joi, august 22, 2013

Concurs aniversar #4

Blogul nostru a fost născut acum 3 anișori. Nu a fost alegerea lui de a fi creat, dar a fost alegerea noastră de a avea grijă de el, de a-l ajuta să evolueze.
Așa e și cu oameni.
Avem posibilitatea de a alege, însă de cele mai multe ori, nu știm ce să facem prin simpul motiv că avem o multitudine de opțiuni și de cele mai multe ori nu știm ceea ce e bine.
De aceea vă propunem să participați la acest concurs, unde veți ajuta o poveste să aibă mai multe finaluri. Suntem atât de nehotărâte în legătură cu alegerea lui, încât vă invităm pe voi să scrieți propriul vostru final la o poveste propusă de noi.
Dar până atunci ar trebui să vă spunem câteva date despre concurs.
Concurs cu tragere la sorţi.
Perioada de înscriere: 22 august - 6 septembrie
Premii: 
Avem pentru voi cărţi pentru toate gusturile: pentru cei care preferă biografiile şi sunt iubitori de artă, punem în joc un premiu interesant oferit de Librăria online Libris, cartea "Aşa sunt eu, prost" de Valentin Uritescu cu autograful celebrului actor:

Image and video hosting by TinyPic 
Iar noi vă oferim trei cărţi, pentru cei romantici dar şi cei care preferă cărţile de suspans: 
*Vor fi 3 câştigători, desi sunt 4 cărţi, premiul doi constând din pachetul "Te iubesc"+"Moda Psycho"

