Krisz știe cât de mult o apreciez pe Birdy ca artistă. Cred și sper că majoritatea care a vizionat serialul The vampire diaries are la cunoștință despre această cântăreață care ne-a încântat inimile cu vocea ei minunată. Și nu exagerez deloc. Are ceva al ei care mă atrage de fiecare dată să-i ascult piesele. Am chiar un playlist dedicat doar melodiilor ei și le ascult în momentul în care scriu recenzii. E singura muzică pe care o pot lăsa să îmi delecteze urechile, în momentul în care creez ceva. Birdy mă inspiră și îmi dă de fiecare dată impulsul de a continua să scriu.

Fiind o fană desăvârșită a muzicii ei, am aflat de unele melodii pe care le-a scos recent. Desigur, toate îmi plac, însă una dintre ele m-a impresionat cel mai mult. 

Birdy - No Angel

"I ain't no angel

I never was

But I never hurt you

It's not my fault

You see those egg shells, they're broken up

A million pieces, strung out across the ground"

Ce părere aveți despre melodie? Vă place altă piesă în mod special, cântată de Birdy? 

Music for our souls (53)

Alexya 19

Read More

Continuarea mult aşteptată a bestsellerului New York Times FERICIREA ÎNCEPE AZI - din octombrie în librării!

O nouă întâlnire cu Abby şi Travis...

Travis Maddox a învăţat două lucruri de la mama sa înainte ca aceasta să moară: Iubeşte mult. Luptă şi mai mult pentru iubirea ta.

În FERICIREA MEA EŞTI TU, viaţa lui Travis e plină de femei care vin şi pleacă, de jocuri de noroc ilicite şi de violenţă. Însă tocmai când Travis se consideră invincibil, Abby Abernathy îl pune la pământ.

Fiecare poveste are două versiuni. În FERICIREA ÎNCEPE AZI, Abby vorbeşte în numele ei. Acum e timpul să citim povestea prin ochii lui Travis.

„FERICIREA MEA EŞTI TU are avantajul că vine după o poveste emoţionantă, pe care o completează, și că are un epilog ingenios, ce surprinde un instantaneu din viaţa lui Travis și a lui Abby în viitor.“ - Reading, Eating & Dreaming

„Travis Maddox continuă să lupte pentru ceea ce iubește. Ce ţi-ai putea dori mai mult de la un bărbat?“ - Bookwhisperer Reviews

„Am făcut o adevărată pasiune pentru personajele acestui roman.“ - The Daily Quirk

„Travis e un tip impulsiv. Încercând să scriu din punctul lui de vedere, am știut că nu puteam să spun povestea din nou, pur și simplu. Mi-am îndreptat atenţia asupra perioadei când Abby și Travis nu erau împreună, pentru ca romanul să aducă lucruri noi și am sentimentul că am reușit să fac ce mi-am propus.“ - Jamie McGuire

Jamie McGuire s-a născut la Tulsa, Oklahoma. A fost crescută de mama ei în Blackwell, unde a absolvit liceul în 1997. A urmat Northern Oklahoma College, University of Central Oklahoma şi Autry Technology Center, pe care l-a absolvit cu o diplomă în radiografie.

Jamie locuieşte la Enid, Oklahoma, cu soţul său şi cei trei copii ai lor.

Debutul ei literar l-a reprezentat Providence, o trilogie pentru tineret care îmbină tema dragostei cu fenomenele paranormale.

Ultimul ei roman de curând publicat se numeşte RED HILL.

SURSA

<3<3<3! Mi-a plăcut foarte mult primul volum și îl aștept cu sufletul la gură pe următorul <3! 

”Fericirea mea ești tu” de Jamie McGuire - din octombrie în librării!

Alexya 18

Read More

CLICK AICI PENTRU A PRECOMANDA CU 25% REDUCERE ŞI TRANSPORT GRATUIT PRIN CURIER!

Precomandă "Mireasa hoțomană" de Margaret Atwood

Alexya 17

Read More

O versiune provocatoare a războiului dintre sexe; amuzantă, plină de inventivitate şi suspans… o performanţă de virtuoz

“O naraţiune şlefuită cu verva, umorul, inteligenţa şi pătrunderea psihologică tipice pentru Atwood” – Salman Rushdie

Miniona Tony Fremont, inteligentă şi ciudată, cu talentul de a rosti cuvintele de-a-ndăratelea ─ de fapt, ea este Ynot Tnomerf, o stângace care în copilărie a fost obligată să folosească mâna dreaptă, şi de aici sentimentul ei că se află de cealaltă parte a oglinzii ─, predă la facultate istoria militară, un subiect masculin prin excelenţă şi plin de agresivitate

Charis este o hippy vegetariană cu un suflet pur, pasionată de cristale, cândva purtând numele de Karen, care a rămas un eu ascuns, rănit şi plin de amărăciune… şi poate ceva mai violent.

Roz, bogată, şic şi zgomotoasă, dar naivă şi nesigură, are propria ei companie şi conduce un Rolls.

Aparent, cele trei nu au nimic în comun – şi totuşi, ceva le leagă: Zenia, o femme fatale cu origini străine, charismatică, lacomă şi manipulatoare, cu care au fost colege la universitate şi care, în perioade diferite, a intrat în viaţa lor, aplicând asupra lor, rând pe rând, schemele ei malefice.  Le-a câştigat simpatia, le-a trădat încrederea şi le-a exploatat slăbiciunile, iar rezultatul constant au fost pierderi financiare, distrugerea relaţiilor cu bărbaţii din viaţa celor trei, pierderea încrederii de sine, sentimentul trădării. Înainte de a le seduce bărbaţii, ea le-a sedus mental pe  cele trei, adaptându-şi poveştile trecutului şi nevoilor emoţionale ale fiecăreia, şi mimând vulnerabilitatea. Doar mai târziu şi-a afirmat Zenia lipsa de empatie: „Asta nu e cea mai utilă parte a trupului”, declară ea la un moment dat, referindu-se la inimă.

Acum însă Zenia este moartă, făcută bucăţele într-o explozie în Beirut, şi cele trei prietene se simt în siguranţă, simt că îşi pot vedea liniştite de viaţă. Sau cel puţin aşa cred ele… până în ziua când o Zenia încă seducătoare îşi face apariţia în restaurantul unde îşi iau împreună prânzul.

Romanul lui Margaret Atwood este un basm contemporan, scris cu maliţiozitate;  o lectură captivantă, plină de vervă, inteligenţă şi pătrundere, o deconstrucţie a legăturilor care există între femei – iubire, gelozie, furie, dispreţ, răzbunare, prietenie; o sondare a profunzimilor răului, făcută cu o notă de umor. Cât despre personajul care dă titlul cărţii, o aluzie feminizată la povestea fraţilor Grimm ─, ea este clasica „cealaltă femeie”, răspunsul la fanteziile bărbaţilor şi temerile femeilor, malefică într-un fel misterios şi atemporal, şi totuşi atât de maleabilă în multele ei faţete, încât devine aproape mitică. Atwood creează un monstru perfect credibil ─ căci fiecare dintre noi a cunoscut, cândva, o Zenia.

