi pe ce se simte. Din acest punct de vedere povestea are un minus de la mine.

Deşi nu îmi stă în caracter să pun accent pe aspectul exterior, de data aceasta nu am cum să nu laud calitatea cărţii, paginile groase şi lucioase, coperta captivantă şi care mi-a atras atenţia prima dată, şi nu în ultimul rând, ilustraţiile realizare de Darius Panaite şi care completează atât de bine povestea. Se vede că s-a acordat atenţie fiecărui aspect, că s-a pus suflet în ea şi asta nu poate decât să mă bucure. 

Recomand „Ostatic 2.0: Camera din Teheran” tuturor celor avizi de acţiune scrisă bine, celor care doresc să descopere informaţii preţioase despre o operaţiune de salvare şi celor cărora le plac cărţile realiste. „Ostatic 2.0: Camera din Teheran” este genul de roman pentru care nu ai nevoie de semn de carte, din momentul în care îi deschizi prima pagină eşti absorbit cu totul de acţiunea antrenantă şi plină de neprevăzut. Te vei trezi peste câteva ore, în momentul în care ajungi la final, complet răvăşit şi dorind să fi făcut parte mai mult timp din această poveste aparte.

Carte primită de la autor pentru recenzie.

Concurs

M-am gândit să fac o bucurie unui cititor al blogului nostru şi să îi ofer exemplarul meu din "Ostatic 2.0: Camera din Teheran” de Alex Deva. Doresc să aibă şi altcineva plăcerea de a-l citi şi de a se confrunta cu acest subiect inedit.

Toţi cei care lasă la aceasta postare un comentariu  referitor la carte sau la recenzia mea intră în mod automat la tragerea la sorţi pentru carte.

Pentru intrări în plus, puteţi da Like paginii de Facebook a cărţii şi să distribuiţi în mod public pe Facebook acest concurs (nu uitaţi să spuneţi numele cu care aţi dat Like şi să lăsaţi link-ul unde aţi distribuit în comentariu, dacă aţi făcut intrări în plus).

Concursul va dura până pe 24 februarie 2014, iar după această dată voi afişa câştigătorul.
...................................................................................................................................................................

Câştigător

Vă mulţumesc tuturor pentru participare şi sper ca câştigătoarea să se bucure de aventura personajelor din "Camera din Teheran". Aceasta este:

Alexa Ioana

Aici găsiţi LISTA cu toate intrările participanţilor.

Felicitări! Aştept datele tale la krisz_fanfic@yahoo.com în termen de 4 zile.

Ce ai face dacă te-ai trezi ostatic într-o încăpere încuiată? "Ostatic 2.0: Camera din Teheran" de Alex Deva - Recenzie

Krisz 26

Read More

Cartea a apărut la Editura TREI şi o puteţi comanda de AICI.

"Pe strada Dublin" de Samantha Young

Tot ce vrea ea este prezentul.

Însă viitorul îi rezervă o surpriză...

New York Times bestseller

Jocelyn Butler a fugit ani întregi de trecutul său. Însă bărbatul seducător pe care îl cunoaşte o va dezbrăca de toate... secretele.

Acum patru ani, Jocelyn Butler şi-a lăsat în urmă trecutul dureros şi a plecat din Statele Unite în Scoţia, pentru a lua totul de la capăt.

S-a hotărât să-şi îngroape suferinţa şi să meargă înainte fără a se mai implica în nicio relaţie.

Pare mulţumită să ducă o viaţă retrasă până în clipa în care se mută într-un apartament superb pe Dublin Street. Acolo cunoaşte un bărbat care zguduie din temelii lumea ei păzită cu grijă.

Braden Carmichael obţine întotdeauna ce vrea. Ştiind cât de sceptică este Joss privind orice fel de relaţie, Braden îi propune un aranjament sexual care să satisfacă atracţia intensă dintre ei şi care să le ofere în acelaşi timp libertate totală.

EROTISM.
SENZUALITATE.
ROMANTISM.