Ce aveţi de făcut? 
Citiţi fragmentul de mai jos şi apoi lăsaţi un comentariu în care să scrieţi voi finalul poveştii. Acesta poate consta din trei rânduri sau douăzeci, e alegerea voastră lungimea textului.
- Voi lupta pentru tine, orice ar fi. Voi lupta pentru dragostea noastră, pentru tot ceea ce însemni pentru mine. Noi suntem o singură persoană, un singur suflet. Nu voi renunța niciodată la tine, deoarece asta ar însemna să renunț la mine.
Dacă aș fi fost o fată normală, poate fluturii s-ar fi zbătut în stomăcelul meu fără încetare. Dar am auzit de atâtea ori această replică, zisă cu o înfocare falsă de colega mea de teatru, Denisa, încât pot spune că am renunțat la dieta cu fluturi cu luni în urmă.
- Sunt uimit de dăruința și devotamentul tău față de mine, Lore... zise Mihai, personajul de gen masculin pe care cel jucat de mine îl iubea în secret, ajungând astfel să se suprapună cu realitatea, deoarece la rândul meu țineam într-un mod necuviincios la Andrei, băiatul care îl interpreta pe acesta.
- Nu trebuie să fii uimit, trebuie doar să crezi în mine și în dragostea noastră. Ea va triumfa.
- Te cred, spune Mihai, luând-o de mână. Te iubesc.
- Și eu te iubesc.
În momentul acela, ea se aruncă în brațele lui, dând impresia că ar fi pentru prima dată în viața ei, deși o făcuse de prea multe ori. Începe să îl sărute înfocat, înjunghiindu-mă în inimă de fiecare dată cu și mai multă putere. Dar mereu îmi revin repede, lăsându-mă cuprinsă de personajul meu, Cristina
Intru pe scenă, cu un zâmbet mai degrabă de iritare, decât de împlinire.
- Era și timpul! strig de bucurie.
- Cristina, mă remarcă încântat. Ai avut dreptate. Toate se așează la locul lor. Ești atât de înțeleaptă.
Mai degrabă, proastă. 
- Mă bucur că în sfârșit ești fericit așa cum meriți, surâd eu cu gura până la urechi, simțind că mă doare din cauza extremității zâmbetului.
- Alături de fetele mele, strigă Mihai.
În acel moment, Mihai mă ia în brate și o trage între noi pe Lore, personajul Denisei. Primul meu gând a fost că părul ei îmi intră în gură, dar am mimat bucuria pe care trebuia să o etalez.
- BRAVO, se aude glasul strident al profesoarei noastre, împreună cu aplauzele ei interminabile.
Ne tragem cu toții în același timp, zâmbind mândri de succesul nostru.
- Mâine va fi o simplă joacă pentru voi. Trebuie doar să mergeți acasă și să vă odihniți bine, pentru ziua premierei. Pe mâine, actorii mei preferați.
Sau mai degrabă, singurii ei actori.
Închid ochii, eliberându-mă de personajul meu altruist, pe nume Cristina, lăsându-mă în întunecimea sufletului meu, Alexandra.
- Ai jucat impresionat, Alexandra, mă bate peste umăr Andrei, băiatul care i-a dat viață lui Mihai şi care mi-a furat inima. Chiar ești o prietenă bună, atât în piesa, cât și în realitate.
- Nu încurca viața cu ficțiunea, Andrei, îi zâmbesc sigură pe mine, cu tristețea ascunsă adânc în ochii mei.
- Andrei, îl cheamă Denisa, la fel de nesuferită ca Lore din piesa. Cred că noi doi ar trebui să mai repetăm sărutul de la final.
- Dar nu este niciun sărut la final, spune Andrei confuz.
- Exact, zâmbește senzual Denisa, îngrețoșându-mă până în măduva oaselor.
Denisa îl ia de mână, lăsându-mă singură.
Deja repetam la piesa asta de luni bune, însă era pentru prima dată când simțeam că nu voi mai putea să joc rolul prietenei cele mai bune, când în realitate eram mai mult de atât. Eram Alexandra, prietena cea mai bună a lui Andrei, dar, în același timp, fata care era îndrăgostită incurabil de el. Din cauza neîncrederii și fricii de a nu mă respinge și a-l pierde pentru totdeauna, nu i-am spus niciodată nimic despre sentimentele pe care le nutresc pentru el. Pentru că știam că în adâncul sufletului lui, încă mai ținea puțin la Denisa, fosta lui iubită, chiar dacă mi se confesa de fiecare dată, asigurându-mă că nu simte nicio tresărire în momentul în care buzele lor se contopesc.
Dar aici... nu mai era vorba doar despre Alexandra. În joc, erau și sentimentele Cristinei. Oricât de altruistă și incredibilă era, ceea ce simțeam eu, simțea și ea. Și pentru prima dată, am știut că trebuia să lupt cu adevărat, pentru că în joc era și onoarea Cristinei.. chiar dacă era doar un personaj. Dar unul de care mă ataşasem profund.
Cu acest gând... am ajuns a doua zi la premieră. Mulțimea din cameră șușotea entuziasmată, dornică să ne vadă într-o ipostază diferită și interesantă.
Lăsând agitaţia din sală să mă învăluie, m-am lăsat pe spate. Încercam din răsputeri să mă calmez, dornică să fiu curajoasă pentru a pune planul în aplicare.
- Alexandra, îmi șoptește vocea care mă topește de fiecare dată pe dinăuntru.
Mă întorc, ajungând să fiu față în față cu ochii lui verzi de smarald.
- Asa mă cheamă, zic eu cu nonșalanță.
- Tremuri, afirmă el, urmat de zâmbetul lui atotștiutor.
Îmi ia mâinile mele reci în ale lui și începe să le frece, pentru a le oferi puțină căldură.
- Nu îți fie teamă, vei fi minunată, așa cum ești de fiecare dată.
- Nu ai de unde să știi, șoptesc eu cu tristețe. Poate te voi dezamăgi de data asta.