„Merită toate superlativele de la hilar la înţelept. Un adevărat tur de forţă, spiritual şi original, plin de suspans şi inteligenţă.” – Booklist

„Nimeni nu cartografiază psihicul femeii aşa cum o face Margaret Atwood…” – Newsweek

„Studiul lui Atwood asupra impulsurilor care fac din viaţă un chin debordează de imaginaţie, ingeniozitate şi inteligenţă.” – Peter Kemp

„Amuzant, profund, emoţionant… Intriga lui Atwood e măiastră, iar umorul ei e tăios, sexy şi aspru.” – Washington Post

Cartea are 640 pagini, formatul 13×20 cm, ediţia este cartonată şi preţul de listă 54,90 lei. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

"Mireasa hoțomană" de Margaret Atwood în curând la editura Leda!

Alexya 12

Read More

Sâmbătă, 5 octombrie, la ora 15:00, criticul de teatru George Banu va fi prezent la Salonul de Carte Bookfest Cluj-Napoca pentru a lansa un album inedit despre noapte, teatru și pictură, „Nocturne”. Monica Andronescu, redactor-șef al revistei săptămânale de teatru Yorick.ro, va participa alături de George Banu, în calitate de invitat, la evenimentul ce se va ține în Cazinoul din Parcul Central, Cluj-Napoca.

„Nocturne” prezintă picturi celebre comentate dintr-o nouă perspectivă, acest album făcând parte dintr-o trilogie despre legăturile dintre teatru și pictură. În albumul „Nocturne”, George Banu descoperă şi comentează nopţile picturii moderne, solitare şi individuale, de la C.D. Friedrich la Van Gogh, de la Paul Klee la Marc Chagall. În același timp, George Banu pune în lumină atracţia marilor regizori pentru experienţa nopţii teatrale a cărei seducţie, de la Kantor şi Wilson, Chéreau şi Măniuţiu, se generalizează azi. Nopţile tablourilor, nopţile scenelor comunică pe fond de căutare şi rătăcire.

Pentru cel de-al treilea album, „Nocturne”, George Banu a ales să scrie despre noapte, motivație care se regăsește în chiar primele rânduri din lucrare: „Noaptea este pentru zi ceea ce spatele este pentru față. Ea îi cere pictorului sau omului de teatru să se „întoarcă” pentru a accede la partea cealaltă, rebelă față de domnia unanim consimțită a feței sau a zilei. Puterea acestora e astfel contestată de liniștea spatelui sau de frământările nopții, fiecare în felul său erijându-se în contrariul său, și Goethe nu făcea decât să recunoască această relație atunci când definea noaptea ca fiind „fața străină a zilei”.

George Banu (n. 22 iunie 1943, Buzău) este  profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris, și este un eseist de reputație mondială. George Banu și-a dedicat opera critică regiei moderne și figurilor ei exemplare (Brook, Strehler, Grotowski etc). George Banu a primit de trei ori Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franța; a obținut premiul de excelență UNITER și Premiul Prometeu 2007. Este președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor deTeatru și Doctor Honoris Causa al mai multor universități europene.

În perioada 3-6 octombrie, Editura Nemira va participa la Salonul de Carte Bookfest Cluj-Napoca, organizat în Cazinoul din Parcul Central. Timp de 4 zile, de la 10:00 la 20:00, cititorii sunt așteptați la standul Nemira unde vor regăsi cele mai noi apariții editoriale, volume ale unor scriitori prestigioși, pachete promoționale, reducere generală de 30% și o selecție de cărți la preţ fix de 5, 10, 15 sau 20 de lei.

SURSA

Iubesc noaptea, iubesc teatru, iubesc literatura, iubesc Clujul. În concluzie, voi fi prezentă la Bookfest și la această lansare. 

Voi ce părere aveți?  

George Banu lansează albumul „Nocturne” la Salonul de Carte Bookfest Cluj-Napoca

Alexya 16

Read More

Quote Line (199)

Krisz 9

Read More

Cartea a apărut la Editura Leda şi o puteţi comanda de AICI.

“Visătoarea” (Evernight #2) de Claudia Gray

Născută din părinţi vampiri, Biancăi i s-a spus întotdeauna că e menită să devină aidoma lor. Dar s-a îndrăgostit de Lucas, un irezistibil vânător de vampiri infiltrat la Academia Evernight, şcoala-internat exclusivistă la care este elevă. Bianca este hotărâtă să fie împreună cu Lucas, chiar dacă pentru asta e nevoie să-i mintă pe vampirii puternici din Evernight. Propriile minciuni o împing în adâncul misterelor şcolii, şi descoperă că până şi cei în care are cea mai mare încredere îşi au propriile secrete întunecate. Când o forţă fantomatică începe să atace academia – având-o pe Bianca drept ţintă –, ea descoperă adevăruri şocante din propriul trecut, care-i vor schimba pentru totdeauna viitorul.

O parte din viață ne-o trăim visând la o realitate pe care o creăm alături de fanteziile și dorințele noastre. Visăm la lumea noastră imaginară, la o lume pe care o clădim nu cu mâiniile noastre, ci cu visele noastre, ele fiind temelia vieții. Deoarece ele ne ridică spre infinitul neatins de nimeni, dar dorit de toată lumea.

Și totuși... visele devin iluzii, năluci ce ne determină să uităm de lumea în care trăim, orbindu-ne cu frumusețea lor... însă în momentul în care vraja lor se spulberă, cădem în neantul numit realitate, izbindu-ne dureros de ceea ce ne așteaptă cu adevărat în fața ochiilor... ceea ce e adevărul.

Bianca nu este nimic altceva decât o visătoare care își dorește cu disperare ca dorința ei să se îndeplinească: să fie cu băiatul pe care îl iubeste, Lucas.

Chiar dacă dragostea este ca un val care îi încălzește și le dă putere, adevărul este motivul pentru care îi mențin pe marginea prăpastiei: ea este născută din uniunea a doi vampiri, fiind astfel un miracol ce e menit să devină parte a rasei nemuritorilor. Iar Lucas este nimeni altul decât moartea ei ce pândește să îi anihileze atât familia, cât și întregul neam, ajugând să se numească astfel un vânător de vampiri.