«O carte plină de senzualitate... Jocelyn Butler luptă să se regăsească pe sine şi să creadă din nou în forţele sale.» USA Today

«Admirabil scrisă, Pe strada Dublin are exact amestecul potrivit de erotism, senzualitate şi romantism.» Once Upon a Twilight

Fiecare clădire, stradă, oraș poate reprezenta mai mult decât o locație. Ele pot însemna o multitudine de amintiri, momente, clipe pe care le-ai trăit cândva cu bucurie, groază, satisfacție, tristețe. Fiecare loc îl poți asocia cu un sentiment, un moment din viață care ți-a trimis un zâmbet pe buze, o lacrimă în ochi, s-au ți-a marcat sufletul cu emoții ce te vor urma toată viața... ca printr-un vis sau coșmar.

Pentru Jocelyn, Statele Unite reprezenta amintiri ce trebuiau închise într-un seif în adâncul ei. În urma ei, lăsa o viață plină de tristețe, suferință, groază și panică. De aceea, Statele Unite s-a transformat pentru ea într-un mormânt ce nu dorea să îl viziteze, să îl îngrijească, să îl deplângă. Tocmai de aceea, s-a mutat în Scoția. Pentru un nou început, fără amintiri, fără sentimente, fără coșmaruri. Doar ea, alături de străini pe care îi dorea aproape cât pentru a se simți o ființă printre viețuitoare.

Însă viitorul i-a rezervat altceva, împotriva planurilor și deciziilor ei referitor la un trai lejer și retras.

Sunt o mulțime de lucruri care mi-au plăcut la această carte. Am citit multe cărți erotice, cărți pe care mi le-a oferit tata, fiind ale mamei. Iar faptul că am rămas impresionată la cartea ”Pe strada Dublin” de Samantha Young, a fost o reală plăcere.

M-a impresionat cât de repede am adorat să o cunosc pe Jocelyn. Pe Braden, pe Ellie, sora lui, și pe toți ceilalți. Personajele nu au fost create superficial, având atât defecte cât și calități și totuși reușesc să  te facă să-ți dorești să îi cunoști cu adevărat. 

Faptul ca Jocelyn nu e o fată superbă, înaltă și dorită de toți bărbații, nu e o fată ca oricare alta, m-a făcut să o admir mai mult. Faptul că ea nu e o sfântă, care nu a trăit frumos și pur, care a trecut prin niște amintiri ce au marcat-o și au dus-o în pragul disperării, a vulnerabilității, m-a făcut să o văd ca pe prietena mea.

Nu a fost creată după modelul perfect al femeii, dar a fost creată original: determinată, închisă, plăcută, frumoasă, dispusă să lupte cu demonii ei, închizându-i într-o cușcă departe de lume și cel mai important, departe de ea.

Pe parcursul cărții, începe să realizeze că fiecare lucru, persoană, o determină să arunce ochii spre trecutul ei tumultos, o face să își deschidă niște răni vechi și urâte. Datorita lui Ellie, care devine colega ei de camera de pe strada Dublin, își amintește de cum e să țină cu adevărat la o persoană, să o iubească, să își facă griji pentru ea. Chiar dacă nu și-a dorit să aibă legături atât de strânse, personalitatea lui Ellie o face încetul cu încetul să uite de fricile ei și să se lase cufundată în acel vis în care poate simți fără frică.

Însă consecințele apar, fără să vrea, iar asta îi zguduie viața, temerile revenind în adâncul ei și amintindu-i de ce a ales o viață retrasă de prima dată.

Evoluția ei e lentă, ajungând astfel să îi cunoaștem toți demonii pe parcursul cărții. Autoarea ne oferă atât dramă, cât și replici amuzante și multe secvențe senzuale și erotice. Personal, mi-au plăcut și acele scene devoratoare. Nu au fost exagerate, ci au fost pline de pasiune și realism. Iar asta am apreciat cu adevărat.

La fel ca Jocelyn, Braden nu este făcut superficial. La început, dă impresia de un macho scoțian care devine o felină de fiecare dată când pe radarul lui apare o femeie. Dar această imagine este spulberată în momentul în care afli cât de grijuliu, protector, mândru, iubitor este.

Iar aceste lucruri, Jocelyn începe să aibă cunoștință de ele doar după o frumoasă prietenie cu el, plină de insinuări sexuale, atracție iremediabilă și nervi ce sunt produși din propria lor încăpățânare.

