Editura Adenium dă startul celei de-a II-a ediții a Concursului de debut
Editura Adenium lansează cea de-a doua ediție a Concursului de debut Adenium Start, pentru următoarele genuri literare și/sau grafice:
Poezie, Proză, Eseu, Teatru, Literatură pentru copii, Bandă desenată și miniatură grafică.
Noul slogan al concursului, „Rupeți rândurile!”, provoacă autorii să îndrăznească să-și afirme originalitatea. Concurenţii sunt invitați să expedieze manuscrisele până la data de 15 mai 2014 (data poştei), pe adresa Editurii Adenium: Aleea Copou nr. 3, Iași, 700460. Câștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii septembrie.
Scopul Concursului de debut Adenium Start este să descopere și să promoveze autori valoroși, încă nedebutaţi în volum, oferindu-le acestora atât posibilitatea de a-și face debutul literar, cât și sprijinul integral în procesul de promovare – publicitate, serviciu de presă, lansări publice. Volumele premiate vor fi lansate la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, care se va desfășura în toamnă, la Bucureşti, iar autorii câștigători vor primi câte 50 de exemplare din cărţile lor pentru propria activitate de promovare.
Pentru regulamentul complet, accesaţi blogul editurii Adenium, sau pagina de Facebook
Mult succes!
Foarte interesant! Asa vom descoperi si noi romani talentati.
RăspundețiȘtergereIn ultima vreme cartile scrise de romani pot sa spun ca eu fost neglijate din cauza lipsei de reclama.
Felicitari editurii Adenium pentru initiativa!
Este o idee foarte buna! Astfel vor iesi la iveala si alti scriitori talentati pe care ii are aceasta tara!! <3
RăspundețiȘtergereFelicitari editurii!! Poate mai vor fi si altele care ii vor lua exemplul!! :D
e de apreciat ce face aceasta editura pentru cei care vor sa se lanseze ca si scriitori
RăspundețiȘtergerefoarte frumos din partea lor :)
suna promitator!
RăspundețiȘtergerece idee faina :-?
RăspundețiȘtergereAm aflat si eu ieri despre acest concurs. Daca amtimp sa scriu ceva pana atunci, particip.
RăspundețiȘtergereMa scuzati,la acest concurs exista limita de varsta??? Implinesc 18 ani in aprilie si imi place mult sa scriu... Va multumesc anticipat. :)
RăspundețiȘtergereNu cred ca trebuie sa ai o anumita varsta, dar presupun ca daca ai mai putin de 18 ani iti trebuie acordul parintilor. :)
RăspundețiȘtergereSpor la scris, Catalina! Iti tinem pumnii stransi :*
Multumesc Diana! Daca am inspiratie ma apuc sa scriu, nu am participat pana acum la un concurs de manuscrise.
RăspundețiȘtergereNici eu nu stiu detaliile, limitele in care trebuie sa ne incadram, si nu ma refer aici la varsta pentru ca sunt trecuta de mult de varsta majoratului, ma refer la limitele ca nr de pagini, si ce alte date trebuie trimise, si cum trebuie sa semnam sau nu lucrarile, si daca trebuie si cv....etc, nu gasesc nicaieri un regulament oficial cu toate datele necesare....
Presupun ca ai mana libera. Nu cred ca vor fi deranjati daca vei scrie mult daca continutul merita sa fie citit, iar daca e putin dar bun e tot aceiasi treaba. Mai bine putin si bun decat mult si prost.
RăspundețiȘtergereAici gasesti regulamentul, Catalina.http://www.adenium.ro/blog/adenium-start-concurs-de-debut-editia-a-ii-a-2014.html Scrie cum trebuie semnate lucrarile si trimise. Daca aveti neclaritati, cele legate de varsta si altele, cel mai bine e sa lasati un comentariu la acea postare de pe blog. Dupa cum se vede, editura raspunde la comentarii in timp util.
