Dupa multa munca de numarat commenturi, eu si cu Krisz am aflat castigatorul premiului special. Este Intotdeauna singura . O rugam sa ne dea un mail cu numele si cu adresa ei.
Va multumim ca ati participat la acest concurs.
Sarbatori fericite in continuare,
Alexya si Krisz
"Mulțumesc mult de tot pentru premiu, dacă tot ar fi ceva de spus în toată această tevatură, aș vrea să spun că toate mini-poveștile au fost minunate, fiecare în felul ei. Cu toate aceste întâmplări, se pare că într-un final s-a decis locul 1 și locul 2, felicitări. (:
Aș vrea să dedic premiul tuturor celor care suferă de sărbători, și care nu au un loc unde să-și spună supărarea, celor care nu pot avea ceva nou de Crăciun, celor care nu știu cu adevărat ce înseamnă Moș Crăciun.
În spiritul acestei sărbători aș vrea să dăruiesc volumul 1 „Casa de sticlă” din seria„Vampirii din Morganville” cuiva care merita de asemenea să câștige un loc:Addicted to kryptonite. Chiar dacă a avut câteva greșeli, ideea a fost într-adevăr foarte bună, și, după cum și voi ați spus, a fost mult mai în temă ca mine.
Mulțumesc celor care m-au votat, adminelor și sponsorilor. A fost un concurs bun, am fost într-adevăr intrigată de el.
Și, în încheiere, spun:
xoxo,miku"
Ce decizie frumoasă, nu ? Se pare că spiritul sărbătorilor într-adevăr este cu ea. Aşadar rugăm pe Addicted to kryptonite să ne trimită de asemenea mail cu adresa şi numele complet. Şi noi îţi mulţumim Miku pentru vorbele de încurajare şi ne cerem scuze încă o dată pentru problema ivită ieri.
Team Twilight Blog
Surpriză prentru Renesmee
Edward o ridica pe Renesmee pe umerii lui astfel incat ea putea aseza cu usurinta steluta in varful bradului. Am zambit. Era o imagine ideala, perfecta. Sotul meu si fetita mea minunata. Ce altceva imi mai puteam dori?
Era primul Craciun in care nu mai eram eu copilul care primea cadourile, ci mama care se ocupa de toate. Mama atenta la dorintele micutei sale. Singura problema era ca ea nu isi dorea nimic anume iar eu fusesem complet derutata. Incercasem sa imi amitesc darurile pe care mi le facusera mie parintii de Craciun insa nu imi aminteam prea mare lucru. Am sfarsit prin a ii darui un un pandantiv care apartinuse buncii mele. Astfel se va putea simtii mai aproape de rudele pe care probabil nu le va cunoaste niciodata.
Era aproape ora douasprezece cand Renesmee adormi pe canapea. Am vrut sa ma indrept spre ea insa Edward m-a oprit spunandu-mi ca o va duce el in camera ei. Am urcat inaintea lor si am mers in camera acesteia pentru a ii pregati patul. Am deschis incet
Bratul lui Edward imi cuprinse mijlocul, apoi ma ridica cu totul si iesi pe
M-am descaltat si m-am intins pe pat. In mod normal as fi facut asta pentru a ma relaxa insa nu ma obisnuisem total cu ideea ca nu voi mai simti niciodata oboseala fizica si ca nu voi mai avea nevoie de odihna. Ochii mei inconjurau camera. Nu se schimbase mai nimic inafara de statutul nostru. Acum eram sot si sotie, mama si tata.
Edward era in fata peretelui de sticla privind padurea intunecata. Muschii spatelui i se incordara brusc iar eu am sarit imediat spre el pentru a afla ce era in neregula. El imi spuse ca era ravasit de o multime de amintiri despre viata mea umana. Nu voiam sa fie trist tocmai in seara de Craciun. Mam ridicat pe varfuri si lam muscat usor de gat. S-a intors spre mine si s-a straduit sa schiteze un zambet. M-am incruntat si apoi mi-am aruncat mainile in jurul gatului lui si l-am sarutat. Acum nu mai era nici o bariera intre noi. Nimic nu il mai oprea sa ma sarute ori cat de mult dorea iar acest lucru era nepretuit pentru amandoi. L-am tras dupa mine spre pat si am cazut amandoi aproape fara nici un zgomot. Mana lui imi apuca delicat gatul iar sarutul lui devenea din ce in ce mai puternic si inuman. Ma simteam libera, puternica. Simteam ca pot face tot ce imi doresc, ca lumea e a mea. Ma cosideram, la randul meu, mai inumana ca niciodata. Eram un monstru in sensul bun al cuvantului. Eram amadoi niste monstrii ai iubirii. Eram in stare de orice atunci cand eram impreuna. Eram un tot. Un univers perfect alcatuit din particule de iubire pura. Cand credeam ca nimic nu ma mai poate opri o bataie in
Edward se elibera din stransoarea mainilor mele si se intrepta rapid spre
Edward se intoarse spunand ca nu gasise nici o urma. Renesmee facu ochii mari si ne intreba daca cumva zgomotele pe care le auzise fusesera facute de Mos Craciun. Am linistit-o spunandu-i ca
Lumina patrundea din ce in ce mai puternic iar Renesmee, deranjata de aceasta, se ghemunise la pieptul tatalui sau. Brusc am inceput sa simt mirosul lui Charlie. M-am ridicat si am mers jos sa vad daca nu cumva isi facuse aparitia pe aici avand in vedere ca era Craciunul. Cand am ajuns nu era nimeni in casa. Toti erau afara amuzandu-se copios, asa ca am iesit si eu. Mare mi-a fost mirarea cand l-am vazut pe Charlie imbracat intr-un costum rosu de Mos Craciun, intr-o sanie trasa de sapte lupi imensi care purtau coarne si nasuri rosii ca de ren. Toate privirile s-au intors spre mine in momentul in care am izbucnit in ras. Am mers sa il imbratisez pe Charlie si apoi l-am intrebat pentru ce sunt toate astea, iar el imi raspunse ca aceasta e mica lui surpriza pentru nepoata sa.