Dar asta nu îi oprește ca dragostea lor să dăinuie în inimile lor, făcându-i să treacă peste diferențele dintre ei și să se bucure de sentimentele ce le nutresc unul pentru altul. În urma plecării lui de la academie, Bianca rămâne singură și tristă, însă speranța începe să se aprindă rapid în sufletul ei în momentul în care primește o scrisoare de la Lucas în care îi cere să se întâlneasca cu el. Oricât de mult urăște să îi mințească pe părinții ei, nu se înduplecă să o facă în acest caz. Oricât de mult pare încă acea fată timidă din primul volum care apreciază și își respectă părinții, de data asta, ajunge să le ascundă un secret ce îi împovărează sufletul deoarece iubirea pentru ei este imensă. Iar asta mi-a plăcut mult. De obicei, tinerii când se îndrăgostesc incurabil, pentru ei nu mai este nimic important pe acea lume, decât acea persoană care i-a furat inima. Bianca trăiește și simte acea intensitate a primei iubiri, o iubire pentru care e dispusă să mintă alte persoane importante ei... dar faptul că nu îi este atât de ușor, că o îndurerează secretul pe care îl păstrează, mă face să cred că nu e ca orice adolescentă. E o fată ce își iubește părinții enorm, chiar dacă i-au interzis să mai țină legătura cu Lucas din motive întemeiate.

De asemenea, volumul acesta ne-a oferit șansa de a-l cunoaște mai bine pe Balthazar, un prieten vampir incredibil din toate punctele de vedere. Cum? Din cauza faptului că este prinsă după prima întâlnire cu Lucas tocmai de el. Chiar dacă inițial, Balthazar dorește să o dea în vileag atât din motive de îngrijorare, cât și din cauza geloziei, se oprește în momentul în care amândoi găsesc oportunitatea de a se ajuta unul pe altul. Astfel, împreună ajung să fie actori în propria lor viață, actori ce interpretează o relație de iubire între cei doi ce se afișează în fața întregii academii și în special a părinților și directoarei, ce reprezintă juriul pe care trebuie să îl impresioneze cu prestarea lor, cu scopul de a ascunde adevăratele lor scopuri: Bianca dorește să continue să se întâlnească pe ascuns cu Lucas, iar Balthazar vrea să îi dea de urma vampirului pe care l-a urmărit Bianca împreună cu Lucas la prima lor întâlnire, deoarece se dovedește a fi sora lui pierdută, Charity. 

Momentele dintre Bianca și Lucas sunt drăguțe, însă pline de evenimente ce nu ar trebui incluse într-o întâlnire romantică - de exemplu, urmărirea unui vampir ce poate fi periculos -, dar tocmai acest lucru ne oferă capacitatea de a observa că relația lor este diferită prin simplu fapt că fac parte din tabere adverse.

La început, acest lucru nu este tocmai un impediment în relația lor, reușind să facă amândoi compromisuri de a nu judeca înainte de a afla tot adevărul, însă cu cât Bianca intră mai adânc în minciunile create de propria persoană, cu atât totul devine puțin frustrant și derutant. Prefăcătoria începe să se simtă a fi realitate, iar ceea ce trăiește alături de Lucas pare doar un vis frumos, însă imposibil.

În tot acest timp, afecțiunea pe care o simte față de Balthazar crește, simțindu-se în siguranță alături de el. Chiar dacă unul dintre motivele tensiunii dintre Lucas și Bianca este tocmai Balthazar, ea nu se înduplecă în a nu-l ajuta să își găsească sora ce pare a fi fragilă și instabilă fără dragostea și compasiunea fratelui ei. Oricât de mult încearcă să își trăiască propriul basm alături de cel pe care îl iubește, se simte îndreptățită să acționeze pentru a face un bine unui prieten.

Pentru ca totul să devină și mai complicat și neobișnuit, autoarea presară acest volum cu fantasme ce bântuie academia. Amestecul dintre vampiri și fantome este cireașa de pe tort ce explodează pentru a oferi picături de mister și suspans ce ține cititorul legat de noua idee ce se conturează treptat și sigur spre o poveste supranatural de interesantă.

Cu cât fiorii reci se răspândesc cât mai des pe șira spinării a Biancăi, cu atât de repede ea realizează că fantomele și-au găsit ținta dorită: pe ea. 

Ce se va alege de visătoarea noastră? Va reuși de data asta să nu se mai lase pradă viselor, ci visele să devină prada ei? Sau totul se va transforma într-un coșmar din care adevărul va ieși singurul triumfător, lăsând în urmă multă suferință și haos? Va avea totul sau nimic?

Cu toate acestea, voi puteți afla toate răspunsurile la aceste întrebări, citind cartea.

Fragment oferit de editura Leda:

"- [...] Mi-ai arătat toate constelaţiile, dar nu mi-ai spus niciodată de ce priveşti stelele.

Mi-am înconjurat genunchii cu braţele şi mi-am sprijinit bărbia pe ei, căzând pe gânduri. Deşi ştiam răspunsul, era important să-i vorbesc lui Lucas astfel încât să înţeleagă.

– Părinţii mei mi-au spus ce sunt eu în realitate încă de când eram foarte mică, imediat ce m-au considerat capabilă să păstrez un secret. Au făcut ca adevărul să sune de parcă ar fi fost ceva deosebit. O mare aventură. Am crezut că era ca în poveştile cu zâne, când fata care mătură prin casă descoperă că de fapt e prinţesă şi că într-o bună zi va veni s-o caute un prinţ. Ca şi cum secretul din mine ar fi fost magic.

Lucas părea dornic să pună o întrebare, dar şi-a dat probabil seama că mă străduiam din răsputeri să găsesc cuvintele potrivite, aşa că a continuat să mă privească în tăcere.

– Am priceput pentru prima oară că nu era vorba doar de distracţie şi de magie – am ştiut deodată că exista ceva rău în a fi…

M-am uitat în jur. Raionul în care ne aflam continua să fie pustiu, dar am ocolit oricum cuvântul care începea cu V.

– …că în asta era ceva rău atunci când am înţeles că eu n-o să mor niciodată, dar toţi prietenii mei din Arrowwood vor muri. Carrie, şi Tom, şi Renne – vor muri cu toţii. Absolut toţi. Vor îmbătrâni şi vor dispărea, iar eu voi rămâne singură. Asta m-a speriat, fiindcă mi-am dat seama că, dintre toţi oamenii pe care-i iubesc pe lume, voi putea să-i păstrez alături pe foarte puţini.

Lucas mi-a cuprins cu blândeţe un obraz în căuşul palmei. Mi-am înghiţit nodul din gât şi am continuat:

– Aşa că m-am străduit să mă gândesc ce aş putea păstra. Să aflu dacă există ceva care va rămâne întotdeauna cu mine.

– Stelele…, a spus Lucas. Ai ştiut că poţi avea întotdeauna stelele.