Jocul lor este unul minunat, plin de pasiune, sentimente contradictorii.

Un joc ce îl veți adora, pentru că veți îndrăgi să vă scufundați în viața lor.

"Îndepărtându-se de bar cu un surâs, Braden s-a uitat la mine și a clătinat din cap.

- Ce-i? m-am încruntat eu.

Mi-a zâmbit superior. Nu suportam ca băieții să facă asta cu mine. Nici când aveau un zâmbet sexy ca al lui.

- Nu știu cum îmi placi mai mult..., a zis el pe un ton meditativ, mângâindu-și bărbia și uitându-se provocator la mine. Goală sau în maiou. D, nu-i așa?

Ce? m-am încruntat eu, complet dezorientată.

Apoi, mi-am dat seama.

Dobitocule!"

“Apoi m-a cuprins în braţe, lipindu-şi o mână de ceafa mea, iar gura lui s-a lipit de a mea. Era un sărut disperat, dar nu-mi puteam da seama dacă era disperarea lui sau a mea. Dar ştiam că nu fusesem sărutată niciodată aşa, atât de adânc, atât de pasional. Nu era un sărut delicat, ci o încercare de a ne cufunda unul în celălalt.”

"- De ce dureaza atât? a întrebat ea.

- Jocelyn mă implora să facem sex, dar i-am spus că e un moment foarte nepotrivit, a spus Braden cu voce tare, stârnind zâmbetele trecătorilor.

Furioasă pe el din atâtea motive, am coborat treptele în grabă și i-am răspuns tot cu voce tare:

- Nu-i nimic, dragul meu, oricum am o jucărie cu care îmi fac treaba mai bine.

Apoi am intrat în pub, unde nu mă mai putea hărțui, pentru că erau și copii de față. Cu toate că era imatur din partea mea - și, da, cât se poate de inadecvat, dat fiind motivul pentru care ieșiserăm să bem -, nu puteam să nu fiu satisfăcută că, în sfârșit, avusesem și eu ultimul cuvant."

"Pe strada Dublin" de Samantha Young nu este o simplă carte erotica, ci este vorba de cât de ușor prezentul poate fi marcat de trecut, cât de ușor trecutul vine la suprafață în momente nepotrivite și cât de mult trebuie să te împaci cu o parte din tine pentru a putea să mergi spre viitor. 

~ Mulţumesc frumos Editurii TREI pentru şansa de a citi această carte! ~

Prezentul marcat de trecut. "Pe strada Dublin" de Samantha Young - Recenzie

Alexya 8

Read More

Îmi cer scuze că postez așa târziu citate promise, dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu? 

Sper să vă placă și să vă aducă puțină dragoste și bucurie de sfârșit de Dragobete. Pentru că poate această zi ne părăsește pentru a ni se face dor de ea, până la anul, dar iubirea dăinuie liniștită în sufletele noastre pe durata întregului an.

“Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme… I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului… Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii… Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie…” (“Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu)

“Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte pe o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur şi una singură. Adam şi Eva.” (“Adam  și Eva” de Liviu Rebreanu)

                             

“ […] N-are nici pic de logică.

Tata zâmbește, apoi își ridică mâna și-și îndreaptă papionul de la gât.

- Așa merg treburile astea, puștoaico, îi zice el. Dragostea nu e menită să aibă logică. Dimpotrivă, e complet ilogică.” ("Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere" de Jennifer E. Smith)

"- Știai că doar cinci la sută dintre mamifere trăiesc în cuplu?

- Și ce-i cu asta ?

- Ce mai aștepți să te alături celor 95 la sută care nu-și complică viața cu astfel de principii ?” ("Vei fi acolo?" de Guillaume Musso)

”Vreau să aflu cum pot s-o fac să râdă. Vreau să știu de ce plânge atunci când plânge. Vreau să știu cum ar fi dacă s-ar uita la mine ca la cavalerul ei în armură strălucitoare.” ("Chimie Perfectă" de Simone Elkeles