- Nu ai cum să mă dezamăgești, îmi zâmbește el dulce.
Îmi ridic privirea la timp pentru a primi sărutul lui pe frunte. Deoarece acel sărut mi-a dat imboldul de a face ceea ce îmi doresc cu adevărat. Să nu mă las posedată de Cristina, ci să mă contopesc împreună cu ea, formând ceea ce sunt cu adevărat.
Începutul piesei a fost ca o ceață ce s-a prelins asupra ochiilor mei. Am jucat-o pe Cristina, așa cum scenariu a fost scris, primind în dar atenția deplină a persoanelor ce ne urmăreau fiecare pas, impresionați.
În momentul în care sărutul lor a început să se desfășoare în fața ochiilor mei deja plini de venin, am luat atitudine.
Mi-am făcut intrarea pe scenă, îngrețoșată de imaginea pe care mi-o ofereau cei doi cu dragostea lor de invidiat.
- Se presupune că în acest moment încercați să vă ucideți, înecându-vă cu limbile voastre? zic eu cu o ură pe care o simțeam cu adevărat în tot trupul.
Ei doi se desprind, clipind confuzi la replica mea ce nu se regăsea în scenariu.
- Cristina! mă strigă Mihai, fericit să mă vadă, etalându-și zâmbetul uşor forţat care îmi trasmitea euforie în suflet. Sunt atât de fericit că ești aici, părtașă la bucuria pe care mi-a redat-o iubirea vieții mele, Lore, zise Andrei, improvizând cum putea el mai bine.
- Nu pot spune că sentimentele sunt reciproce, Mihai, am vorbit cu aceeași voce de gheață cu care mi-am făcut intrarea.
- Ce vrei să spui? mă întrebă Lore, cu frică în ochi, neștiind ce să spună pentru a reveni la replicile inițiale, şi mult prea limitată ca să le adauge pe ale ei, proprii. 
- O accepți din nou în viața ta, în brațele tale, în inima ta? îl întreb pe Andrei cu dezgust, fără să bag în seamă existența fetei de lângă el, lăsând să curgă afară toate sentimentele pe care le-am ținut mult prea mult închise în mine. Eram conştientă că deja nu mai vorbea personajul, ci eu, Alexandra. Cu reproşurile şi durerea mea. Te-a făcut să suferi de prea multe ori, Mihai! Când vei învăța să nu mai fii un masochist? Ai uitat cât de greu mi-a fost să te aduc la realitatea crudă, cât de greu a fost să fiu alături de tine, lângă suferința ta? Ești nebun, Mihai?
Andrei nu a încetat nicio clipă să mă privească cu groază. Știa că nu putea să mai revenim la scenariu propriu-zis și tot ce puteam face era să fim niște artiști, trăind arta. Realizase că ce spunea era realitatea. 
- Da, sunt nebun, zice el cu tristețe în ochii. Sunt nebun de iubire... nu înţelegi, Cristina. Nu înțelegi cum e să fii îndrăgostită. Nu contează suferința, obstacolele durerii. Contează să nu renunți niciodată.
- Dacă eu aș fi renunțat la tine, nu ai fi fost aici să îmi spui aceste cuvinte.
- E adevărat, iar pentru asta îți voi fi pentru totdeauna recunoscător. Te respect și apreciez enorm.
- Nu vreau să fiu respectată și nici apreciată! am strigat eu, răsunând în toată camera. Vreau să fiu iubită. Merit după tot ce am făcut pentru tine!
Ochii lui se deschid cu forță, cuprins de șoc. Inima mea nu înceta nicio clipă să se zbată, complice la tot ceea ce trăiam. În acea clipă speram să fi realizat ce doream eu să spun, de fapt. Ce se ascundea dincolo de cuvintele mele. Un suflet chinuit. 
- Dacă aș fi crezut că vrei mai mult decât prietenia mea, nu te-aș fi lăsat să treci prin asta, Cristina.
- Nu mi-ai oferit prietenia ta, mi-ai oferit doar o fantasmă a personalității tale, lăsând tot ceea ce reprezinți și iubesc la fata care ți-a smuls sufletul fără să ceară permisiunea.
- Oprește-te! a strigat pentru prima dată la mine în toata piesă. O iubesc... și dacă spui că mă iubești, mă vei lăsa în pace. Vei accepta sentimentele pe care le nutresc pentru ea și mă vei elibera.
- Ești o prietenă groaznică! urlă din rărunchi și Denisa, făcându-mă să tresar și să-mi amintesc că este prezentă. Ai vrut să profiți de suferința lui, să îl furi. L-ai vrut doar pentru tine! Cum îndrăznești să te joci cu sentimentele lui? Nu îți datorează nimic. NIMIC! Ai înțeles?
Mă dau câțiva pași în spate... îngrozită de spusele ei. Oare are dreptate? Chiar nu merit nimic?
- Ne iubim cu adevărat! Așa că acceptă dragostea noastră, spuse Denisa hotărâtă.
Astfel fiind spuse, ea îl ia de braț pe Andrei și pleacă de pe scenă, el uitându-se tot timpul la mine. În momentul în care privirea lui m-a părăsit, am căzut în genunchi, cu aceeași durere întipărită pe față, durere ce o simțeam cicatrizată deja în sufletul meu. Îmi ridic privirea și  realizez că stricasem atât prietenia dintre Cristina și Mihai, dar e posibil să o fi distrus și pe a mea mea cu Andrei... doar prin simplul fapt că am recunoscut ceea ce simțeam...dacă el înţelesese că nu jucam un rol 
Am privit în jur la toții ochii care mă vizau, îmi devorau sufletul... și pentru prima dată am știut că toată viața mea a fost o piesă de teatru în care am jucat resemnată, de teamă să trăiesc cu adevărat. Mereu am fost o laşă. De ce? De teamă să nu fiu judecată, așa cum eram deja în ochii celor care mă priveau... de fapt, care o priveau pe Cristina… M-am ridicat brusc şi am ieşit din scenă umilită, când...