Am dat din cap, ştiind că înţelesese totul. M-a luat în braţe şi m-a strâns atât de tare, încât am fost convinsă că şi el avea să-mi fie alături pentru totdeauna."

Un al doilea volum ce nu dezamăgește pe precedentul, creând un serie demnă de citit. Un volum ce are la adăpost niște vampiri plini de secretele proprii și poveștile aparte, o carte ce atrage bântuirea fantomelor. Iar în mijlocul acestei reuniuni dintre creaturile supranaturale, la adăpostul întunericului infestat de mister, ia naștere iubirea.

Recenzia primului volum:

~ Mulţumesc Editurii Leda pentru şansa de a citi această carte! ~

Take care,

Alexya

"Visătoarea" (Evernight #2) de Claudia Gray - Recenzie

Alexya 17

Read More

Sunt mai mulți factori care ajută la modelarea personalității și a consolidării ei, iar unul extrem de important este familia, iar perioada vitală în care aceasta își pune amprenta și își manifestă influența este copilăria. Pentru că atunci sufletul celui mic este ca o cameră luminoasă și inocentă, în care înmagazinează tot ce primește: bunătate, înțelegere, iubire sau, din contră, indiferență, ură, neîncredere. De aceea mereu am crezut că o parte din cei care au anumite nesiguranțe, sau probleme emoționale grave, viitorii sinucigași sau criminali, s-au confruntat prin anumite traume în copilărie care le-au alimentat nebunia. Familia, mama mai ales, este cea care construiește temelia vieții micului om, iar dacă aceasta e slabă, cu fisuri, sau inexistentă, e foarte probabil ca viața respectivului să se dărâme la un moment dat și să îi rănească și pe cei din jur o dată cu autodistrugerea lor.

Fiind nevoită să se întoarcă în Wind Gap, orașul natal, ca să cerceteze cazul a două fetițe, una ucisă cu brutalitate și alta dispărută, Camille Preaker se simte intimidată de umbrele întunecate ale trecutului, care amenință să o tortureze pe tot parcursul șederii ei acolo. Aici nu o așteaptă nimic, decât întâlnirea cu o familie rezervată, rece și bizară, cu amintirile dureroase și chinuitoare din trecut, dar și multe neplăceri în ceea ce privește mărturiile pe care trebuie să le culeagă și care să le folosească în reportajul pe care îl scrie pentru Daily Post. Camille este o tânără ziaristă bântuită de întâmplări nefericite și atât de obsedată de cuvinte, încât are multe scrijelite pe tot corpul cu diverse obiecte tăioase – tulburare pentru care îi poate mulțumi tot familiei ei ”dragi”. Trupul ei este ca o hartă a trăirilor tulburătoare şi a sentimentelor obsedante din trecut. Din momentul în care și fetița răpită este găsită tot moartă, ucisă în același mod ca și prima, simultan cu indiciile pe care Camille le strânge și lucrurile pe care le descoperă, ea începe să se întrebe treptat dacă cumva moartea lor pare a avea o legătură cu un moment tragic din trecutul ei..

Mi s-a întâmplat adesea să îmi doresc sa am anumite calități sau talente aparte ale unor personaje și să vreau să fac parte chiar și pentru puțin timp din povestea lor, dar sub nicio formă nu as face față și nu m-ar atrage să petrec nici măcar o zi în lumea nefirească, dementă, conturată cu măiestrie și dezinvoltură de Gillian Flynn. Nu am mai întâlnit la nicio scriitoare până acum capacitatea aceasta de explorare a minții umane și a slăbiciunilor ei, și de a le folosi pentru a crea circumstanțe cât mai neobișnuite și care te înfiorează. Acțiunea romanelor ei merge pe o muchie de cuțit și riscă să clacheze cu ușurință, să dea în absurd poate, însă nu veți întâlni așa ceva aici, totul este precis, fiecare întâmplare, dezvăluire, răsucire de situație are scopul ei clar stabilit și care în final va duce la o împletitură alambicată dar atent lucrată.

Am observat de-a lungul lecturilor mele tendința evidentă a autorilor de a supradimensiona calitățile personajelor principale, de a încerca să le facă mai impresionante, să epateze prin tot felul de însușiri speciale sau trăsături de caracter frumoase. În ”Obiecte ascuțite”, ca și în ”Fata dispărută”, celălalt roman al autoarei citit de mine, se pune accentul mai mult pe defectele, slăbiciunile, degradarea personajelor, atât a celor secundare, cât mai ales a celor principale. Se exploatează mult partea întunecată și urâtă a fiecăruia, uneori dusă la extrema de a le face detestabile. Există în mare parte din ele un mix de putere și fragilitate, de răutate și suferință, care trezesc în cititor o gamă de reacții contrare, opuse: de la compasiune, admirație, la ură, teamă, repulsie. Începând cu Camille, care se simte hărțuită și atacată de proprii demoni și care o fac pe cale să recidiveze în propriile greșeli și în același stadiu în care își făcea rău singură, se mutila, continuând cu mama ei sau chiar cu sora vitregă mai mică, toate au anumite vicii, plăceri deloc normale și șocante.

Nu mai țin minte când a fost ultima dată când am devenit atât de interesată și pasionată de stilul unei scriitoare, încât să îmi doresc involuntar să îi citesc toate cărțile, dar imediat după ce am terminat ”Fata dispărută”, primul lucru care l-am făcut a fost să îmi comand ”Obiecte ascuțite”. De parcă am fost cuprinsă de o forță supranaturală, dar ea era influența puternică a celor citite, fascinație pe care o simțeam. Totuși, știam că cel din urmă e romanul de debut și deși speram să fie la fel de dată peste cap de ce voi descoperi printre paginile lui, răvășită, șocată, nu credeam că îmi va depăși cu mult așteptările, că va fi atât de bun, cel mai bun de până acum, și va ajunge printre preferatele mele din acest gen. 

Da, am savurat cartea și m-a impresionat mai mult aceasta, a fost pentru mine ca o plăcere vinovată, am descoperit anumite lucruri care nu mi-au trecut niciodată prin cap că se pot întâmpla, am învățat să fiu mai precaută și atentă la cei din jur, pentru că fiecare poate avea o dublă personalitate, sau doar o bunătate aparentă, care ascunde în interior ce e mai rău.

Romanul „Obiecte ascuţite” e înfiorător nu prin anumite scene odioase, împroşcate cu răutate şi sânge, ci prin realitatea tăioasă pe care o dezvăluie într-un mod tranşant şi dur. Ne face să deschidem ochiii şi nu doar să îi vedem pe cei din jur, ci să îi privim cu atenţie, să le desluşim adevărata faţă deoarece de după ambalajul ce adesea e blând şi frumos se pot ascunde adevăraţi monştri.