”Îi iau mâinile și le înfășor pe după gâtul meu. La naiba, ce frumos miroase.. a zmeură proapătă, un parfum de care nu m-aș sătura niciodată. O trag spre mine și o lipesc de corpul meu și tot ce vreau e s-o răpesc de aici și să n-o mai aduc nicicând înapoi. Încerc să mă prefac că Devlin nici nu există și că la sfârșitul lunii nu o voi părăsi de tot. Vreau să savurez clipa, pentru că viitorul de azi mi se pare o încurcătură mare și urâtă." (”Legile Atracției” de Simone Elkeles)

“Uneori, dacă iubesti pe cineva, trebuie să faci ce e mai bine în fond. Să alegi ce trebuie, mai degrabă decât ce-ți dorești.” (“Vise de sucub" de Richelle Mead)

“O dorea mai mult ca niciodată acum, după ce fusese spirit. Chiar şi ca vampir şi-ar păstra cea mai mare parte din natura ei, şi el şi-o putea imagina: lumina ei alături de întunecimea lui, pielea ei albă şi moale în braţele lui puternice, în jacheta de piele neagră. Ar acoperi acea gură perfectă cu sărutări, i-ar tăia răsuflarea cu ele...”("Atingerea Umbrei" de J.L.Smith)

                                    

"Credea că dragostea trebuie să izbucnească deodată, cu trăsnete și fulgere, ca un uragan ceresc care se abate asupra vieții, o zdruncină , din temelii, smulge tot ce-i voință ca pe niște frunze și duce în prăpastie inima întreagă" (”Doamna Bovary” de Gustav Flaubert)

” – Ce culoare au ochii tăi? (...)

- Albaștri, zice el, părând surprins. Mereu au fost albaștri.

- Nu și pentru mine.

- Cum ți se par? întreabă el, nedumerit și amuzat totodată.(...)

- Au multe culori. La început am crezut că sunt căprui. O dată, mi s-a părut că sunt verzi, iar altă dată, cenușii. Dar cel mai adesea sunt albaștrii.

- Și ce vezi în ei acum? mă descoase el, făcând ochii mari.

Se apropie și mă lasă să mă uit cât de mult și de adânc vreau. Și sunt atâtea de văzut. Sunt albaștri, negri, și mai au multe alte culori. Iar eu știu ce-au văzut, și ce sper să vadă acum. Pe mine. Pe Cassia. Așa cum sunt eu pe dinăuntru și pe dinafară.

- Ei bine? face Ky.

- Totul, îi zic. Pentru mine sunt totul.”("Legăminte" de Ally Condie)

“Altfel spus, o iubire neîmpărtăşită nu este simptomul unui defect iremediabil, al unei lipse acute de farmec, umor sau frumuseţe, ci este pur şi simplu, o chestiune de chimie. Nu toată lumea trebuie să mă iubească şi nu e o problemă (şi cu atât mai puţin vina mea) dacă nu se întâmplă.

Bărbatul pe care-l iubesc este cine este, nu cine mi-aş dori eu să fie. Şi, uneori, trebuie să am curajul de a face eu primul pas.” ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin)

"Dragostea este o catastrofă magnifică: să ştii că te îndrepţi cu toată viteza spre un zid şi totuşi să accelerezi; să alergi către pierzanie, cu zâmbetul pe buze; să aştepţi, plin de curiozitate, clipa când se va alege praful de toate. Dragostea este singura decepţie programată, singura nenorocire previzibilă, pe care o vrei mereu şi mereu.” („Dragostea durează trei ani” de Frederic Beigbeder)

                          

"O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie... Trebuie timp și trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obișnuiești greu, la început, să-ți placă femeia fără de care mai târziu nu mai poți trăi. Iubești întâi din milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face fericită, îți repeți ca nu e loial s-o jignești, să înșeli atâta încredere. Pe urmă te obișnuiești cu surâsul și vocea ei, așa cum te obișnuiești cu un peisaj. Și treptat îți trebuiește prezența ei zilnică. Înăbuși în tine mugurii oricăror altor prietenii și iubiri. Toate planurile de viitor ți le faci în funcție de nevoile și preferințele ei. Vrei succes ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendință de stabilizare stările sufletești repetate și că, menținute cu voința, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă." ("Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu )

Declaraţii de dragoste din cărţi - partea a II-a

Alexya 3

Read More