Am urcat rapid scarile si i-am povestit lui Edward care era sursa zgomotului de azi-noapte. Lupii se pregateau sa intre in pielea unor reni pentru distractia lui Renesmee. Acesta rase si o trezi incet pe micuta cu vocea lui calda. Ea deschise ochii mari si ne intampina pe amadoi cu un zambet larg. Stiam ca gandul ei era doar la cadouri asa ca i-am spus sa se imbrace repede pentru ca o surpriza o asteapta afara. A sarit din pat si a alergat spre geam pentru a se uita afara, insa edward o prinse inainte de reusi sa vada ceva si o purta pe brate la ea in dormitor. Pe pat o astepta o rochie alba, stralucitoare. Eram sigura ca era mana lui Alice.
Renesmee se imbraca si in doua minute era deja afara. Fata i se insenina in timp ce striga cu putere „ A venit Mosul!”. Desi Charlie era grozav de comic cu barba lunga si alba toti se abtineau sa rada pentru a nu strica momentul. Pielea si rochia alba o faceau pe aproape invizibila prin zapada de aceeasi culoare. Fulgii imensi de nea cadeau si se topeau instantaneu cand atingeau blana fierbinte a varcolacilor. Renesmee alerga spre lupul aflat in fruntea celorlalti si il cuprinse cu bratele ei mici. Oare asta insemna ca si ea simtea atractia lui Jacob? Oare ce avea sa se intample? Vocea ragusita a lui Charlie imi indeparta gandurile negre atunci cand ii spuse micutei ca era timpul sa dea drumul lupului si sa urce in sanie. Urmau sa faca o plimbare prin padurea alba. Renesmee ma intreba de ce nu vin si eu iar bunicul ei o aproba si imi facu loc langa el in sanie.
Am urcat si sania porni usor in timp ce lupii puternici o trageau cu forta. Crengile se scuturau usor in timp ce sania parca zbura printre copaci. Prinsesem o viteza destul de mare insa Renesmee parea sa se distreze. Radea si incerca sa prinda in palme fulgii de zapada care zburau spre ea.
L-am privit pe Charlie si i-am marturisit ca acesta era cel mai spectaculos cadou de Craciun primit pana acum. El se intinse sa ma imbratiseze cuprinzand-o si pe nepoata lui la mijloc. Imediat am simtit ca imi era dor de mama. Era un dor intens. Mi-am propus sa o sun cand ne vom intoarce si sa o chem sa petrecem Craciunul impreuna. Avusesem o anume teama in legatura cu intalnirea dintre ea si Renesmee insa nu mai puteam amana vizita. Trebuia sa o vad.
Sania se opri exact in locul de unde plecasem. Renesmee cobori prima si merse sa mangaie si sa pupe fiecare lup in parte in semn de multumire pentru minuntata calatorie. Imediat ce am coborat si eu am scos telefonul din buzunar si am sunat-o pe mama. Aceasta imi spuse ca era deja in drum spre Forks. Am zambit. Urma sa fiu cu toata familia mea in magica zi de Craciun.
Am mers si l-am imbratisat pe Edward. L-am intrebat daca lupii vor veni mai tarziu inapoi in forma umana. El imi spuse ca da. Eram fericita pe deplin. Mama, Charlie, Edward, Renesmee, noua mea familie de vampiri si varcolacii. Toti vor fi aici, impreuna. Edward o lua de mana pe fiica noastra si intrara cu totii in casa. Am intrat si eu in urma lor, parasind peisajul fabulos.