Mulțumiri sponsorului nostru, Librăria online Libris, care ne oferă surprize minunate!

Image and video hosting by TinyPic

12 comentarii:

  1. ...i-am întâlnit ochii verzi ai lui Andrei. Mă priveau fix şi pentru o secundă am crezut că visez. I-am simţit pielea rece a mâinii lipindu-se de a mea şi degetele încolăcindu-i-se cu ale mele. Eram încă pe scenă sau aproximativ şi ştiam că nimic nu trebuia să fie cum e. Dar de când făceam eu ce trebuie? M-am ridicat pe vârfuri şi mi-am apăsat cu toată forţa buzele de ale lui, într-un moment de disperare. Tot ce voiam era să fiu cu el şi când vreau ceva, trebuie să obţin. Am simţit un val de euforie cuprinzându-mi trupul şi pentru câteva secunde nu am ştiut cum să închei acel sărut. Peste alte câteva momente mi-am dat seama că nici nu voiam. Şi nici el.
    Am făcut un pas în faţă, obligându-l să iasă de pe scenă şi mi-am deschis ochii când sărutul a încetat. Am privit peste umărul lui şi am văzut-o pe Denisa. Îi luasem tot ce-i aparţinea şi deşi mă simţeam îngrozitor, nu-mi mai păsa. În braţele lui nimic nu mai conta.

    RăspundețiȘtergere
  2. L-am intalnit pe Andrei, si ne-am dus intr-o camera a teatrului, unde ne-am daruit unul altuia.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din neatentie m-am ciocnit de un baiat! Bulversata cum eram nu am realizat pret de cateva secunde cine era persoana care isi strangea intr-o mapa documentele care ii cazusera! Nu era nici Mihai, nici Andrei, si eu tocmai facusem o a doua gafa in aceeasi zi la interval de cateva minute!
    - Nu te-am vazut, scuze, sunt nervoasa! Atat am reusit sa ii spun si incerc sa trec mai departe, cand simt o mana pe bratul meu, care ma opreste!
    - Nu-i nimic! Se vede ca nu ai avut o zi buna!
    Apoi imi intinde mana si se asteapta sa i-o intind si eu pe a mea:
    - Numele meu este Octavian! Incantat de cunostinta!
    Ii intind si eu mana, hipnotizata fiind de privirea lui, de ochii lui albastrii ca cerul intr-o zi senina, si de zambetul lui jucaus!
    - Alexandra!
    - Noua mea eleva?!
    Eleva?! Nu intelegeam ce se petrece….
    - Da, eu sunt noul vostru scenarist si profesor de limba romana! Profesoara voastra tocmai a primit o veste buna, peste cateva luni va aduce pe lume un copil si nu se va mai putea ocupa de voi nici in timpul liber cu aceste scene de teatru nici la scoala!
    Ohh Doamne, asta imi mai lipsea!!!! Nu simtisem niciodata fluturi in stomac ca acum, si nu era deloc un lucru bun! Nu imi era de ajuns cu povestea incurcata in care eram personaj principal, fiindca ceea ce imi placea mie-Mihai era un las, si ceea ce iubeam ca pe un frate- Andrei nu era facut pentru mine! Dar acum, sa ma indragostesc in cateva minute de noul meu profesor?! Asta le-a intrecut pe toate! In fata niciunui baiat nu m-am pierdut asa cum ma pierd in fata acestuia, clar imi place, si clar mi-a deschis ochii in aceasta zi neagra pentru mine, mi-a inseninat-o! E posibil ca tot ceea ce am trait pana acum sa nu fii fost decat un capriciu si o minciuna, iubeam dar dragostea nu imi era impartasita, dar daca aceasta dragoste nu era decat in capul meu!? Acum ca l-am cunoscut pe acest om din fata mea, mi-am dat seama defapt ca viata nu se rezuma la Mihai, dragostea apare de oriunde, cand nici nu te astepti si este complicata!
    - Incantata si eu de cunostiinta! Imi cer scuze pentru…
    - Nu-i nimic! Erai cumva suparata?!
    - Se poate spune si asa….
    - Daca pot face ceva pentru tine nu trebuie decat sa ma rogi!
    Chiar am dat de necaz!!! Ce ma fac?! Nu trebuia sa ma intrebe….nu….el a vrut-o…Brusc mi-am pus bratele dupa gatul sau si l-am sarutat! Sarutul a durat cateva secunde, minute, nici eu nu mai stiu, stiu doar ca a fost un gest nebunesc pentru care trebuia sa dau explicatii! Cand i-am dat drumul din imbratisare el ma privea uimit, insa cei mai uimiti erau ,,spectatorii din jurul nostru”: Mihai, Andrei, Denisa si fosta profesoara care a exclamat doar atat:
    - Mai sa fie domnule profesor, nu ati sosit decat de cateva minute dar ne-ati pregatit surprize mari! Cum puteti explica ceea ce am vazut cu totii? Relatia dintre un profesor si eleva sa nu este permisa! Ma tem ca va trebuii sa va faceti ordine in ganduri si in comportament daca vreti sa ramaneti pe post!
    Rujul meu ii ramasese pe buze, nu era capabil sa lege nicio fraza, stiam ca era la fel de bulversat ca si mine, si stiam ca ii placuse sarutul fiindca imi raspunsese cu pasiune la el! Ei bine, amandoi eram in bucluc, dar cred ca eram la fel de constienti ca nicio regula impusa nu avea sa ne destrame iubirea!

