- Rena, te rog să mai rămâi, vreau să..
- Mai du-te naibii.
Am mârâit pentru mine în timp ce ieșeam prima ca o furtună din sală, lăsându-l vorbind singur pe Dominic. Probabil că de acum toate disperatele alea o să zică că sunt lesbiană, pentru că am îndrăznit să îi fac asta tocmai zeului grec. O să se ferească din calea mea de parcă aș suferi de o boală contagioasă sau o să mă privească de parcă aș avea un OZN în miniatură pe cap. De ce? Pentru că nu mă răscolesc în suspine și nu pun o față de cretină când e el în preajmă. Pentru că chiulisem într-o veselie de la cursul lui în ultima vreme și acum fusesem nevoită să vin când îmi trimisese aviz de avertizare acasă. Și, nu în ultimul rând, pentru că am avut tupeul mai devreme să-l înfrunt și să-i răspund obraznic în fața colegilor zicându-i că n-am chef să-mi citesc recenzia, atunci când el mă invitase în față. Adevărul e că mă simţeam penibil după întâmplarea aceea, cea de pe scări. După că ne găsise pe mine şi Alexei destul de apropiaţi, şi eu l-am înfruntat sarcastică, el ne-a întors spatele şi a plecat, fără să mai scoată un cuvânt. Mă aşteptam să îl ia de cămaşă şi să îl scuture pe cel de lângă mine, dar el doar îmi servise indiferenţa pe tavă. Duruse. Al naibii de tare.
- Ui, ce temperament.
Alexei mă tachină pe un ton cu subînțeles, venind din urmă și așezându-și brațul în jurul taliei mele de parcă eram tovarăși de nu știu când. Sau cine știe ce altceva, în imaginația lui bogată și perversă.
- Tu de ce te-ai înscris la cursul ăsta până la urmă? m-am răstit la el, împingându-l de lângă mine. Nu e ca și cum ai fi un suflet boem. am continuat la fel de arțăgoasă.
Chiar de el suflându-mi în ceafă aveam nevoie și dându-și seama cât mă afecta prezența profului ce îl puteam asemăna cu potaia din ”Curaj, câine laș”. De la scena aceea de pe trepte la care asistase și Dominic, începusem să îl evit și pe Alexei, deoarece îmi implementasem iar ideea că e periculos și un tip ca el doar e capabil să calce pe sufletele fetelor, nimic altceva. Însă nu mai mă trata cu aroganță acum, era prietenos și jovial, și mă încânta ori de câte ori îl vedeam cu replicile lui spirituale și amuzante.
- Sincer? mă instigă făcându-i plăcere să mă tachineze.
Am ridicat din sprânceană circumspectă. Făcu o grimasă și continuă pe un ton melodios, șoptindu-mi la ureche:
- Pentru tine.
Am expirat zgomotos și am dat să plec, când mă prinse de mână.
Un fior scurt mă făcu să tresar din cauza atingerii lui, și m-am trezit prinsă în verdele intens al ochilor lui. Mă trase aproape, încât acum eram lipiți unul de celălalt, și un miros de tutun și ceva dulce amărui îmi confruntă nările. Parfumul lui era amețitor, puternic și seducător în același timp, iar amestecat cu nicotina îi dădea un aer și mai bărbătesc, mai interesant.
Câteva tipe trecură și se holbară uimite, murmurând ceva unele către altele, în timp ce ochii lor nu le veneau a crede ce văd. Luați-vă ochelari, fraierelor. O altă țoapă mai înțepată trecu și îmi aruncă o privire disprețuitoare, strâmbând din botul ei de un roz sclipitor pe care îl strânse ca o ventuză de indignare. O, grozav! Probabil mă blesteamă toate acum și au impresia că mă dau la celălalt zeu de pe aici.. cel afumat.
M-am uitat la el cum mă admira cu un interes bizar, de parcă era un pictor pregătit de o operă măreață și acum își analiza muza. Evident nu observase pe nimeni și nicio reacție a celor din jur, centrul interesului fiind-i eu, de parcă eram unică în Universul lui. Lucrul ăsta mă cutremura și îmi dădea o senzație plăcută în același timp. Parcă l-aș fi impins din îmbrățisare, pentru mă ținuse destul așa și nu era superofertă, parcă aș mai fi stat pentru că mă distra să mă joc cu nervii prințeselor din jur.. și îmi și plăcea senzația.