Vazand focul aprins in semineu m-am cutremurat la gandul ca afara, in jurul casei, in jurul nostru stratul de zapada era format din miliarde de cristale de gheata. Un gand copilaresc lua nastere in mintea mea. Ce ar fi daca as iesi si as incepe sa numar cristalele de gheata? Doar aveam destul timp inainte. Da, aveam destul timp, insa multe alte lucruri mai importante de facut. Sa imi cresc fetita, sa ma bucur de fiecare reusita a ei, de fiecare zambet, de fiecare lucru minor, pentru ca la urma urmei asta e tot ce conteaza. Sa il iubesc pe Edward, sa multumesc in fiecare secunda pentru existenta lui, sa apreciez tot ce ma inconjoara, pentru ca in final asta este tot ce am eu mai de pret. Caldura unei familii, dragostea, atentia si bucuria.
May You Have A Merry Little Christmas
Mergeam pe strazile reci din Washington fara sa caut nimic anume. Era Ajunul Craciunului.Totul era plin de atmosfera sarbatorilor. Craciunul - perioada fericita a fiecarui an, perioada in care nimeni nu are griji, are doar cadouri, nimeni nu este suparat, este fericit pentru ca ninge, etc,etc, etc. Nu si eu…Pentru mine era o perioada ca oricare alta. O perioada in care eram tot singura, in care eram tot o ciudata, in care eram tot…eu.Ma plimbam printre mii de fete zambitoare la gandul unei vacante binemeritate de iarna, printre mii de zambete si rasete galagioase, intrebandu-ma ce se intampla cu lumea in perioada asta a anului? Unde era toata singuratatea si ciudatenia orasului care ma facea sa ma simt atat de bine de obicei?
Nu stiu ce ma facea sa am starea asta de spirit. Probabil faptul ca eram mereu singura pentru ca nu reuseam sa ii inteleg pe ceilalti. Niciodata nu am inteles de ce toata lumea era intr-o continua cautare de companie, de ce toti incercau sa le fie pe plac celorlalti. Eram o singuratica, si ma obisnuisem cu acest statut, mi-l asumasem si traiam cum el fara sa ma deranjeze, dar asemenea perioade trezeau intotdeauna in mine nostalgia a ceea ce as putea sa fiu, iar aceasta nostalgie ma speria pentru ca ma facea sa imi dau seama ca, poate, in interiorul meu imi doream sa fiu ca ceilalti, imi doream sa fiu placuta de cineva.
-Buna! Ma trezi un glas zgomotos din monologul meu interior.M-am intors pentru a o vedea pe Alice cu vesnica ei figura zambitoare si tepii ei dezordonati.
-Hey, Alice! I-am raspuns eu cu ceea ce in ideea mea era un zambet.
-Vii la petrecerea de Craciun, nu? Ma intreba ea entuziasmata.
-Petrecere de Craciun? Am intrebat eu debusolata.
Alice a afisat o grimasa de spiridus furios ceea ce m-a facut sa imi dau seama ca trebuia sa stiu de acea petrecere de Craciun.
-Aaaa, da! M-am prefacut eu ca imi amintesc.Acea petrecere de Craciun!
Alice era singura persoana careia incercam sa ii fac cat de putin pe plac, avand in vedere ca era singura persoana care vorbea cu mine ca si cu un om normal si care intelegea(sau incerca sa inteleaga) ca prefer sa am momentele mele de singuratate decat sa stau cu un grup de jucatori de fotbal cu bureti in loc de creier si niste foste majorete anorexice.
-Habar nu ai despre ce vorbesc, asa-i? Haide, Bella! E Craciunul, iesi si tu din tipare putin.
-Imi pare rau, Alice. Chiar as vrea sa vin dar…am altceva planificat! Am incercat eu sa mint cat mai plauzibil cu putinta. Fara succes…
-Cum ar fi? Sa stai si sa citesti vreo carte plictisitoare si sa te gandesti la viata de dupa moarte?
-Nu…si cartile mele nu sunt plictisitoare, sunt cele mai frumoase romane clasice. O sa ma relaxez putin. In plus nu vreau sa stau pe capul tau si al lui Jasper si stii ca nu prea ma inteleg bine cu altcineva.
-Fie… zise ea resemnata. Craciun Fericit, Bells!
Stiam ca o ranisem si nu imi placea asta, dar nu ar fi fost prea bine pentru ea sa imi vada fata mohorata toata seara de Craciun.
M-am asezat pe o banca, zgribulita de frig, cu mainile in buzunare. Incepuse sa ninga. Inca un aspect pe care “il iubeam” la Craciun. Fulgii mari cadeau si imi inghetau fata. Ma gandeam serios sa ma misc de pe banca aia pana nu raman lipita de ea, dar o alta prezenta mi-a atras atentia.
