Ok..deci am primit leapșa celor 7 secrete de la Rose..și dacă mai e și altcineva, și am uitat, mii de scuze. Ce am înțeles eu că trebuie să facem, e să dezvăluim 7 secrete despre noi pe care nu le știe blogosfera, sau, mai bine zis, vizitatorii blogului, pentru că ei ne sunt mai aproape. Mărturisesc că am tot evitat-o pentru că nu știam ce să scriu. Nu e faza că aș fi o persoană cu multe secrete, deși discretă sunt, dar nici nu pot spune că am așa niște lucruri extraordinare de spus, pentru că..nu am :)). So..let’s get it started.
1. Nu am fumat niciodată.
Nu am
încercat, nu am fost tentată, nici nu țin minte să fi ținut vreo țigară între
degete vreodată, chiar dacă nu era a mea. Fumul de țigară îmi dă dureri de
cap..la propriu. Nu am nimic însă cu cei care fac asta, din contră. Gestul de
a-ți duce țigara către buze mi se pare foarte sexy, tipii care arată bine și mai
și fumează mi se par și mai atractivi, îmi dau senzația că ar fi misterioși,
interesanți, iar fetele hotărâte și senzuale. Acesta este și unul dintre
motivele pentru care mare parte din personajele mele fumau.. (ma rog, atunci
când scriam).
2. Adesea am senzația că ”I don’t fit in this world” (sună mai bine în engleză).
În sensul că
nu mă pot adapta în societatea de astăzi, nu pot înțelege oamenii, sunt altfel
decât restul fetelor (și nu într-un sens bun). Prea tăcută (excepție făcând momentele când sunt cu prietenii, familia sau prietenul meu, când îmi turuie gura încontinuu), prea analizatoare,
prea visătoare, sensibilă. Și mereu mi-am dorit să fiu mai veselă, mai gălăgioasă, mai plină de viață, mai amuzantă, pusă doar pe distracție, pasionată de aceleași
lucruri ca tinerii din jurul meu. Să fiu la fel, nu diferită.
Cred că cel mai
bine ați înțelege ce vreau să spun din următorul citat din ”Poveștile unei
inimi” de Diana-Florina Cosmin, cartea mea de suflet, în paginile căreia m-am
regăsit la tot pasul:
”Eu, una, nu mi-am dorit
niciodată să fiu ”altfel”.
Niciodată. Dimpotrivă, mi-am dorit din tot sufletul să fiu la fel ca toate celelalte. Să mă potrivesc în peisaj, să dovedesc
aceeași lejeritate în relații, emoții și scopuri, ca și cum toată viața asta ar
fi o amplă repetiție, în care orice ai face ”nu se pune”, ca la jocul de-a
v-ați ascunselea. O viață de probă, în care nimic nu e definitiv, așa că poți
să tropăi în voie pe coridoare, prin vieți sau relații, fără să te gândești la
consecințe.
Oricât am încercat însă, am rămas mereu în ”altfel-ul meu”: fata
cu bucle printre fetele cu păr drept, fata care ascultă oldies în loc de rock,
care se duce la trupa de teatru în loc de club și se bucură mai mult de un
articol în revista liceului decât de selecția pentru Miss Boboc.
Fata complicată
care preferă cărțile în defavoarea oamenilor din simplul motiv că aceștia din
urmă nu se prea pricep s-o înțeleagă la fel de bine cum reușesc, fără niciun
efort, personajele de roman.”
Da..complicată e cuvântul care mă caracterizează cel mai bine. Firea mea nu
are un lacăt pe care oricine o poate deschide ușor, fie că e vorba de prieteni,
oamenii cu care mă intersectez, sau o persoană care își dorește dragostea mea.
E un cifru bizar și greoi, și marea majoritate a celor din jur, cei care nu mă
cunosc, nu au răbdarea și nu reușesc să îl descifreze.
3. Prin clasa a 7-a era să ajung la
faza națională la olimpiada de română.