- Rena ?
Am auzit vocea blândă și în același timp șocată – deși se străduia să ascundă asta – a cuiva cunoscut. M-am întors și am sărit agitată, fâcându-i vânt individului de lângă mine, deși nu știu dacă nu era cam târziu. Eram conștientă însă că e posibil ca Lexi să fi fost martoră la întreaga demonstrație de ”afecțiune” a noastră de mai devreme.
Purta o bluză finuță cu flori, și o pereche de jeanși mulați, deschiși la culoare, care îi veneau ca turnați pe picioarele lungi și subțiri ca de fotomodel. Părul blond și ondulat îi era adunat pe o parte, iar machiajul era discret și plăcut. Lexi arăta, și era un înger. Mă uimea mereu câtă grație și eleganță emana. Pe lângă acestea, avea un suflet bun și cald, considerație pentru cei din jur, era politicoasă și admirată pentru felul de a fi.
Alături de ea, cu brațele încrucișate și un rânjet meschin era Cedric , iubitul ei ”minunat” căruia i-aș fi spart capul cu ceva în clipa asta pentru că se distra copios pe seama mea.
- Alexei? rosti cu reținere, privind când la unul, când la altul.
El îi trase un zâmbet larg care nu prevestea nimic bun și înclină din cap.
- E o plăcere oricând să te revăd, Alessandra. spuse protocolar și pe un ton frumos.
Apoi se întoarse către mine și șopti melodios în timp ce mă sărută pe obraz, eu fiind paralizată și incapabilă să reacționez:
- Draga mea, dacă dorul va fi prea tulburător, poți să mă suni și voi fi dispus oricând să-ți alin agonia.
- Mda.. în agonie o să fii tu dacă mai îndrăznești să mă atingi. i-am mârâit printre dinți, deși nu știu cât de convingătoare fusesem.
El se îndepărtă și îmi aruncă o privire smecherească de peste umăr.
- Nu am nimic cu el. m-am scuzat când ochiii acuzatori ai lui Lexi mă dojeneau.
Alexei continua să meargă, cu pași leneși și cu o mână în buzunar. Câteva dudui se opriră exaltate în dreptul lui, dar le ignoră ca pe niște nimicuri. Un surâs victorios își făcu loc pe buzele mele. Își aprinse o țigară ca și cum era cel mai firesc lucru și își văzu de drum. Îmi smulse un nou zâmbet. Să fumezi, nu doar în clădire, ci și în curte era interzis și aspru pedepsit. Dar nu știu cum el aluneca în viață fără probleme.
- Rena, ce se întâmplă cu tine? Și cu el..
Am deschis gura să neg încă o dată orice legătură cu Regele Țigărilor, dar faptul că mă holbasem după el când plecase cred că îmi știrbise din credibilitate.
- Chiulești, ești aeriană, și acum te văd pe holuri , în tandrețuri cu Alexei Ivanov? Ochii ei erau apatici și acuzatori. Înainte nici nu îl suportai, doar știi că e o influență negativă pentru cei din jur , un tip dubios și ciudat.
Ha. Tocmai ea să găsea să vorbească de ”aeriană”, care parcă plutea pe un norișor pufos de când era îndrăgostită. Sau de ”ciudat”, când prietenul ei caustic era definiția perfectă pentru cuvântul ăsta.
- Cred că explicația comportamentului ei se numește ”exces de hormoni”. iubitul ei genial o lămuri pe un ton plin de el și ironic.
I-am aruncat cea mai urâtă privire a mea. Cedric fusese un exclus până i-a acordat Lexi atenție. Era evitat mereu de toți, închis și cu un comportament odios. Nici eu nu îi suportam umorul draconic și felul de a fi. Poate de aceea și mă îndepărtasem de ea, deoarece mă simțeam a cincea roată la căruță, și nici măcar una necesară sau dorită. Evident că nu își dăduse seama ce se petrecea cu Dominic. Bine, ea nu era înscrisă la cursul lui, însă înainte mereu era atentă și preocupată. Acum toată lumea ei se limita la Cedric iar asta mă făcea să urlu de furie. Mă mir că auzise de absențele mele. Trăiască bârfa generală, care domnește aici.
