marți, ianuarie 29, 2013

Image and video hosting by TinyPic
Editura Nemira şi Librăria Bastilia vă invită miercuri, 30 ianuarie, ora 19:00, la o lansare cu totul inedită: este vorba despre cartea Pictorul fără glas, de Georgina Harding, un fenomen literar destul de rar. Un roman a cărui poveste se petrece chiar în România, în perioada interbelică, văzută de Georgina Harding, apreciată autoare străină de proză. Cartea a avut deja succes în strainatate şi a fost nominalizată la prestigiosul Orange Prize.
Invitaţii speciali la eveniment:
Virginia Costeschi şi Bedros Horasangian
Miercuri, 30 ianuarie, ora 19:00
Librăria Bastilia, Piata Romana, nr.5
Vă aşteptăm pe toţi cu drag!
Pictorul fără glas, de Georgina Harding
Iași, România, începutul anilor ’50. Pe treptele unui spital este găsit un bărbat fără nume. Surd și mut, necunoscutul începe să comunice numai când Safta, o asistentă medicală, îi aduce hârtie și un creion cu care să deseneze. Încet, chinuitor, amintirile încep să se aștearnă pe foi. Iar amintirile lui sunt și amintirile Saftei, pentru că străinul este Augustin, fiul bucătăresei de la conacul pe care l-a avut odinioară familia Saftei. Destinele celor doi protagoniști s-au despărțit însă într-o vară toridă. După care au urmat războiul și invazia stalinistă, în urma cărora totul s-a schimbat.
„Cartea Georginei Harding este o analiză profundă a nevoii noastre de a avea un cămin și, de asemenea, a consecințelor pe care le are pierderea lui.“ The Telegraph
„Harding scrie cu rezervă admirabilă și surprinde cenușiul monoton al orașului comunist cu aceeași tandrețe delicată cu care zugrăvește peisajul idilic din satul Poiana. Proza ei, aparent simplă, îi conferă banalului o frumusețe tulburătoare și evocă marea profunzime a suferinței.“ The Guardian


Nemira vă invită în Librăria Bastilia, unde lansează romanul "Pictorul fără glas", de Georgina Harding, miercuri, 30 ianuarie, ora 19:00

Read More

Image and video hosting by TinyPic

Citeşte cele mai frumoase poveşti de dragoste!

Read More

Image and video hosting by TinyPic

Reducerile Nemira

Read More

Image and video hosting by TinyPic

Ultimele 3 zile din promoţiile lunii ianuarie la Librăria Libris

Read More

~ O nouă carte în portofoliul Editurii Epica ~

Am aflat de o nouă carte care se află în portofoliul editurii Epica, una pe care o așteptam cu nerăbdare oricum să apară, și aveam de gând să o citesc. Este vorba de noul roman al lui Jennifer E. Smith, care va apărea în străinătate pe 2 aprilie 2013. Mai jos am tradus descrierea lui, cam pe fugă, ce e drept, trebuie să mă întorc la învățat..
 Momentan puteți precomanda ”Probabilitatea Statistică de a te Îndrăgosti la Prima Vedere” scris tot ce Jennifer, un roman minunat pe care vi-l recomand din suflet! Apropo, ați citit fragmentul din el? CLICK AICI neapărat!!


"This Is What Happy Looks Like" de Jennifer E. Smith

Dacă destinul ți-ar trimite un email, i-ai răspunde?

Când tânărul star de filme Graham Larkin îi trimite din greșeală unei fete dintr-un mic oraș, Ellie O'Neill, un email despre un purceluș care e animalul lui de companie, cei doi adolescenți de șaptesprezece ani încep o corespondență amuzantă și de neuitat, discutând despre orice e sub soare, în afară de numele lor și de detalii din viața lor.
Apoi Graham află că orașul natal al lui Ellie, Maine, este locația perfectă pentru noul lui film, și decide să treacă de la relația online la una reală. Dar poate o celebritate așa faimoasă ca Graham să încerce o relație cu o fată obișnuită ca Ellie? Și de ce vrea Ellie să evite lumina reflectoarelor cu orice cost?