    RăspundețiȘtergere
  4. ...m-am intors in prezent. Amintirile ma acaparasera din momentul in care ma intorsesem in scoala si patrunsesem in amfiteatrul in care cu multi ani in urma imi incepusem cariera de actrita. Andrei era astazi cel care ii indruma pe tinerii liceeni in artele teatrale. Revederea lui pur si simplu m-a lasat fara cuvinte. Aveam pur si simplu senzatia ca nu mai pot sa respir, am uitat sa va spun ca sufar de puternice atacuri de panica atunci cand ma emotionez. Andrei s-a apropiat de mine si mi-a zambit caldura.
    - Ale ce ma bucur sa te revad, de fapt sa te revad in persoana pentru ca ti-am urmarit cu placere piesele de teatru.
    Se presupune ca 15 ani de teatru pe cele mai recunoscute scene ale lumii te scapa de trac nu? Ei bine in momentul acela pur si simplu aveam senzatia ca nu pot sa articulez doua cuvinte si ma inrosisem din cap pana in picioare. Salvarea mea a venit din partea fostei profesoare de actorie care s-a apopiat de noi.
    - Buna Alexandra, ma bucur ca ai reusit sa-ti faci timp si pentru noi, imi spuse doamna Rozalia imbratisandu-ma cu putere. Vad ca l-ai intalnit deja pe noul nostru director. Astazi joc in piesele Teatrului National din capitala si din recunostinta pentru fosta mea profesoara din liceu m-am intors sa le predau tinerilor ei invatacei tehnici de mimica si gestica pentru un semestru. Insa nu am luat in calcul bulversarea si sentimentele ce ma vor napadi la revederea lui. De fapt am fost trasa pe sfoara, blanda si dulcea doamna Rozalia nu a mentionat nimic despre noul director al colegiul, de fapt nimic altceva in afara faptului ca e un tip minunat si ne vom intelege de minune.
    - Buna ziua doamna Rozalia, ma bucur mult sa va revad ii zic evitand sa ma uit cu insistenta spre Andrei in speranta ca poate totusi nu-si aduce aminte de momentul cand m-am facut pur si simplu de ras pe scena aceasta.
    -Ma bucur sa vad ca fetita de alta data s-a transformat intr-o femeie plina de succes si farmec, am dreptate Andrei? il intreaba doamna Rozalia pe domnul director.
    - Foarte mare dreptate, spuse Andrei zambind cu subanteles in timp ce-mi lua mana si mi-o saruta buzele lui ramanand pe mana mea o idee prea mult pentru binele meu. Tocmai incercam sa ma adun cand o voce iritanta sparse barierele temporale si ma saluta provocandu-mi o indipozitie totala.
    -Ale wow ce bine arati, se pare ca ratusca cea urata s-a transformat intr-o adevarata lebada, spuse Denisa din capatul scarilor, deranjata evident de atentia pe care Andrei si doamna Rozalia mi-o acordau.
    Mda, ca de obicei Denisa continua sa fie o dulce si exact dusul rece de care aveam nevoie pentru a-mi reveni si a intra in rolul Alexandrei de azi, femeia care avea lumea la picioare. Ale disparu in negura anilor de liceu iar eu m-am intors spre Denisa aruncandu-I un zambet inghetat.
    - Si eu ma bucur sa te vad Denisa, ii spun fara a-I acorda prea multa atentie, nu de alta dar nu-mi doream sa-mi stric ziua de la inceput, apoi ma intorc spre doamna Rozalia pentru ai comunica ca ma retrag pentru a-mi desface bagajele si a-mi reveni putin dupa calatorie.
    - Bine draga mea, dar te asteptam deseara la petrecerea pe care am organizat-o pentru Bursele Teatrale Estivale care a coincis cu venirea ta, fapt ce ma bucura enorm.
    - Dar e déjà aproape 19.00 nu am timp sa ma pregatesc si apoi nu am masina, abia maine ma ocup de contractual de inchiriere, am incercat sa comentez desi fara succes pentru ca draga de Rozalia nu ar fi lasat sa-I scape ocazia de a se mandri cu vedeta ce iesise din mainile ei.
    - O sa vina Andrei sa te ia de la apartament iar in privinta pregatirii nu e nevoie de nimic special e o simpla petrecere intre prieteni.
    -