”Îmi place să tai zilele din calendar, au trecut 151 de zile și nu s-a întâmplat nimic groaznic. 152 și nu s-a terminat lumea. 153 și am reușit să nu distrug pe nimeni. 154 și nu mă urăște nimeni. Câteodată cred că nu o să mă simt în siguranță decât atunci când o să-mi pot număra ultimele zile pe degetele de la o mână. Încă trei zile de trecut și nu va mai trebui să îmi fac griji pentru viață.”

“Fața pe care le-o arăți oamenilor le spune acestora cum să te trateze.”

Un thriller înfiorător. ”Obiecte ascuțite” de Gillian Flynn - Recenzie

Krisz 21

Read More

Quote Line (198)

Krisz 10

Read More

Realitatea nu e adesea cea pe care o pictăm cu cele mai puternice și frumoase culori în gândurile noastre, ea nu acceptă ca și accesorii și nu se ghidează după visele și speranțele pe care le făurim, nu avem mereu parte de povestea de dragoste pe care o vrem iar viața nu e un roman pe care îl scrii de dinainte iar apoi te transpui în el și îl trăiești. Important e să mergi mai departe demn indiferent de piedicile care ți se pun în calea fericirii și să înțelegi ceva din toate lecțiile pe care destinul ți le oferă ca un profesor când mai strict, când mai înțelegător.

Încă de la începutul romanului ”Pânza de păianjen” aflăm de prietenia dintre două tinere, dar pe care diferitele circumstanțe și drumurile separate le-au îndepărtat fizic, dar nu și sufletește. După mulți ani, prenumele Diana, al prietenei ei, apare din nou în viața Ilincăi, iar aceasta pare a fi acum un personaj la fel captivant, dar scandalos, dar care se află pe numele tuturor. Ilinca e intrigată să descopere traseul trecutului prietenei ei și întâmplările care au purtat-o până într-un anumit punct mai critic din prezent. Ea, ca și noi, își va găsi toate răspunsurile în paginile caietelor Dianei, scrise sub forma unor jurnale care au urmărit îndeaproape viața ei începând cu copilăria și până acum.

Diana Slavu, un copil sărac și obișnuit cu greutățile încă de mică, nu a fost privată de ele nici în adolescență, dar ambiția și speranța nu au părăsit-o niciodată și a pășit mai departe încrezătoare și cu capul sus pe poteca plină de șuișuri și coborâșuri care a fost destinul ei. Foarte tânără și fragilă emoțional, ea îl primește extrem de repede în inima ei pe Petre Barbu, un pictor singuratic, misterios și boem pe care îl cunoaște la Mangalia și mulți ani îi va dedica fiecare gând și vis lui. Într-un cadru feeric, la malul mării, el îi apare ca un prinț dintr-o poveste, felul lui enigmatic și melancolic o intrigă iar tristețea lui o atrage, o face să își dorească ca ea să fie cea care îi aduce culoare și fericire în existența ce pare cu tente de gri.

Însă realitatea ei a continuat să fie la fel ca marea pe care o iubește atât de mult: uneori liniștită, dar adesea zbuciumată, răvășitoare, iar vântul necruțător a purtat-o departe de dorințele ei, mereu în situații neprevăzute și alături de persoane care și-au pus amprenta în sufletul ei și au colaborat la zbuciumul ei din interior care nu i-a dat răgaz vreo clipă.

Nici nu mai țin minte de cât timp mi-am dorit să citesc cartea aceasta, uneori am senzația că dintotdeauna, dar mai ales de când am descoperit citatul "Cred că nicio carte nu rezistă dacă nu zideşti în ea o parte din sufletul tău." al Cellei Serghi, pe care l-am zidit în mintea și inima mea. Romanul este unul realist, care surprinde viața cu toate neajunsurile ei, cu bune și cu rele, are o acțiune care curge lent, treptat și se axează pe toate momentele importante din viața eroinei, iar datorită vocii ei puternice și sincere, capabile să zugrăvească povestea cu emoție și sensibilitate, scriitura este una aparte. Descrierile sunt vii și elaborate, am închis uneori ochii și am simțit sub tălpi nisipul călduț, am perceput adierea calmă a vântului, briza, și am auzit liniștea mării. Cred că e imposibil să nu te cuprindă o stare de relaxare și melancolie atunci când te adâncești printre paginile acestei povești.

Am avut și câteva lucruri care nu m-au captivat și părți mai puțin interesante pe care am simțit că s-a insistat atât de mult încât le-a oferit o tentă de plictiseală: este vorba de prima parte a cărții, cea în care se descrie copilăria ei, dar, șocant, și ultima parte. Ele au mai întunecat în ochii mei farmecul poveștii, miezul cărții a fost cel mai bun și mai complex, deși a mai avut și el parte de unele goluri de întâmplări. Nemulțumirile mele se întind și până la reacțiile și deciziile greșite pe care personajul le-a luat, sau comportamentul ei uneori prea copilăros, altădată prea realist, felul ei de a fi este contrastant, se luptă inocența cu maturitatea.

Diana a fost o adolescentă extrem de idealistă și visătoare, trăsături de care cu greu s-a îndepărtat, devenind o tânără femeie plină de contradicții, prinsă constant între trecut și prezent. Ea e genul de persoană specială, care rămâne inevitabil în mintea celor din jur, care nu trece pe nicăieri neremarcată și nici nu își dorește asta. Deși apreciată și admirată de mulți, mai nimeni nu a reușit să vadă suferința și rănile din interiorul ei. Petre Barbu, deși apare foarte puțin la început, este omniprezent în gândurile ei. El devine la un moment dat centrul existenței ei, farul călăuzitor. Prima dragoste este într-adevăr una care să te marcheze, care ți se întipărește pe inimă ca un tatuaj permanent și pe care îl vei purta mereu cu tine, dar pasiunea ei devine aproape obsedantă uneori, la fel ca tendința ei de a-l căuta în orice bărbat pe care îl cunoaște sau de a simți mereu că cei din jur nu se ridică la nivelul lui. Cel care a reușit după Petre să pătrundă cel mai mult în sufletul ei a fost Alex Dobrescu, singurul bărbat care mi s-a părut cu adevărat remarcabil, care mi-a captat interesul și a ajuns să fie personajul meu preferat.

Deși povestea ne demonstrează că iubirea nu e legată neapărat de prezența fizică a celui drag, că sufletul se poate agăța de un om fără măcar să îi simtă atingerea, doar datorită felului lui de a fi și ce îți inspiră el, cum te face să te simți, să plutești, pe de altă parte cred că e complet eronat să alergi mare parte din viață după o himeră, după o iluzie nerealizabilă, să te consumi și macini cu vise ce par departe de a se îndeplini vreodată. Trebuie să îți încui amintirile acolo în inimă și să nu le permiți să te conducă, să te manevreze cum vor. 