This Is What Happy Looks Like!

Read More

Anul acesta mi-am propus să citesc toate romanele lui Jane Austen și să le recitesc pe cele citite deja:

Și să văd toate ecranizările mai recente făcute după romanele ei:

Iar apoi să răspund întrebărilor de mai jos:
1. Eroina preferată din romanele lui Jane Austen.

2.Personajul masculine preferat din cărțile lui Jane Austen.

3. Romanul preferat scris de Jane Austen.

4. Citatul preferat din cărți.

5. Momentul preferat din cărți.

6. Adaptarea cinematografică preferată.

7. Cuplul preferat din romanele lui Jane Austen.

8. Cuplul cel mai puțin apreciat de tine.

9. Cel mai mare defect al unei eroine.

10. Cel mai iritant membru al unei familii.

11. Cartea care ți-a plăcut cel mai puțin.

12. Eroina care nu prea ți-a plăcut.

13. Personajul masculin din cărțile lui Jane care nu ți-a plăcut deloc.

14. Confesiunea de dragoste preferată din cărți.

15. Confesiunea de dragoste preferată din filme.

16. Adaptarea cinematografică care ți-a plăcut cel mai puțin.

17. Un moment care te-a făcut trist sau să plângi în timp ce îl citeai.

18. Un moment care te-a făcut fericit când îl citeai.

19. O scenă amuzantă, care te-a făcut să râzi.

20. Un moment care te-a supărat/ enervat.

21. Poza ta preferată cu Jane Austen.

22. Actrița favorită aleasă să interpreteze una dintre eroinele lui Jane Austen.

23. Actorul preferat ales să interpreteze unul dintre personajele masculine principale.

24. Cea mai frumoasă prietenie.

25. Cea mai strânsă legătură ( ex: între surori, mamă și fiică, frate și soră etc.)

26. Castingul preferat pentru unul dintre filme.

27. Citatul preferat din filme.

28. Scena preferată din filme.

29. Personajul cu care te asemeni cel mai mult.

30. Personajul cu care ai vrea să faci un cuplu.


Se mai bagă careva? Nu e nimic stresant, nu e cu dată fixă până când trebuie îndeplinit challenge-ul, e, așa, pentru a ne bucura cu toții de frumusețea romanelor lui Jane :). 

”Jane Austen” Challenge!

Read More

Romanul ”Mândrie și prejudecată” a fost publicat în peste 1328 ediții, iar mai jos puteți vedea o infirmă parte din coperțile pe care le-a avut de-a lungul timpului:

Cover Crush (3)

Read More

luni, ianuarie 28, 2013

Așa, acum că titlul acesta mai ciudat cred eu că v-a atras atenția, o să vă spun despre ce va fi vorba în cele ce urmează.
Astăzi se împlinesc 200 de ani de când a fost publicat prima dată romanul meu clasic preferat, de suflet, ”Mândrie și prejudecată” de Jane Austen!!

Și nu puteam să las să treacă ziua aceasta fără să vă spun câte ceva despre acest roman uimitor și scriitoarea care ne-a făcut să o iubim. 

Câteva lucruri despre Jane Austen:


A avut cinci frați și o soră mai în vârstă, Cassandra, respectiv un frate mai tânăr.


Cu puțin înainte de a împlini unsprezece ani a început să scrie ceea ce tatăl ei numea “Povestiri într-un stil cu totul nou”


Există o singură pictură cu Jane adolecentă, o puteți vedea în dreapta.

Jane a studiat la Oxford si mai târziu a urmat cursurile unei instituții în Reading.


Când avea optsprezece - nouăsprezece ani a scris primul său roman fără prescurtări, ”Elinor și Marianne”, devenit apoi ”Rațiune și simțire”.

Jane Austen a început să lucreze la un al doilea roman,"Primele impresii", în 1796 și a finalizat proiectul inițial, în august 1797, când avea doar 21 de ani (mai târziu acesta a devenit "Mândrie și prejudecată").