- Știi ceva, ai deja un caz social pierdut căruia să îi fii dedicată. I-am reproșat arțăgoasă ucigându-l din priviri pe iubitul ei. Așa că lasă-mă în pace pe mine, mă descurc perfect și singură, m-am răstit pe un ton veninos, și apoi am plecat de lângă ea ca o rachetă.
Fusesem meschină și rea, o știu. Și sunt convinsă că am rănit-o profund, mai ales că ea e sensibilă și emotivă. Dar mă dominaseră nervii și eu nu sunt genul care să țin ceva în mine. Plus că îmi lipsise profund săptămânile astea, și aveam nevoie de ea.
Am ieșit plină de frustrare din școală, îndreptându-mă spre parc. Acolo aveam să mă liniștesc înainte să explodez.
* * *
M-am așezat tristă pe o bancă, privind în gol. Tăcerea de aici era plăcută, dar și chinuitoare pentru mine. Dădea frâu liber tuturor gândurilor care mă măcinau. Pe de o parte era Alexei, și atracția incontestabilă pe care o simțeam pentru el. Apoi era Lexi, a cărei lipsă din viața mea era evidentă, deoarece ea fusese mereu catalizatorul, elementul care mă aducea la realitate. Și mai era și Dominic, pasiunea mea arzătoare și imposibilă..
Am tresărit când cineva se așeză lângă mine, și ochii mi s-au oprit pe chipul frumos și luminos al grecului. Am clipit de câteva ori ca să nu mă asigur că nu e o nălucă a imaginației mele. Când îmi zâmbi stins și începu să vorbească, mi-a confirmat că e real, că e aici.
- Am văzut cererea ta de a abandona cursul meu. rosti pe un ton încet și dezamăgit.
Mi-am plecat ușor privirea. O depusesem când eram supărată, și conștientă că așa va fi mai bine pentru mine. Să nu îl mai văd.
– De ce?
L-am privit încruntată, nefiind sigură că tocmai asta a spus. Oare.. toate semnele.. comportamentul meu.. Nu își dăduse seama ce simt ? Sau mă rog, ce începeam să simt?
- Pentru că prezența ta îmi face rău. Să fii atât de aproape și să nu pot să .. am întins mâna în aer spre el, dar m-am oprit înainte să-l ating. am oftat adânc.
Ochii lui erau uimiți și fața încurcată.
- A, trebuia să folosesc un ton mai academic, mă scuzați. Pentru că coeficientul meu de istețime e mult sub cel necesar de a asista la un curs atât de profund și inteligent. E bine așa?! am ridicat vocea ușor dar m-am abținut să țip.
Pufni ușor în râs. Ce era așa amuzant ? Apucă dosarul meu și scoase foaia cu recenzia.
- Doream să te anunț că am respins cererea. mă informă pe un ton solemn, așteptă un moment, apoi începu să citească:
” Dacă nici în celelalte volume Rose Hathaway nu a avut parte de prea multă fericire, nici în volumul 3, ”Atingerea Umbrei”, se pare că norocul nu e de partea ei . Iubirea ei cu Dimitri încă e imposibilă, și ambii fac eforturi puternice ca să-și suprime sentimentele. Antrenamentele devin tot mai serioase, și de acum trebuie să facă muncă de teren, dar parcă nu îi mai place așa mult să fie gardian când află că repartizată ei nu este Lisa, cum era firesc și toată lumea se aștepta, ci Christian Ozera , iubitul acesteia, cel cu un umor negru și cu care nu s-a înțeles niciodată.
Datorită faptului că Lisa a adus-o la viață prin puterea spiritului, atunci când era să moară într-un accident, Rose află acum care sunt consecințele acestui fapt, atunci când primește un ”invitat” neașteptat și cam.. decedat. Este vorba de unul din foștii lor colegi ucis de strigoi, și care i-a fost ei foarte drag (nu vă spun despre cine e vorba pentru a dezvălui acțiunea din volumul 2). Ceea ce află abia pe la sfârșit ea e că acesta încearcă să o avertizeze de pericolul culminant și îngrozitor ce se va răsfrânge asupra Academiei Sf. Vladimir.
Adrian Ivashkov care acum stă aici pentru a lua lecții cu Lisa despre puterea spiritului (da, ați ghicit, și el stăoânește același element rar) îi dă târcoale și o covârșește cu atenția și galanteria lui, nefiindu-i jenă să-i mărturisească că a fost cucerit de ea și să și arate asta.