Fiecare persoană care apare în viața cuiva are rolul ei bine stabilit și deloc întâmplător. Că e unul secundar sau cel principal, care va juca pe scena fericirii tale, nimeni nu apare fără un rost în calea cuiva. Important e ca atunci când iubești pe cineva, devine important pentru tine, să lupți pentru acel om, să îi arăți ce simți, pentru că uneori îi poți schimba definitiv povestea cu un cuvânt sau cu o tăcere.

”Nu eram fumătoare, dar cam așa îmi închipuiam plăcerea pe care trebuie s-o aibă un fumător pentru o țigară, ca starea de euforie pe care o crea în jurul meu Alex. Cu el, fiecare părticică de timp se scurgea armonioasă, adevărată, deși nu se întâmpla nimic deosebit, mi se părea că trăiesc, că nu mai aștept altceva.”

“Mi-am spus: ceea ce mă atrăgea la el era impresia pe care mi-o dădea că e singur, nenorocit, că unicul lui stimulent în viață sunt eu, că sunt singura lui bucurie, unica lui preocupare. Dacă nu-i așa, nu mă interesează. Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viață, o ființă unică, de neînlocuit.”

“Nu-nţelegi că merită să trăieşti pentru ca să vezi cum cad frunzele şi apoi cum cresc mugurii, pentru o zi în care e soare, pentru alta în care plouă?...”

“Ce trist e să nu mai poţi vibra la sunetul unei voci pentru care ţi-ai fi dat viaţa!”

“E curios, dar am citit caietele astea ca și când nu ar fi fost vorba de Diana, cu care am stat la școală alături, în aceeași bancă, patru ani, care intra aici, în salonul nostru, cu părul scăpărător de viață și toată numai zâmbet, ci de o eroină de roman, care-i seamănă leit. Era întotdeauna în prezența ei, atât de luminoasă și de optimistă, încă ceva care îmi scăpa, era sub strălucirea ei o personalitate complexă, nedeslușită, o forță care nu știam de unde vine, o melancolie foarte voalată, care nedumerea. Acum știu, Diana avea în ea toată copilăria ei sumbră, toate casele în care a trăit, tot acest destin în care se zbătea ca o gâză într-o pânză de păianjen.”

Realitatea ca și marea: uneori liniștită, alteori zbuciumată. ”Pânza de păianjen” de Cella Serghi - Recenzie

Krisz 15

Read More

Caseta "Instrumente Mortale" – acum cu 50% reducere!

Alexya 12

Read More

Pe 27 septembrie, în București, Suceava, Piatra Neamț, Tulcea, Sinaia, Brașov, Oradea și Galați, cercetătorii  fac o demonstraţie în direct a activității lor de laborator, la care toata lumea este invitată.

Diferite Institute de cercetare, precum Centrul de Studii Complexe, Institutul Național de Cercetare în Sport, Institutul Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiațiilor, Institutul de Fizică Atomică, Inspectoratul General al Poliției, sau Facultatea de Geografie, împreună cu parteneri preocupați de știință și cercetare, precum Discovery Channel, vor fi prezenți la eveniment, cu demonstrații practice, experimente și concursuri pentru copii între 9 și 99 de ani.

Vizitatorii vor avea ocazia să afle cum funcționează roboții, cum pot conduce o mașină doar cu puterea minții, ce înseamnă să fii cercetător și vor putea să participe la concursurile și provocările științifice din timpul evenimentului.

Evenimentul se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie, la nivelul Uniunii Europene, și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Primul eveniment european de acest gen a fost organizat în 2005 şi a atras până acum 1,5 milioane de vizitatori. Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în legătură cu publicul, iar publicului şansa de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor. În cursul acestei seri, oricine poate descoperi cercetătorul din el.Ediția 2012 a atras peste 25.000 de vizitatori în România, în cele 7 orașe organizatoare.

La eveniment este aşteptat publicul larg, indiferent de vârstă sau experiență ştiinţifică. Proiectul se adresează minţilor curioase, de la entuziaşti la sceptici,oferind o mare varietate de activităţi ştiinţifice şi educative. Până la data evenimentului, sunt așteptate și ultimele înscrieri în concursul Laboratorul anului 2099, care dă șansa pasionaților de știință săarate perspectiva lor asupra laboratorului viitorului.

Evenimentul este organizat sub egida Uniunii Europene de către Target Active Training și Asociația Invenio în parteneriat cu Anticipația, parte a grupului Nemira, Poliția Română,Centrul de Studii Complexe, Institutul Național de Cercetare în Sport și Europa FM.

Proiectul se desfăsoară în România din anul 2006, organizatorii ediţiei din acest an fiind implicaţi şi în anii 2007, 2008, 2010, 2011 si 2012. În 2013 oraşele partenere din România sunt: Bucureşti, Sinaia, Suceava, Piatra Neamţ, Tulcea, Oradea și Brașov.

În fiecare oraș, evenimentul este organizat în parteneriat cu jucători importanți din cercetare, precum Institutul de Fizică Atomică, Universitatea București – Facultatea de Fizică, Institutul Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiațiilor (Bucuresti) sau Asociația Cygnus (Suceava).

Pentru mai multe informaţii despre concurs, orașele organizatoare și program vizitați www.noapteacercetatorilor.eu şi www.facebook.com/ResearchersNightRomania

Despre Noaptea Cercetătorilor                            

Noaptea Cercetătorilor este un proiect iniţiat de Uniunea Europeană, care se desfaşoară în toate ţările membre şi afiliate, cu scopul de a promova ştiinţa şi cercetătorii în rândurile publicului larg. Rezultatul dorit pe termen lung este de a atrage noua generaţie către activitatea de cercetare, încurajând o carieră în acest domeniu, de a creşte recunoaşterea publicului larg faţă de munca nevăzută a cercetătorilor şi de a crea interacţiunea cu publicul larg pentru a-i putea descoperi ca fiind oameni obişnuiţi cu o meserie neobişnuită.

Începând cu anul 2006, Noaptea Cercetătorilor este un proiect de sine stătător din seria acţiunilor Marie Curie şi s-a bucurat de un succes ce creşte de la an la an. În 2012, s-a desfăşurat în peste 800 de locaţii în 300 de oraşe din 32 de ţări europene.

Noaptea Cercetătorilor în România

Proiectul se desfăsoară în România din anul 2006, organizatorii ediţiei din acest an fiind implicaţi şi în anii 2007, 2008, 2010, 2011 si 2012. În 2013 oraşele partenere din România sunt: Bucureşti, Sinaia, Suceava, Piatra Neamţ, Tulcea, Oradea, Brașov și Galați.