Nu a fost niciodată căsătorită, dar marea și singura ei iubire a fost Tom Lefroy, un nepot al vecinilor, care mai târziu va studia dreptul și va deveni avocat. Familia Lefroy a intervenit și l-a trimis departe, la sfârșitul lui ianuarie. Căsătoria lor era imposibilă, deoarece nici unul din ei nu avea bani, și el era dependent de un stră-unchi din Irlanda pentru a-i finanța educația și a-i stabili cariera juridică. În cazul în care Tom Lefroy vizita Hampshire, era ținut departe de familia Austen, și Jane nu l-a mai văzut niciodată.
Dovezi ale acestei posibile idile au reieșit din două scrisori pe care Jane le-a scris surorii ei, Cassandra. Fragmentul de mai jos este dintr-o scrisoare datată la 9 ianuarie 1976:
You scold me so much in the nice long letter which I have this moment received from you, that I am almost afraid to tell you how my Irish friend and I behaved. Imagine to yourself everything most profligate and shocking in the way of dancing and sitting down together. I can expose myself however, only once more, because he leaves the country soon after next Friday, on which day we are to have a dance at Ashe after all. He is a very gentlemanlike, good-looking, pleasant young man, I assure you. But as to our having ever met, except at the three last balls, I cannot say much; for he is so excessively laughed at about me at Ashe, that he is ashamed of coming to Steventon, and ran away when we called on Mrs. Lefroy a few days ago.
. . .
After I had written the above, we received a visit from Mr. Tom Lefroy and his cousin George. The latter is really very well-behaved now; and as for the other, he has but one fault, which time will, I trust, entirely remove — it is that his morning coat is a great deal too light. He is a very great admirer of Tom Jones, and therefore wears the same coloured clothes, I imagine, which he did when he was wounded.
Primul roman al lui Jane a fost publicat în 1811, cu doar 6 ani înainte de a muri de boala Addison, la regretabila vârstă de 41 de ani. Ultima carte scrisă a fost ”Persuasiune”, cu un an înainte de a deceda.
 Anul trecut în luna iunie a fost pus la licitație un inel care i-a aparținut lui Jane, prețul pornind de la £30,000.


În 2005 "Mândrie si Prejudecată" a fost votat "Cel mai bun roman Britanic din toate timpurile" într-un sondaj efectuat de BBC.


 De asemenea, Jane face parte din "Top 100 Britanici Remarcabili" și figurează între cele 50 de "Femei care au schimbat lumea".



Pentru a afla mai multe, eu vă invit să vedeți și filmul realizat după viața lui Jane, ”Becoming Jane”, cu Anna Hathaway în rol principal:

Jane Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes.E atât de nedrept că o scriitoare atât de iubită în zilele noastre nu a avut parte de toată aprecierea pe care o merita atunci când s-ar fi putut bucura de ea.. 

Mândrie și rațiune, prejudecată și simțire...

Read More

vineri, ianuarie 25, 2013

CLICK AICI pentru a precomanda cu 25% reducere + transport gratuit prin curier!

Precomandă ”Moștenirea familiei Van Alen” de Melissa de la Cruz!

Read More

Rătăciri misterioase prin labirinturile timpului  şi investigaţii palpitante în secretele tenebroase ale unei vechi familii britanice
Oh, acela e drumul spre tărâmul zânelor,
Unde tu şi cu mine vom pleca diseară.