Legătura ei cu lumea morților o fac tot mai instabilă și nervoasă, având adesea accese de furie, care o fac să se teamă să nu pățească ca Anna cea atinsă de umbră, ajutorul Sfântului Vladimir, și să aibă același sfârșit tragic (detalii despre ea le veți afla voi în volmele de dinainte și în acesta). Când va ieși din Academie, unde legăturile care îndepărtează spiritele moarte (strigoii) sunt mai puternice, Rose se va confrunta cu o adevărată armată de fantome care vor să fie ajutate de ea, și făcând-o să creadă că își pierde mințile.
Din fericire Dimitri va fi mereu acolo, lângă ea, dispus să o ajute și protejeze. O apropiere intensă se produce între ei, și când în sfârșit sunt dispuși să nu ai nege ce simt și să lupte pentru iubirea lor, un lucru teribil produce separarea lor inevitabilă și dureroasă. Da, ați ghicit, strigoii..”
I-am smuls foaia din mână, deoarece nu mai eram în stare să stau aici, lângă el, să îi simt aroma, să îi aud vocea caldă și blândă. Da, eram lașă, dar deja mă depășea situația. M-am ridicat ca o furtună de pe bancă, dar am călcat strâmb și m-am trezit pe jos, cu o durere puternică la gleznă. Cred că mi-o luxasem.
-Au, m-am plâns.
El veni prompt lângă mine și incepu să investigheze zona. Atingerea lui era plăcută și caldă.
- Nu! am țipat și m-am smucit, făcându-mi și mai puternică durerea. Nu mai vreau să fii aici! Stările tale schimbătoare, acum indiferent, acum preocupat de mine, mă amețesc, îmi fac rău. Mai rău decât idioata asta de luxație! Nu te mai comporta ca și cum îți pasă de mine! m-am răstit isterică la el.
Mă prinse de încheieturi și zice printre dinți:
- Nu îmi spune tu mie de cine îmi pasă!
Mă certă pe un ton grav și puternic, cum nu-l mai auzisem niciodată vorbind, apoi își presă buzele de ale mele, lăsându-mă fără aer cu sărutul lui pasional și plin de încărcătură emoțională.
Cartea a apărut la Editura Leda şi o puteţi cumpăra cu 20% reducere şi transport gratuit de AICI.
Lissa Dragomir este o printesa moroi, cu un rarisim dar de a stapani magia spiritului. Ea trebuie aparata in orice moment de strigoi (mortii vii), cei mai fiorosi vampiri. Puternicul amestec de sange omenesc si vampiresc din venele Rosei Hathaway, cea mai buna prietena a Lissei, o face sa fie dhampir. Rose si-a dedicat viata unei misiuni mai mult decat primejdioase: s-o apere pe Lissa de strigoi, care si-au jurat s-o faca asemeni lor.
O premonitie intunecata incolteste in mintea lui Rose si umbre fantomatice prevestesc un rau cumplit ce se apropie tot mai mult de portile de fier ale Academiei. Strigoii strang cercul si cer razbunare pentru vietile luate de Rose. Intr-o lupta mai apriga decat cel mai infricosator cosmar, Rose va trebui sa aleaga intre viata, dragoste si cele doua fiinte care conteaza cel mai mult pentru ea... dar oare alegerea ei înseamna ca doar unul dintre ei va supravietui?
____________________________________________________________
A venit momentul să mă despart de Rena, Dominic, Alexis, Lexi..nişte personaje pe care le-am creat şi îmi sunt foarte dragi, şi să le înmânez scumpei mele Alexya, care va realiza următoarele recenzii, cele de la volumele 4-6, şi va continua aventura lor. Sunt convinsă că se va descurca excelent.
Am dori să auzim mai multe păreri, de la persoane diferite, dacă le citiţi, deoarece aceste recenzii ne ocupă mai mult timp, şi necesită efort şi inspiraţie din partea noastră. Dorim să ştim dacă merită să le continuăm şi dacă vă plac.
Nu trebuie să scrieţi romane., un cuvânt e de ajuns, ca să ştim cine e alături de noi la rubrica asta. Aşa că.. aşteptăm să vă citim părerile :)