RăspundețiȘtergerePuteti totodata intreba si pe pagina lor de facebook, aici: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=202875209915047&set=a.140836379452264.1073741836.140514082817827&type=1&stream_ref=10
Sa imi spuneti si mie ce ati aflat.
Multumesc! Zilele astea daca am timp rasfoiesc si daca am neclaritati le dau email pt ca nu am facebook.
RăspundețiȘtergereO initiativa foarte frumoasa!
RăspundețiȘtergereFelicitari!
O idee foarte buna, ar trebui sa fie mai des concursuri de astea ca mai multi pasionati sa publice.
RăspundețiȘtergere@Apy Da,este o idee foarte buna,pentru ca astfel,ambitioneaza tinerii sa-si publice creatiile.
RăspundețiȘtergeremulta inspiratie si mult succes, Catalina
RăspundețiȘtergerepoate o sa avem surpriza placuta sa-ti vedem numele printre castigatori:)
Da,de ce nu printre castigatori?
RăspundețiȘtergereCred ca are o lucrare buna.
:-) fetelor va multumesc pentru incurajari, urari si optimism, eu nu am scris nimic, am doar o idee, dar sunt convinsa ca intr-o luna o gandesc si in alta o redactez, daca reusesc sa conturez ceva, inca nu am scris nimic.
RăspundețiȘtergereAsa incep toti marii autori, cu un gand. Sa ne anunti cand vei avea ideea stabilita pentru ca sunt foarte curioasa ce subiect vei aborda. Noi te sustinem oricum! :*
RăspundețiȘtergereNu conteaza.Totul are un inceput.Deci,succes!!
RăspundețiȘtergereAr fi frumos sa castige cineva din comunitatea noastra, cred ca ar fi bobmbardat cu lauri :)), sper ca sa castigi Catalina, daca ai sa participi.
RăspundețiȘtergereApropo, care e limita de varsta?
Ma bate si pe mine gandul sa incerc sa scriu ceva, dar cam tot ce am in minte "bubuie" a cliseu :))
RăspundețiȘtergereCatalina, vor fi alese cate 10 lucrari, deci ai sanse maricele. Eu spun sa incerci, nu ai nimic de pierdut :*
Daca o sa scrii,poti sa particip si tu.Succes daca te hotarasti!
RăspundețiȘtergereLupu Diana ar fi o idee sa scri si apoi sa ceri parerea sincera a cuiva, as spune parerea lui Krisz, insa ea are acum multe pe cap, poate ai putea incerca dupa ce isi termina treburile. :D
RăspundețiȘtergereSucces oricum!
Apy, ai facebook sau adresa de mail? As putea sa-ti cer tie parerea fara a dezvolta aici subiectul, daca nu te deranjeaza :D
RăspundețiȘtergereOricum,succes daca decizi sa scrii ceva.
RăspundețiȘtergereLupu Diana, mi-ar face placere. Iti las asici adresa mea de mail : apy_blog @ yahoo(dot)com
RăspundețiȘtergereAbia astept sa vad ce ai scris, sau idea. Eu nu particip, desi mi-as dori, deci mi-ar face placere sa citesc ceva ce intra in concurs.
Poate participa si cineva de 15 ani?
RăspundețiȘtergereEu am 15 ani si voi incerca sa vad daca imi iese ceva, dar presupun ca nu este o limita de varsta.
RăspundețiȘtergereCred ca nu este o limita, desi poate doar cei peste 14 ani. Mi s-ar parea mai logic asa.
RăspundețiȘtergereEditura Adenium vrea sa promoveze cat mai multi scriitori tineri sau la inceputul carierei si nu cred ca mai conteaza varsta atata timp cat exista talent sau cartea are sansa de a prinde la public.
RăspundețiȘtergereFoarte interesant concursul,as vrea si eu sa vad noi talente;)
RăspundețiȘtergereCristina, toti am vrea sa vedem. Eu una sunt curioasa de ce carti vor intra in concurs...
RăspundețiȘtergere