     A fost odată ca niciodată o pădure imensă, Lythe – vastă şi impenetrabilă,ascunzând în inima ei un mister. Iar la începuturile sale,în acest loc trăia o familie înstărită,Fairfax,într-un conac pe care-l vizitase însăşi măreaţa Gloriana.
     Dar odată cu trecerea veacurilor, pădurea a fost distrusă şi înlocuită de străzi purtând numele copacilor de odinioară. Familia Fairfax şi-a pierdut strălucirea… ajungând să locuiască în Casa Arden aflată la capătul Intrării Păduceilor. Iar despre ea cu greu se mai putea spune că era o familie…
     Şi mai erau aşa: Vinny (“mătuşa din iad”) – cu pisicile sale şi cu chipul ei ca un măr pădureţ; Gordon,care de şapte ani uitase de familia lui,iar când şi-a adus aminte de ea,s-a întors aducând cu el o Debbie grasă,care împărţea o singură celulă de creier cu un pudel; şi cei doi copii,Charles şi Isobel.
     Charles, băieţelul pierdut, cu obrajii ciuruiţi de acnee, care-şi petrecea timpul aşteptând, pe de o parte, să fie vizitat de extratereştri, şi pe de alta, întoarcerea mamei sale.
     Iar povestirea este spusă de enigmatica Isobel… Născută în casa de pe străzile copacilor,ea descoperă o ruptură în textura timpului şi astfel călătoreşte prin diversele lui găuri de vierme şi coridoare. Isobel are şaisprezece ani şi,la fel ca fratele său,aşteaptă şi ea să se întoarcă mama lor – Eliza,zveltă şi periculoasă,mirosind a tabac,a parfum Arpège şi a sex –,a cărei dispariţie este o parte din misterul care continuă să rămână ascuns în inima pădurii.

Un roman ca o explozie uriaşă,antrenant,minunat,complet… o dovadă absolut ameţitoare de imaginaţie narativă… grandoare şi bucurie,măiestrie literară şi accesibilitate… o poveste sdipitoare şi plină de viaţă.” - The Scotsman

Parte poveste cu fantome, parte mister şi crimă, acesta este un roman cu valenţe literare, excelent scris, care se citeşte ca un adevărat thriller.” - Cosmopolitan

 „Plin de viaţă şi de imaginaţie,când nostim,când înfricoşător.” – Cressida Connolly,Observer

Alert şi incitant… scăpărător … un tur de forţă!” - Penelope Lively,Independent

Cartea are 480 pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este broşată, iar preţul de listă 44,90 RON.

Viața ca un joc de crochet..

Read More

Fanii cărţilor cu vampiri vor fi încântaţi!

Începând din 29 ianuarie 2013 vom publica în ediţie de chioşc, împreună cu revista BRAVO, primele 4 volume ale seriei Vampirii din Morganville de Rachel Caine (fiecare volum editat în ediţie de chioşc va avea 2 părţi).

Iată mai jos calendarul apariţiilor:
VOL. 1/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. CASA DE STICLĂ – 29.01.2013
VOL. 1/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. CASA DE STICLĂ – 12.02.2013
VOL. 2/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BALUL FETELOR MOARTE – 26.02.2013
VOL. 2/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BALUL FETELOR MOARTE – 12.03.2013
VOL. 3/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. ALEEA INTUNERICULUI – 26.03.2013
VOL. 3/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. ALEEA INTUNERICULUI – 9.04.2013
VOL. 4/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BANCHETUL NEBUNILOR – 23.04.2013
VOL. 4/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BANCHETUL NEBUNILOR – 7.05.2013
Bine aţi venit în Morganville, Texas ! Nu rămâneţi pe afară după ce se lasă întunericul…

Morganville este un mic oraş universitar din inima Texasului, plin de personaje ciudate… unele chiar malefice. Atunci când studenta Claire Danvers se mută din campus într-una dintre cele mai vechi case din Morganville, descoperă că persoanele cu care împarte locuinţa nu dau prea multe semne de viaţă. Cu toate acestea, ele o vor apăra pe Claire, atunci când cele mai tainice secrete ale oraşului vor ieşi la lumină, lacome de sânge proaspăt.

„Rachel Caine le oferă cititorilor acele momente supranaturale pline de primejdii râvnite de ei.” – Darque Reviews

Lumea vampirilor lui Caine este formidabilă…
Fanii Amurg nu trebuie să o rateze!”  – World Nerd

Ediție de chioșc ”Vampirii din Morganville” de Rachel Caine cu Bravo!

Read More


CÂND AI ȘAPTESPREZECE ANI POȚI SCHIMBA LUMEA..
Într-adevăr, poţi schimba lumea, mai ales atunci când te trezeşti că îţi cresc gheare, vezi perfect pe întuneric, devii tot mai agilă şi… ai nouă vieţi!