Deși s-a oscilat între teza mea și a
altcuiva, nu au selectat până la urmă lucrarea mea, pentru că deși conținutul
era foarte bun, la compunerea respectivă nu lăsasem acea dungă albă, de două
degete înainte de text, care dă un aspect frumos și îngrijit paginii. De aceea
au ales cealaltă teză. Dacă vă întrebați de unde am aflat asta, una dintre
persoanele din comisie era o doamnă profesoară colegă cu mama, și de la
dumneaei știu. De atunci, am mereu grijă de aspectul ăsta, las acel loc
nenorocit de două degete înainte de orice eseu sau lucrare, dar nici nu am mai
călcat vreodată la vreo olimpiadă, de ciudă.
4. Am moștenit iubirea mea pentru
cărți, pentru frumos, și latura artistică de la mama.
Mama, ale cărei
rafturi din bibliotecă sunt îngrămădite de romane vechi, de care încă îmi
vorbește cu pasiune și cu o sclipire în ochi. Mama, care a făcut balet o perioadă și a
avut o expoziție de picturi, și unele tablouri încă le mai are.
Îi datorez
totul ei, dar mai ales talentul, sensibilitatea, creativitatea și bunul gust.
5. Prin generală am scris foarte
multe poezii, pe parcursul unui an jumătate-doi.
Unele dinte ele au un stil
macabru, bacovian, deși am citit primele mele poezii de Bacovia abia prin
liceu. :)) Altele erau mai ok și optimiste. Toate îi erau adresate unui singur tip, my crush din acea perioadă.
Partea amuzantă era că nici măcar nu ne cunoșteam, nu aveam habar ce fel de
persoană e, dar eram irevocabil și infinit îndrăgostită de el. În acele poezii
mă luam de săracul om, deși el nu avea nicio vină, și îmi descărcam suferința
și toate frustrările. :))
Nu am mai scris un rând al unei poezii de când am
terminat generala, și nici nu mai îmi iese. De parcă mintea mea ar fi rămas
blocată în această privință.
Oricum, amintindu-mi de acea perioadă, mă amuz de
cât fraieră și toantă eram.
6. Visez tot timpul cu ochii
deschiși.
Mai ales când sunt într-o mașină, stau lângă geam și privesc
afară, și ascult muzică la căști. Îmi imaginez cum voi fi eu în viitor, mă
gândesc la realități paralele, la ce aș face acum dacă în trecut aș fi ales
altfel. De fiecare dată când fac asta mă simt mai fericită, iar un zâmbet îmi
apare pe chip. Mă gândesc că sunt mai talentată, că particip la concursuri de
interpretare, că sunt o scriitoare de succes, sau un editor respectat. Mă văd
conducând o decapotabilă alături de prietenele mele cele mai bune, cu vântul
împrăștiindu-ne părul în toate direcțiile, și noi fredonând fericite vreo
melodie haioasă. Dacă visatul cu ochii deschiși ar aduce profit, aș fi cea mai
bogată persoană din lume. Dar sunt, chiar dacă doar sufletește.
7. Sunt genul de persoană care nu
poate spune ”nu”.
Da..sunt un fel de ”Yes woman!” :)).
Pur și simplu nu pot refuza atunci când cineva îmi cere
ceva sau are nevoie de ajutorul meu. Mă simt prost și jenată, și îmi imaginez
că poate respectivii s-ar supăra, sau chiar au nevoie de mine și eu le întorc
spatele.
De multe ori, chiar dacă mă simt rău, sau nu am timp, sau chef, fac
unele lucruri pentru cei din jur, mă las pe mine pe planul doi. Știu că asta e
foarte greșit, în ziua de azi fiecare e pentru el doar, dar eu nu pot fi așa.
Mă simt mai împăcată cu mine însumi făcând pe cineva fericit.
O să completeze și Alexya leapșa dacă va avea puțin timp, e nebunie la ea acum la facultate cu parțialele și e ocupată până peste cap.
O dau mai departe lui Roxtao, Mădă, Criss &Dee, Veronica, Blackie.. etc. etc. , cine o mai dorește, și pe cine mai avem la Blogroll. O parte din voi am văzut că ați făcut leapșa deja, deci nu v-o mai dau. :)
