Pentru că am primit citate din aceeaşi carte, "Nu plânge sub clar de lună" de Heather Davis. În caz că aţi uitat, încă vă mai puteţi cumpăra cartea cu revista Bravo, e posibil să o mai găsiţi.
Ramona ne-a trimis citate mai amuzante din această carte:
“Lumina lunii are puteri speciale. Chiar şi în
Beverly Hills, unde totul este strãlucitor, fie cã este autentic, fie cã este
fals, luna plinã are o anumitã magie. Te poate face sã te comporţi nebuneşte,
sã îţi asumi riscuri la care nu te-ai gândit niciodatã la lumina zilei sau
chiar sã te dea complet peste cap.Lumina lunii îţi poate schimba radical
viaţa.Şi totul începe atât de simplu…
Tu. El.Luna.Te-ai ars!”
“Ȋmi era din nou
greaţã. Dar dacã domnul Winter nu-i gãsea pe bãieţii ãia stupizi? M-am uitat
spre madam Chitarã - zâmbea din nou, ca o alienatã mintal, în timp ce îi ajuta
pe copiii din tabãra de reeducare, de parcã îi ducea la Disneyland.”
“Sfinte Dumnezeule! Cineva mã urmãrea. Cineva care credea cã arãtam
delicios şi nu gândea la chestiuni de vezicã. Eram atât de speriatã! Aveam sã
fac efectiv pe mine şi apoi sã mor! Sau sã fiu mâncatã, ceea ce era mult mai
rãu.”
“Aveam zgârieturi si julituri pe partea din spate a coapselor.Şi încã mai simţeam nevoia sã merg la “toaleta doamnelor”
din pãdure. Am fãcut câţiva paşi împleticiţi pânã la cel mai apropiat copac şi
mi-am tras în jos pantalonii murdari. Nici n-am terminat bine de fãcut pipi -
cea mai minunatã acţiune de acest fel din viaţa mea! - cã am şi auzit scârţâit
de paşi pe nisip.”
“Asta era partea în care trebuia sã spun “Nu-mi dau întâlnire cu tipi sexy,
obsedaţi de droguri, lucru care m-ar putea face sã ajung într-o tabãrã de
reeducare!” Stai puţin! La dracu! Probabil cã tocmai asta mi se întâmpla deja.”
“Când am intrat, madam Chitarã şi-a ridicat privirea spre noi. Din
fericire, monstruosul sãu instrument muzical nu se zãrea pe nicãieri. Acest
fapt a fost suficient ca sã mã facã sã zâmbesc, deşi în orice secundã ar fi
fost probabil capabilã sã scoatã repede din buzunar o muzicuţã.”
“S-a bãtut cu palma peste pântec, lucru care m-a fãcut sã îmi dau seama cã
el era cel înfometat. Iar când mãnânci pentru doi- pentru tine şi pentru burta
mare pe care o ai- probabil cã şi foamea e de douã ori mai mare.”
“-Din nefericire, Graham nu ştie nimic despre situaţia familiei mele. Tata
doar l-a angajat. Cu ultimul tip n-a mers.
-Dar nu cumva tatãl tãu…mmmm…
-L-a concediat. Nu l-a mâncat. Tata prefer carnea de animal sãlbatic.”
“Ariel îmi spusese odatã cã mama ei recunoscuse ceva important, la o
şedinţã de terapie mama-fiicã: adulţii nu au întotdeauna dreptate. Aşa cã
întrebarea mea era: dacã ei nu aveau întotdeauna dreptate, atunci cum de eram
noi aceia care întotdeauna greşeam?”
“Cunoscusem bãieţi care fãcuserã o mulţime de lucruri ciudate în toiul
tentativelor de a mã sãruta- rãspundeau la telefonul mobil, le fãceau cu mâna
prietenilor, şi chiar luau o îmbucãturã din cheeseburgerul dublu-, dar sã
adulmece aerul? O fãcea din cauza mea? O, nu! Ȋmi mirosea urât
tricoul?”
“E posibil ca lumina lunii sã aibe puteri speciale, dar iubirea este de
fapt adevãrata magie în lume.”
Iar Dely a vrut să ne arate partea romantică a cărţii:
“În
timp ce limuzina se îndepărta cu viteză, domnul Winters a urcat înapoi în
autocar, însoţit de un băiat - nu era genul de băiat despre care să spui pe loc
ca e drăguţ, dar, categoric, era genul de la care nu-ţi puteai lua ochii.”