Înţelegând tot mai bine ce i se întâmplă, Chloe King realizează că va trebui să renunţe la viaţa tihnită de până acum şi să-şi ia în serios rolul pe care i-l rezervă destinul.
Dacă la început poveştile despre rasa mitică din care face parte şi răzbunările sângeroase dintre poporul Mai şi Ordinul A Zecea Lamă nu o afectează, iată că vine clipa în care trebuie să-şi urmeze soarta.
Când îşi găseşte cel mai drag prieten zbătându-se între viaţă şi moarte pe o alee lăturalnică, Chloe îşi dă seama că perioada răzbunărilor şi a vărsării de sânge nu s-a terminat. Şi că, de fapt, nu se va termina niciodată. Între cele două tabere rivalitatea va fi veşnică. Dacă însă Chloe îşi va accepta destinul… şi va prelua controlul, lucrurile se pot schimba radical.

Chloe nu apare ca un super-erou fără cusur – ea este o adolescentă obişnuită, care se trezeşte deodată cu nişte puteri supranaturale şi cu povara moştenirii unei rase mitice. Dar este o persoană puternică, bună, care se mobilizează pentru a răspunde provocărilor vieţii… [...]  Pentru mine, Chloe este un simbol al libertăţii: libertatea de mişcare, de a merge oriunde doreşti.” – Liz Braswell

Nu uitaţi de serialul de televiziune produs de ABC Family. Amănunte găsiţi pe TheNineLivesofChloeKing.com.

Cartea are 288 de pagini, formatul 13×20 cm, ediţia este cartonată, iar preţul de listă 39,90 lei. La precomandă, veţi beneficia de 25% reducere şi transport gratuit.

"Aleasa" (Cele nouă vieți ale lui Chloe King #3) de Liz Braswell în curând la Editura Leda!

Read More

joi, ianuarie 24, 2013

Am avut parte de o surpriză minunată când am aflat că drepturile de publicare ale romanului ”The Sea of Tranquility” au fost cumpărate de Editura Epica. Chiar îi trimisesem un mail în preajma sărbătorilor doamnei directoare în care i-am spus de această carte, cât de profundă și emoționantă e. E o carte care m-a marcat, și am uitat de multe ori să îmi trag răsuflarea citind-o. Îi mulțumesc editurii pentru că îmi va îndeplini nu numai mie un vis, acela de a ține în mâini cartea, ci și celorlați fani ai ei.

”The Sea of Tranquility” de Katja Millay

”Trăiesc într-o lume lipsită de magie sau de miracole. Un loc în care nu există clarvăzători sau persoane care își pot schimba forma, îngeri sau băieți cu puteri supranaturale care să te salveze. Un loc unde oamenii mor iar muzica se dezintegrează și totul e praf. Sunt atât de presată la pământ de povara realității încât în unele zile mă întreb cum mai sunt în stare să îmi mișc picioarele pentru a merge mai departe.”

Fosta pianistă de un talent excepțional Nastya Kashnikov își dorește două lucruri: să termine liceul fără ca nimeni să îi descopere trecutul și de a-l face pe băiatul care i-a răpit totul – identitatea, sufletul, dorința de a trăi – să plătească.
Nu e nimic secret în povestea lui Josh Bennet: fiecare persoană pe care o iubește deja i-a fost luată din viață până când, ajuns la șaptesprezece ani, nu mai are pe nimeni. Acum tot ce vrea e să fie lăsat în pace și oamenii îi respectă dorința, pentru că atunci când numele tău e sinonim cu cel al morții, toată lumea tinde să păstreze distanța de tine.
Toată lumea mai puțin Nastya, misterioasa fată nouă de la școală care începe să tot apară și nu va pleca până când nu se va fi strecurat în fiecare aspect al vieții lui. Dar pe măsură ce începe să o cunoască, pe atât mai enigmatică devine pentru el. Când relația lor se intensifică și întrebările fără răspuns încep să se înmulțească, el începe să se îndoiască că va afla vreodată secretele pe care ea le ascunde – sau că își dorește cu adevărat asta.