    RăspundețiȘtergere
  5. -Dar nu e nevoie sa-l deranjam pe Andrei este destul de ocupat cu noua functie si activitatile pe care le implica aceasta, pot sa iau un taxi, zic eu speriata de posibiliatea de a fi singura cu el in spatial stramt al masinii.
    - Nu e nici un deranj, oricum stau destul de aproape de apartamentul pe care l-ai inchiriat imi spuse Andrei cu vocea aceea pe care nici dupa atata timp nu am reusit sa mi-o scot din minte si cu atat mai putin din suflet.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cele doua ore pe care le-am avut la dispozitie pentru a ma pregati pentru petrecere s-au scurs ca prin vis dar in momentul in care i-am deschis usa lui Andrei si am vazut privirea admirativa cu care mi-a alintat trupul de sus pana jos, am fost pefect multumita de alegerea vestimentara pe care o facusem. Rochia rosie care imi punea in valoare ochii verzi ma scotea total din anonimat si pe buna dreptate dat fiind ca mica petrecere intre prieteni avea de fapt vreo 250 de invitati de la oameni de presa, la primar si alte fete laminate ale comunitatii locale. Insa privirea inghetata a Denisei cand ne-a vazut intrand impreuna in restaurant a fost cireasa de pe tortul serii sau cel putin asa ma gandeam atunci cand am zarit-o apropiindu-se rapid si luandu-l de mana pe Andrei pentru a-l conduce spre niste persoane din capatul celalalt al incaperii in timp ce Rozalia ma lua de brat pentru a ma prezenta primarului.
    Am reusit sa ma sustrag in final din corvoada prezentarilor si m-am strecurat in gradina din spatele localului pentru a ma bucura de aerul sfarsitului de mai si de cateva momente de solitudine. Mi-am aprins o tigara si m-am asezat pe marginea terasei urmarind fumul ce se dispersa in jurul meu.
    -Pot? spuse Andrei in timp ce-mi lua tigara din mana si trase cu putere din ea.
    - Din moment ce déjà te-ai servit, nu cred ca mai are sens sa raspund ii zic usor acida, deranjata fiind de familiaritatea din atitudinea lui.
    -Am impartit multe mucuri de tigara cu ani in urma, Ale spuse el privindu-ma adanc in timp ce se apleca spre mine si-si invarti pe deget suvita de par care imi alunecase din cocul spaniol pe care il incropisem pentru petrecere. Imi place mai mult cand iti lasi parul liber spuse inapoindu-mi tigara.
    Am luat-o si am tras un fum gandindu-ma ca avea sa se intoarca la petrecere si la Denisa lui cand am simtit cum mainile lui imi dsfac acele din par lasandu-l sa curga in valuri pe spate. Tocmai ma pregateam sa tip la el cand mainile sale s-au strans mai puternic in parul meu fortandu-mi buzele sa se apropie de ale lui. Am incercat sa-l imping dar senzatia electrizanta a buzelor sale m-a facut sa capitulez si sa ma bucur de sarutul pe care il asteptasem de 15 ani.