Această ediţie Noaptea Cercetătorilor este organizatăsub egida Uniunii Europene de către Target Active Training în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției, Institutul Național de Cercetare în Sport, Centrul de Studii Complexe,Europa FM și Anticipația, parte a grupului Nemira

Sponsori:Dwyn Shop

Parteneri media: Europa FM, Radio Romania Cultural, Hotnews, Biz, romaniapozitiva.ro, Discovery Channel, Dilematix von Dilema, Curentul, didactic.ro, suntparinte.ro, urbankid.ro, Bravo, Bravo Girl, Student din Provincie, AcademicLink.ro, bookblog.ro, InOras, stiriONG, Teen Press, StudentIQ, Media UB, Studentie.ro, Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti, Redactia 4 FUN, Motivonti, Autentici.ro, ccs.ro, Iqool, Zile si Nopti, dordeduca.ro, Calendar Evenimente, Diseara.ro, CyberCulture, TV City, Studentii.net, Epoch Times Romania, blogunteer, Resurse Tineret, Asociatia Platon, CREED, Omnimind, Edu News.

SURSA

O noapte, peste 300 de orașe europene, sute de oameni de știință și experimente în direct la Noaptea Cercetătorilor 2013

Alexya 8

Read More

Quote Line (197)

Krisz 14

Read More

Cartea a apărut la Editura TREI şi o puteţi comanda de AICI.

În mintea mea, ciudată, poate veți spune, există multe sertare dedicate cărților. Este sertarul dedicat cărților care m-au surprins cu acțiunea lor diversificată, cel al romanelor care m-au atras prins stilul de a scrie al autoarei, sau datorită tipologiei personajelor, a poveștilor inedite, etc.etc.etc. și mai ales, cel mai important pentru mine, sertarul în care se află tot ce am învățat eu din fiecare carte, și în care se găsesc și reprezentante de seamă, anume cărți speciale care pot spune că m-au marcat într-un fel sau celălalt. Ce au ele în plus față de restul? Nu știu, poate unele sunt chiar mai simple ca fir narativ decât multe, dar pline de încărcătură emoțională. Acele cărți s-au strecurat din raftul care le găzduiește, lăsând acolo doar idei menite să mă facă să meditez, iar ele s-au cuibărit ușor, s-au ascuns într-un colț al inimii mele, de unde nu cred că vor mai pleca vreodată.

Unul dintre aceste romane este ”Jurnalul unui adolescent timid”. Sunt convinsă că nu voi putea transmite toate sentimentele pe care rândurile acestei cărți mi le-au cauzat. Sunt tratate atâtea subiecte, avem atâtea de reținut, de învățat, și da, pare imposibil de crezut că o carte subțirică de 213 pagini poate acumula atâtea lecții prețioase, dar nu vă mint. E ca o cutie mică, căreia poate nu vă vine să îi dați importanță, dar care atunci când o deschideți vă ia ochii cu toată bogăția ei, și vă dați seama că e ascunsă o comoară într-un loc atât de înghesuit. 

Mă simt depășită de situație, și nici nu știu cu ce să încep. Cu ce să continui mai bine zis. Să vă spun oare că avem parte de povestea unui tânăr introvertit, special, care trăiește în lumea lui, dar care vă va șoca cu bunătatea și capacitatea de înțelegere de care dă dovadă? Care mereu îi pune pe cei din jur mai presus de el, deoarece sufletul lui curat are o capacitate imensă de iubire și frumusețe? Charlie e cu siguranță un personaj inedit, pe care nu cred că îl voi mai întâlni vreodată. Încearcă să depășească suferința cauzată de sinuciderea celui mai bun, și singurului lui prieten, de altfel, dar și moartea mătușii lui, una dintre persoanele care i-a acordat atenția și iubirea de care avea nevoie, începând cu speranță în suflet prima zi de liceu. O nouă viață îl așteaptă, una, speră el, care să îi aducă mai multe bucurii și mai puține dezamăgiri.

Profesorul lui de engleză e primul care îi întinde mâna unei prietenii, vede potențial în el, și îi trezește dragostea pentru lectură. Datorită lui, Charlie va descoperi romane minunate, la care va medita intens, și o lume deosebită.

Lucrurile se schimbă și când în sfârșit două persoane inedite, Patrick și Sam, îl acceptă în grupul lor, și își propun să îl învețe pe Charlie ce e distracția, și cum să trăiască cu adevărat. Intră într-o lume a prieteniei strânse, a momentelor demne de amintit, a primilor fiori de iubire, dar și în cea a petrecerilor, a drogurilor, sexului, a violenței, iar pe unele dintre ele le descoperă pentru prima dată. Cu toate acestea, el nu e capabil să se exteriorizeze, ci continuă să țină totul în el, să afle lucruri și să nu le spună mai departe, să fie umărul de sprijin pentru toți cei din jurul lui, să își pună viața mereu pe planul doi, iar a celorlalți mai presus de a lui.

E un fin observator, persoana de bază care mereu e acolo pentru cei apropiați, dar care de multe ori nu are parte de același tratament de la ei, și nici de aceeași iubire pe care le-o oferă necondiționat. În scrisorile pe care le adresează cititorului, pentru că eu m-am simțit ca fiind acel prieten căruia i se confesează, cuvintele lui calde, sincere, m-au emoționat adesea, m-au făcut să mă atașez de el, m-au amuzat sau sensibilizat. Uneori am simțit o apăsare asupra inimii, citind acele fraze profunde, dureroase, aflându-i depresiile și nesiguranțele. Durerea celor din jurul lui, problemele lor, toate le percepe ca și cum ar fi ale lui, și mereu uită de el, și se dedică complet prietenilor sau familiei, în loc să aleagă să își trăiască viața.

O să vă spun o mică parte din ce învățături mi-a insuflat acest roman, sau mi le-a reamintit.

”Să stai pe margine poate fi un avantaj. Dar vine o vreme când trebuie să intri în ring.”

Cred că cea mai valoroasă lecție posibilă. Aceea de a ne lua viața în mâini, de a avea curajul să trăim cu adevărat. Pierzi sau câștigi, nu poți simți gustul victoriei sau a înfrângerii cu adevărat dacă ai fost doar un spectator, și nu ai participat în joc.  Vei avea parte, desigur, de lacrimi sau de râsete. De împliniri sau dezamăgiri, de bucurii sau tristețe. Poate vei greși de multe ori, dar nu vei ști ce înseamnă să trăiești cu adevărat până nu vei experimenta toate acestea. Să preferi să fii doar un observator, să analizezi acțiunile celor din jur, așteptând să ai parte de o fărâmă din fericirea sau din întâmplările lor, e greșit.