The Sea of Tranquility este o poveste bogată, intensă și magnific imaginată despre un băiat singur, o fată fragilă emoțional, și miracolul unei a doua șanse.

(descriere tradusă de mine)

Mai jos vă las un trailer făcut de un fan, care mi se pare perfect. Nu cred că acest roman putea avea parte de un filmulet de prezentare mai frumos, mai sugestiv. I love it!

”The Sea of Tranquility” de Katja Millay va apărea la Editura Epica!

Read More

M-am gândit să mai împărtășesc cu voi ce piese am mai ascultat în ultima vreme. E vorba de două piese pe care probabil unii le știți, dar pentru mine sunt speciale pentru că îmi amintesc de niște cărți. Despre ce melodii vorbesc?

1. De fiecare dată când ascult piesa de mai jos mă gândesc la Elena din ”Lună Plină”, sau la cărțile cu vârcolaci, mai ales. Mi se pare specială piesa, aparte, iar timbrul cântăreții cred că e unic. În plus, clipul m-a întristat, mi se pare tragică povestea lui:

David Guetta - She Wolf (Falling To Pieces) ft. Sia
”You loved me and I froze in time
Hungry for that flesh of mine
But I can't compete with the she-wolf, who has brought me to my knees
What do you see in those yellow eyes?
'Cause I'm falling to pieces”

2. Piesa următoare e extrem de frumoasă, și mă duce imediat cu gândul la Katniss Everdeen din ”Jocurile Foamei”..că doar era e ”the girl on fire”, nu?

Alicia Keys  - Girl On Fire
”She's just a girl, and she's on fire
Hotter than a fantasy, longer like a highway
She's living in a world, and it's on fire
Feeling the catastrophe, but she knows she can fly away”

Cam atât dragii mei. Vă pup!

Music for our souls (46)

Read More

Quote Line (153)

Read More

miercuri, ianuarie 23, 2013

Având în vedere că în curând o să ne putem bucura de carte, am spus că e absolut necesar să o cunoaștem mai bine pe Jennifer E. Smith și romanul ei superb ”Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere”. Ce pot spune? Interviul e la fel ca și cartea: interesant, dulce, frumos, și veți afla o mulțime de lucruri captivante!

Cine şi-ar fi închipuit că patru minute ar putea schimba totul?

Pentru tânăra de şaptesprezece ani, Hadley Sullivan, această zi pare să fie una dintre cele mai rele de până acum…
Tocmai a pierdut avionul, este blocată în aeroportul JFK din New York şi e pe cale să întârzie la nunta propriului ei tată, care se căsătoreşte, pentru a doua oară, la Londra, cu o femeie pe care n-a văzut-o în viaţa ei.
Apoi, aşteptând să se îmbarce în următorul avion, îl întâlneşte pe Oliver. E britanic. Şi e foarte drăguţ. Şi o va însoţi în noul ei zbor.
Călătoria de-o noapte trece cât ai clipi, iar Hadley şi Oliver se pierd unul de altul în aglomeraţia din aeroport, la sosire.
Îi va aduce oare soarta din nou împreună?
Desfăşurată pe parcursul a douăzeci şi patru de ore, povestea lui Hadley şi a lui Oliver ne vorbeşte despre relaţiile de familie, despre a doua şansă şi despre dragostea la prima vedere.



Jennifer E. Smith este autoarea cărților “Probabilitatea Statistică de a te Îndrăgosti la Prima Vedere”, ”The Storm Makers”, ”You are Here”, și ”The Comeback Season”. A absolvit de la Universitatea St. Andrews din Scoția cu diplomă în scris creativ, și momentan lucrează ca editor în New York. Cărțile ei au fost traduse în 28 de limbi.


1. Poţi să ne spui câteva lucruri despre tine care nu le putem găsi pe Internet?
Să vedem. Pe lângă faptul că sunt scriitoare, sunt și editor, iar în week-enduri fac terapie învățându-i pe copiii cu dizabilități să călărească cai. Sunt mândra deținătoare a unui beagle mic și zglobiu. Învăț limbajul semnelor. Și iubesc glumele naive.