    RăspundețiȘtergere
  7. scuze dar nu mi-a incaput intr-un singur mesaj sper ca nu e nici o problema

    RăspundețiȘtergere
  8. … am simtit pe cineva prinzandu-ma de mana si oprindu-ma. M-am intors, prea obosita si indurerata pentru a ma opune si am privit persoana care ma oprise. In primele secunde nu l-am recunoscut, dupa care mi-am dat seama cine era - Octavian, baiatul care se ocupa de decorul pieselor noastre. Am incercat sa-mi amintesc cand am vorbit ultima data cu el si mi-am dat seama ca probabil in tot timpul cat am lucrat impreuna la piese nu am schimbat mai mult de doua vorbe, iar acestea erau de forma “buna” sau “pa”.
    “Iarta-ma daca te-am speriat.” spuse el pe o voce timida. “Uite, nu ma pricep prea bine la cuvinte, lucru pe care probabil il stii. La urma urmelor, eu sunt baiatul acela care, de teama de a nu spune ceva gresit, prefera sa nu mai spuna nimic. Dar tu ai avut azi curaj. Un curaj nebun si nu stiu cum, dar, intr-un fel mi-ai trimis si mie din curajul tau. Vreau sa-ti spun ca se inseala, se inseala amarnic amandoi, iar tu meriti pe cineva mai bun, pe cineva care sa te aprecieze si care sa inteleaga cat de importanta esti.” imi spuse el pe nerasuflate.
    Inainte de a apuca sa mai spun ceva m-a sarutat, dupa care s-a indepartat, mi-a zambit si spre mirarea mea totala, a fugit. Am ramas pe loc, prea socata pentru a mai reactiona. Daca intre mine si Octavian o sa fie ceva, asta nu stiu sa spun. Dar stiu ca prin acel sarut, el a reusit sa puna lacat camerei in care imi inchisesem sentimentele mele pentru Andrei.

    RăspundețiȘtergere
  9. ...o durere profunda mi-a luat obrazul in primire si pentru o secunda totul s-a intunecat, ne-mai simtindi nimic.Dar intunericul a disparut brusc ,iar durerea mi-a ars din nou obrazul.Mana mi-a ajuns cu greu pe locul dureri si pana sa vad cine sau ce mi-a facut asta o voce desgustatoare mie a tipat:
    -Cum ai indraznit?Nesimtit-o!Habar n-ai cat mi-a luat sa-l recastig pe Andrei!
    Si atunci mi-am dat seama ca durerea a venit de al pumnul inclestat al Denisei pe care il tinea pregatit de o a doua lovitura.Deabea am spus ceva de durere :
    -Nu ti-am facut tie nimic,imi pare rau,dar asta e adevarul,eu doar mi-am spus parerea si stim foarte bine ,amandoua,ca am dat-o rau de tot in bara cu Andrei facand asta,asa ca nu ai de ce sa-ti faci griji.
    -Ahhh,tu chiar...
    -Ajunge!
    Cuvantul s-a auzit raspicat pe langa smiorcaiala Denisei si am tresarit.Ii apartinea lui Andrei.
    -Imi pare rau Andrei ,am fost o proasta spunand toate astea,imi pare foarte rau,am spus imediat cum l-am vazut cu o voce stinsa si indurerata.
    -Sa nu-ti para ,ai facut bine cu ce ai zis ,mie ar trebui sa-mi para rau , mi-ai deschis ochii.
    Toate acestea au fost spuse cu parere de rau in ochi si fara ca ,capul meu sa contribuie am ajuns langa Andrei si l-am sarutat.

    RăspundețiȘtergere
  10. l-am vazut pe Andrei stand la doar cativa pasi de scena,uitandu-se admirativ la mine.L-am luat de mana si am fugit spre cea mai apropiata statie de metrou.Am fugit de toti si de toate.