“- Nu vreau să pleci, am spus încet.
- De ce ?
- Chiar vrei să mă faci s-o spun ?
- Sigur că da!mi-a răspuns, iar ochii lui căprui aruncau mici scântei.
- Mmm...ştii...îmi place de tine.
- Şi mie-mi place foarte mult de tine,a zis el.
S-a apropiat de mine, centimetrii dintre noi devenind milimetri. Pana când aproape că m-a...
Tremurând de frică m-am tras înapoi, cu buzele încă fierbinţi de la sărutul pe care aproape că mi-l dăduse. ”
“ În scurta noastră conversaţie, mă simţeam de parcă aproape ne înţelegeam
unul pe celălalt. M-am uitat înapoi peste umăr la Austin, aşteptându-mă să-l văd
că încă mă privea, însă el se întorsese la munca lui să construiască zidul.
Aproape că era cel mai trist lucru pe care văzusem până atunci că îl făcea.”
“ M-am simţit emoţionată văzându-l
cum o ţinea în braţe. Nu mi-l imaginasem niciodată ca fiind genul care să
îmbrăţişeze pe cineva. Părea distant şi cu un spirit foarte “englez”, mai
degrabă genul care îţi strânge mâna,dar iată-l acolo, ţinându-şi încă braţele în
jurul noii mele prietene, după ce o salvase ajutând-o să escaladeze cu bine
zidul.
[...]
Austin Bridgers era mai mult decât puteai vedea cu ochiul liber.”
“ Mi-a cuprins obrajii cu palmele şi
am văzut în ochii lui o sclipire argintie. Mi-am stăpânit tremurul de
spaimă,amestecat cu...încă ceva. Eram cu adevărat speriată de ceea ce devenea
când se transforma. Nu cumva îmi ascundea adevărul şi eram în pericol? De fapt
eu şi întreaga tabără de copii.
Şi-a îndepărtat mâna,de parcă
simţea frica ce clocotea în mine.”
“ Nu mai exista nimic, doar eu şi Austin. Şi sărutul
care-mi făcea tot trupul să freamăte.
Genul de sărut
pe care unii sergenţi sosiţi la fata
locului îl găsesc respingător între doi cadeţi.
Genul de sărut
care te face să crezi că frecatul vaselor arse după cină,seara,aproape că este
o muncă plăcută.
Genul de sărut
care te face să crezi că săparea unei gropi pentru o nouă latrina a doua zi, este
aproape amuzantă...
[...]
E posibil ca lumina lunii să aibă puteri
speciale,dar iubirea este de fapt adevărata magie în lume.
Doar
iubirea.”
Cum vi se par? Mulţumim fetelor!
Deşi fiecare părticică din fiinţa Emmei cea fii-drăguţă-şi-nu-produce-belele îi cerea să salute cu mâna şi să zâmbească, şi-a făcut curaj, s-a gândit la Sutton şi i-a aruncat Nishei o privire veninoasă.”
Deşi la început nu vrea să accepte ideea, într-un final îşi dă seama că
sora ei e moartă, şi decide să rămână ca să descopere cine e criminalul.
Oricare ar fi putut să o ucidă..dar balanţa înclină mai mult spre cineva
apropiat.. poate sora ei? Sau chiar prietenele ei bune! Dar ce motive ar putea
avea ele ca să le îndemne la o faptă aşa abominabilă ? Motivele lui Laurel, sora
ei, ar fi că mereu a fost marginalizată şi umilită de Sutton.. şi i-a făcut şi
ceva (nu se ştie ce) lui Thayer, băiatul pe care îl plăcea, şi care acum e
dispărut. Madie..tot din cauza lui Thayer, care e fratele ei, iar
Charlotte..pentru că Sutton i-a furat iubitul, pe Garret. 
Dacă tot urmează să vă pun trailerul serialului, să vă vorbesc puţin de
acesta. Nu pot să îmi dau foarte bine seama, dar cred că e mai bun decât
cartea. Sunt multe diferenţe.. în serial, Sutton nu e moartă, ci e plecată
să-şi caute mama biologică, şi e un adevărat mister în jurul acesteia.. În
carte ştim din amintirile Emmei cine e mama lor, şi nu e nimic spectaculos
legat de asta. Deci ele se cunosc, Emma doar îi ţine locul lui Sutton. 