2. De unde ţi-a venit ideea pentru a scrie “Probabilitatea Statistică de a te Îndrăgosti la Prima Vedere”? Am avut odată un zbor de noapte de la Chicago la Dublin, în care am stat alături de un om în vârstă foarte drăguț. Am purtat conversații în marea parte a timpului, dar dimineața am fost despărțiți la liniile pentru bagaje, și nu am avut ocazia să ne luăm rămas bun. Părea un început interesant pentru o poveste de dragoste..

3. Cum i-ai descrie pe Hailey şi Oliver ca şi personaje, cuiva căruia nu a citit cartea?
La începutul cărții, Hailey e destul de tăioasă, și pe drept. Oliver trece și el prin niște probleme. Dar se întâlnesc la momentul potrivit, când ea chiar avea nevoie de cineva ca el, iar el avea nevoie de cineva ca ea. Așa că intră cumva unul în viața celuilalt la momentul perfect și fac în așa fel încât petrec 24 de ore bogate de evenimente.

4.  Cum ti-a venit ideea titlului? L-ai ales după ce ai terminat de scris cartea, sau înainte?
Cartea a fost original numită ”Sosiri și Plecări”. Dar editura nu a fost prea încântată, așa că ne gândeam la un nou titlu, iar editorul meu a sugerat ”Probabilitatea Statistică de a te Îndrăgosti la Prima Vedere”, care este și un rând de la sfârșitul cărții. Am fost puțin îngrijorate la început că e prea lung, dar am fost mulțumite că am mers mai departe cu el, având în vedere că am primit un feedback așa pozitiv.

5. Poți să ne spui ceva despre filmul care va fi realizat după carte? Am aflat că Dustin Lance e producătorul!
Lucrează la scenariu acum, așa că țineți-mi pumnii strânși!

6. Vorbește-ne puțin despre proiectele tale viitoare. Scrii acum la o nouă carte?
Cartea mea următoare, ”This Is What Happy Looks Like”, va apărea în America în aprilie. E tot poveste de iubire, și cred că fanii „Probabilității Statistice..” se vor bucura de ea..

7. Ştiu că “Probabilitatea Statistică de a te Îndrăgosti la Prima Vedere” nu e o serie, dar ai în vedere să scrii în viitor altă carte care să-i aibe pe Hailey şi Oliver ca personaje principale? Momentan, sunt foarte mulțumită cum i-am lăsat..dar nu poți ști niciodată!

8. Te rog spune-le vizitatorilor blogului nostru de ce trebuie să citească romanul tău:
Este o poveste de dragoste despre doi adolescenți care se întâlnesc într-o cursă de la New York la Londra, și toată povestea se petrece în 24 de ore. Deci dacă doriți să citiți ceva romantic și dulce, poate îi acordați o șansă!

9. Un mesaj pentru cititorii blogului nostrum și pentru fanii tăi din România:
Cartea nici nu a apărut încă în România, și deja am primit o mulțime de mailuri frumoase de la cititorii care abia o așteaptă. Deci vă sunt foarte recunoscătoare tuturor, și sper să vă placă!
Thank you Jennifer for your lovely interview!!

Time to Meet (6) ..”Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere” - Interviu cu Jennifer E. Smith!

Read More

Image and video hosting by TinyPic
20% reducere!

Cine şi-ar fi închipuit că patru minute ar putea schimba totul?