Peste ani, nu vei avea nicio poveste extraordinară să povestești, nu îți vei aminti momente speciale, dacă nu ai avut parte de ele. Și dacă se va întâmpla așa, nu e nimeni vinovat de asta, ci tu însuți. Tu nu ai avut inițiativa de a-ți schimba prezentul, iar acum a ajuns doar un trecut nesatisfăcător și sec.. poate chiar dureros.

”Lucrurile se schimbă. Şi prietenii pleacă, ne părăsesc. Iar viaţa nu stă în loc pentru nimeni.”

E complet eronat să pui viața și problemele celor dragi mai presus de ale tale, oricât de bun și frumos ar fi sufletul tău. E bine să fii umărul de sprijin al lor, dar fără să te neglijezi pe tine. Nu vreau să credeți că prietenia, iubirea pentru cei din jur nu e importantă, dar nu e bine să o oferi celorlalți, dacă tu nu te iubești pe tine. Cum am mai spus, e inevitabil să ai parte de deziluzii, de oameni care să te rănească, sau care să te dezamăgească, când tu le-ai acordat mereu tot ce ai avut mai bun. Și eu m-am ars de multe ori, am avut prea multă încredere, am dat într-o relație, fie ea de prietenie doar, mai mult decât am primit. Iar asta nu e ok. Trebuie să fim și puțin egoiști, pentru că și cei din jurul tău, se gândesc prima dată la ei, să le fie lor bine, și mai apoi la tine.

În plus, nu ai niciodată siguranța că vei avea parte mereu de ce ai acum. De oamenii dragi din jur, de prieteni care vor rămâne mereu în viața ta. Timpul trece, lucrurile se schimbă, iar Pământul nu se va opri din învârtitul în jurul axei doar pentru că tu ai parte de o suferință. Viața merge mai departe indiferent de greutățile ei.

“Noi acceptăm dragostea pe care credem c-o merităm.”

Data viitoare când mai vedeți o prietenă zguduită de lacrimi, dezamăgită pentru a mia oară de relațiile și cei cărora le-a acordat încrederea și inima ei, vă rog, nu o mai compătimiți. Fiecare e stăpân pe destinul lui, și tot ce ni se întâmplă e în mare consecința faptelor, și mai ales, a alegerilor noastre.

Știm și singuri să ne apreciem la justa noastră valoare, și acceptăm în viața noastră o persoană, atunci când considerăm că ea ne merită. De aceea vedeți femei copleșite de iubire și de atenție, sau altele copleșite de palme. Dacă tu nu te respecți pe tine, și nu știi să pui piciorul în prag când ceva nu merge bine, cum poți avea pretenția de la cei din jur să o facă?

Poate cel mai frumos citat pe care l-am găsit vreodată într-o carte, și extrem de adevărat. Plin de profunzime, și asupra căruia aș putea abera și până mâine, dacă nu mi-aș fi depășit deja de mult limita impusă acestei recenzii.

Cele de sus nu sunt nici 10% din lecțiile pe care le veți absoarbe ca un burete din ”Jurnalul unui adolescent timid”, dacă îl citiți cu atenție, și dispuși să îi înțelegeți povestea. Poate unora nici nu o să vă placă, veți considera depășite anumite subiecte tratate, cum ar fi homosexualitatea, drogurile, violența în cuplu, dar în 1999, când a fost scris romanul, cu siguranță a șocat oarecum. Nu e de mirare că a ajuns bestseller, merită cu adevărat.

Nu mai am nimic să vă spun, decât să vă trăiți cu adevărat viața, să vă bucurați de frumusețea ei, dar și de lecțiile din această carte. Îmi pare rău că nu am citit această carte când eram în liceu, cu siguranță ar fi avut un ecou și mai puternic în mine, dar și așa a avut. ”Jurnalul unui adolescent timid” este genul de roman, care citit la momentul potrivit, e capabil să schimbe vieți :).

Toamna trecută a apărut și filmul ”The Perks of Being a Wallflower”, produs chiar de Stephen Chbosky (cât de frumos, nu? Să ai șansa să fii producătorul filmului realizat după propriul tău roman.). Actori cunoscuți ca Emma Watson, Logan Lerman, Nina Dobrev, și alții, au dat viață personajelor. Vă recomand însă să citiţi cartea înainte de a vedea filmul.

Viața nu stă în loc pentru nimeni. “Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky - Recenzie

Krisz 23

Read More

Miercuri, 18 septembrie, la ora 15.30, în sala Mircea Eliade a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti va avea loc prezentarea cărţii Richter 8.9 de Andrei Călăraş, urmată de o sesiune de autografe. Evenimentul se va desfăşura în cadrul Festivalului Bibliotecii Metropolitane Bucureşti , BiblioCity, organizat cu ocazia Zilei Bucureştilor (20 septembrie).

Evenimentul vă propune o întâlnire cu scriitorul Andrei Călăraş şi cu invitaţii acestuia,  Andreea Chebac (bookblog.ro), George Hari Popescu (blogger), Ciprian Măceşaru (scriitor) şi Constantin Piştea (blogger). Discuţia va fi moderată de către Odilia Roşianu, redactorul cărţii Richter 8.9.

Cu ocazia acestei întâlniri, cititorii vor putea afla mai multe despre Alexandru Don, personajul central din Richter 8.9 şi despre trecerea acestuia de la un pictor aflat în plină depresie, pe drumul ratării şi pierdut în amintirile unei iubiri neîmplinite la un personaj implicat fără voia sa într-o serie de cercetări misterioase, presărate cu minciuni şi intrigi.

„Richter 8.9” este o ficţiune istorică, în care se îmbină scenarii din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial cu informaţii de la începutul erei noastre şi o imaginaţie foarte bine ţinută în frâu de Andrei Călăraş. Este umitor cum se îmbină planurile poveştii şi cum, aproape la fiecare final de capitol, istoria rămâne suspendată, astfel încât nu-ţi doreşti să laşi cartea deoparte. (Constantin Piştea, blogger)

Andrei Călăraş este absolvent al Facultăţii de Medicină, publicând de-a lungul timpului mai multe cărţi în domeniul de specialitate. În 2010, însă, a debutat cu romanul de aventuri Ziua a 7-a, iar Richter 8.9 reprezintă cea de-a doua lucrare de ficţiune semnată de autor.

BiblioCity, Festivalul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, se desfăşoară în perioada 15-24 septembrie şi cuprinde o paletă diversă de evenimente culturale menite a adăuga un strop de artă, istorie şi lectură la atmosfera de sărbătoare a Capitalei (Ziua Bucureştilor, 20 septembrie).

Editura Nemira ne invită la prezentare de carte "Richter 8.9" de Andrei Călăraş în cadrul Festivalului BiblioCity

Alexya 14

Read More