    RăspundețiȘtergere
  11. …in fata ochilor mi-a aparut un barbat in jur de 25-30 ani. Iti dadeai seama ca este agitat dupa felul in care pistolul ii tremura in maini. Un sunet puternic s-a auzit apoi totul s-a petrecut cu incetinitorul cand am simit o durere in stomac . Podeaua imi racea fierbinteala din obrazul drept, atunci am inceput sa aud strigate.
    Vedeam cum rochita alba de matase se pata de sange, sangele meu. Ironic, in ziua in care mi-am aratat adevaratele sentimente este si ziua in care dau peste un fugar si mor. Acum stiu cum e sa fi intr-un loc nepotrivit la un timp nepotrivit.

    RăspundețiȘtergere
  12. ...l-am auzit pe Andrei strigandu-ma:
    -Cristina! m-am intors si l-am vazut stand in mijlocul scenei. Ma misc usor, de teama unui alt refuz.
    Ajung langa el si observ ca tremura usor, aproape imperceptibil.
    -Imi pare rau...nu am stiut, poate nu am vrut sa stiu, dar nu vreau sa te vad suferind.
    -E prea tarziu, Mihai. Deja sufar, sufar pentru ca ai fost orb, sufar pentru ca o alegi pe cea care te-a facut sa suferi in locul meu. am spus cu un calm care m-a uimit si pe mine.
    Andrei statea nemiscat, cu rasuflarea taiata si in acel moment mi-am dat seama ca stia, stia ca acum vorbeam eu: Alexandra, nu Cristina. Ma intorc cu fata spre public, cu mainile incrucisate la piept, mi-era frica sa-i aud raspunsul si am observat ca si spectatorii simteau acelasi lucru, erau uimiti, erau parca in transa, iar unii deja plangeau.
    -Cat de egoista poti sa fii. Tu nu vezi cat sufera? Nu vrea sa te raneasca, dar nu te va alege niciodata. Ma intorc din nou cu fata spre Mihai, si o observ pe Lore in spatele lui, cuprinzandu-l cu mainile, ca si cum nu i-ar fi dat drumul niciodata.
    Ma uit in jos, iar cateva lacrimi fierbinti au evadat. Realizez ce intorsatura a luat situatia si incep sa regret decizia pe care am luat-o.
    -Pe cine incerci sa pacalesti cu prefacatoria ta? imi ridic capul, realizand ca acum vorbea Denisa, nu Lore si observ ca si Andrei plangea.
    Lore ii da drumul lui Andrei si se pune intre noi, cu fata spre el, fara sa se oboseasca sa ma priveasca.
    -EGOISTO! a rasunat vocea ei in toata sala.
    Acum era intoarsa spre mine si ii puteam citi furia in ochi.
    -Nu vezi ce rau ii faci? Plange! Pange pentru ca e un om bun care nu vrea sa te vada suferind! Tu de ce nu poti fi un om bun si sa-l lasi sa fie fericit? EGOISTO! Egoisto!
    Andrei a prins-o de brat, facand-o sa inceteze. Multimea era socata, la fel si eu.
    - Inceteaza. a suierat el printre dinti.Nu poti sa o condamni pentru ca lupta, nu poti sa o condamni pentru ca are sentimente!
    Ma dau cu un pas in spate, socata la auzul cuvintelor sale. Acum nu mai eram Cristina, Mihai si Lore, eram Anlexandra, Andrei si Denisa si ne jucam adevarata viata pe o scena, in fata tuturor.
    Denisa a ramas cu gura cascata si s-a dat in dreapta lui, apucandu-l de brat.
    -Stiu. imi pare rau, Mihai! Hai sa plecam acum.
    Andrei se elibereaza de stransoare ei si face un pas spre mine, ajungand la cativa centimeri distanta unul de celalalt. Imi prinde mainile in ale lui si-mi spune:
    -O iubesc, Cristina. Si am ales sa raman cu ea chiar daca m-a facut sa sufar pentru ca iubirea nu dispare peste noapte.
    Eu imi plec capul. Pierdeam...
    - Dar nu am ales-o pe ea in favoarea ta. Nu as face asta, niciodata. Am gresind cand ti-am cerut sa ma eliberezi, nu stiu ce a fost in capul meu, nu stiu ce am gandit, cred ca am crezut ca glumesti, ca incercai sa ma protejezi si ai mintit ca ma iubesti.
    Imi apuca barbia si imi ridica capul, ca sa ma poata privi.
    -Te iubesc, Cristina! Te-as alege in favoarea intregii lumi. Se apleaca sa ma sarute pe frunte si imi sopteste la ureche: Te iubesc, Alexandra!

    GFC: Lupu Diana

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!