Pentru tânăra de şaptesprezece ani, Hadley Sullivan, această zi pare să fie una dintre cele mai rele de până acum…
Tocmai a pierdut avionul, este blocată în aeroportul JFK din New York şi e pe cale să întârzie la nunta propriului ei tată, care se căsătoreşte, pentru a doua oară, la Londra, cu o femeie pe care n-a văzut-o în viaţa ei.
Apoi, aşteptând să se îmbarce în următorul avion, îl întâlneşte pe Oliver. E britanic. Şi e foarte drăguţ. Şi o va însoţi în noul ei zbor.
Călătoria de-o noapte trece cât ai clipi, iar Hadley şi Oliver se pierd unul de altul în aglomeraţia din aeroport, la sosire.
Îi va aduce oare soarta din nou împreună?
Desfăşurată pe parcursul a douăzeci şi patru de ore, povestea lui Hadley şi a lui Oliver ne vorbeşte despre relaţiile de familie, despre a doua şansă şi despre dragostea la prima vedere.


O carte de pe lista NEW YORK TIMES Editors’ Choice

“Un roman dinamic şi antrenant, cu o minunată idee romantică drept premisă. Cititorii vor fi absorbiţi, odată cu Hadley, de profunzimile emoţionale pe care le străbate.”— PUBLISHERS WEEKLY

“Vă veţi îndrăgosti de această carte — este o certitudine statistică!”— Margaret Stohl, autoare a seriei bestseller Cronicile Casterilor

“Romantic şi inteligent, acest roman este un must-read. Imediat ce vei face cunoştinţă cu Oliver, o să te rogi să pierzi şi tu următorul zbor.”— Sarah Mlynowski, autoarea bestsellerului Zece lucruri pe care le-am făcut (şi probabil n-ar fi trebuit)

Precomandă ”Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere” de Jennifer E. Smith!

Read More

luni, ianuarie 21, 2013

1) Pentru că nu am primit datele de la 2 câștigătoare ale concursului de Crăciun, și au trecut cele 5 zile acordate pentru a trimite mail, am ales în loc alți câștigători. Aceștia sunt:
Cris C, tu ai nick-ul ”Cris Cristina” pe Facebook, ca să îți dai seama că e vorba de tine, și scrie că ești din Fălticeni.

Felicitări! Vă rugăm să trimiteți numele, adresa și nr. de tel la alexya_fanfics@yahoo.com cât mai repede, aveți doar 3 zile la dispoziție să faceți asta, deoarece trebuie să transmitem și noi mai departe la editură datele câștigătorilor. 

2) Alexya spune că a trimis toate coletele câștigătorilor astăzi, și vă roagă să îi dați un mail când le primiți ca să o anunțați asta.
Mâine îi voi trimite și eu câștigătoarei ”Susanna's Christmas Wish" cartea, ieri am primit și eu datele de la Alexya. 

O săptămână ușoară!


2 Câștigători noi ”Concurs de Crăciun” + detalii colete!

Read More

duminică, ianuarie 20, 2013

După multe gânduri și indecizii  legate de concurs, multe conversații interminabile, am ajuns într-un final la ceea ce ați așteptat cu nerăbdare: alegerea câștigătorilor la concursul "Cărțile îndrăznețe". Trebuie să recunoaștem că ne-a fost foarte greu să alegem deoarece nu ne așteptam să primim atât de multe coperți. Suntem plăcut surprinse și vă mulțumim că ați participat în număr atât de mare la acest concurs. Din păcate, doar pe trei vom putea să  îi premiem.

"Nopți de patimă" de J.R. Ward


"La jumătatea drumului spre mormânt" de Jeaniene Frost


"Magie de doi bani" de Kelley Armstrong


Coperțile câștigătoare sunt:

Cartea "Nopți de patimă" de J.R. Ward este câștigată de Cristina Borcan.
Cartea "La jumătatea drumului spre mormânt" de Jeaniene Frost este câștigată de Raluca Preisler.
Cartea "Magie de doi bani" de Kelley Armstrong este câștigată de Claudiu Sima.

Felicitări! Așteptăm un mail cu datele voastre personale, plus un număr de telefon pe adresa alexya_fanfics@yahoo.com
Vă mulțumim, încă o dată, tuturor celor care ați participat și sperăm să fiți alături de noi în continuare și să fiți la fel de dornici să participați la concursurile noastre.

Mulțumim sponsorului nostru, Editura Leda!
BannerFans.com

Câștigătorii concursului "Cărțile îndrăznețe"!

Read More