Un necunoscut se asezase pe banca exact langa mine si privea drept in fata de parca nici nu as fi fost acolo.Initial m-am speriat. Credeam ca este vreun student care si-a baut mintile si nu si-a dat seama unde s-a asezat asa ca am hotarat sa il ignor si sa plec, dar la o privire mai atenta am realizat ca ma inselasem. Individul era chiar atragator si departe de a fi beat. Avea un par saten cu nuante aurii, iar pielea lui era alba ca marmura, iar cand si-a intors privirea spre mine, albastrul intens al ochilor sai m-a facut sa ma holbez intr-un mod total nepoliticos.
-Buna! Imi zise el de parca ne cunosteam de o viata.
-Buna! I-am raspuns eu ezitanta.
-Stiu ca ti se pare dubios ca te salut asa, fara sa te cunosc, dar te-am vazut aici, singura, pe banca si ma intrebam de ce?
-Ce de ce?
-De ce cineva ar sta singur de Craciun. Imi raspunse el cu un zambet cald.
-Sa spunem ca nu sunt o adepta a Craciunului. I-am raspuns eu incercand sa ii evit privirea.Era ceva la el care ma facea…sa am incredere, iar asta imi dadea un sentiment de nesiguranta.
-Si cum se manifesta o pesoana care nu e “o adepta a Craciunului”?Adica, ce exact nu iti place la Craciun?
-Nu imi place entuziasmul asta al lumii. De parca toate grijile se evapora doar pentru ca exista un mosulet durduliu si rosu care ii face pe toti sa rada. Toata lumea incearca sa faca pe plac cat mai mult, toti se inteleg brusc bine…
-Viata nu mai e asa de interesanta…continua el.
-Cam asa ceva.
-Poate ca fac asta pentru ca simt nevoia sa se agate de ceva frumos. Mie personal mi se pare fascinant cum perioada asta poate sterge ranchiunile si diferentele dintre persoane. Cred ca asa ar trebui sa arate lumea in general, dar se pare ca tu nu te-ai simti bine intr-o astfel de lume.
-Ma faci sa ma simt precum Grinch, omul care a furat Craciunul, i-am raspuns eu putin jenata de prezenta lui.
-Nu cred ca Grinch e un nume potrivit pentru tine.
-Bella iti suna mai bine?
-Mult mai bine. Eu sunt Edward.
O liniste jenanta s-a asternut intre noi. Eram sigura ca acela avea sa fie sfarsitul conversatiei, dar dupa cateva minute el a inceput din nou:
-Gandeste-te ca daca nu ar fi fost Craciunul noi nu am fi vorbit acum.Nu as fi avut nicio scuza sa ma asez langa tine, iar discutia asta nu s-ar fi intamplat.
-Si as fi avut ceva de pierdut din asta?
-Poate…imi zise el pe un ton ce se voia degajat.
-Cum as putea sa aflu asta?
-Poate ai putea sa afli daca ai fi avut ceva de pierdut la o cafea? Asta desigur, daca esti “o adepta a cafelei”.
-Sa spunem ca ii raman fidela ceaiului, i-am replicat eu intrand in joc.
-Atunci ceai sa fie! Zise el ridicandu-se de pe banca si intinzandu-mi mana.
L-am prins de mana si m-am ridicat si eu, apoi am pornit spre o micuta cafenea din centru.
-Ar trebui sa iti zic Craciun Fericit, nu? Sau voi cei care nu sunteti adepti ai Craciunului aveti o urare speciala?
-Craciun Fericit e bine. I-am zis eu.
Am pornit amandoi spre acea cafenea discutand despre lucruri banale. Se pare ca imi incalcam regulile: incercam sa ma fac placuta de cineva, cautam companie lui si, deodata, Craciunul nu mi s-a mai parut ceva atat de insuportabil.Deodata nu mai eram o singuratica…
Nevoi neînţelese
Flăcările luminau încăperea. Mirosul de ciocolată caldă îţi invada nările cu o putere covârşitoare, ademenindu-te.Edward adora acest miros. Nu trebuia să-l bea,nici măcar să se apropie de el, îi simţea aroma de la kilometri. Nimeni nu făcea una mai bună ca mama Esme. Deşi nu necesitau băutura maronie, Esme o prepara pentru spiriduşi,căci Crăciunul era aproape şi munca în toi. Pregătirile erau pe sfârşite, insă ultimele retuşuri trebuiau făcute.
Moşul,Edward,cum prefera să i se spună , stătea în camera sa, cufundat în gânduri. De la o vreme, o nevoie neînţeleasă i se instalase în trup. Oare nu avea tot ce ar fi putut visa, ba chiar mai mult? Cine nu ar vrea să îndeplinească dorinţele copiilor an de an şi toate acestea într-o singură noapte? Îşi aminteşte că înainte, într-un timp ce părea atât de îndepărtat, era cel mai fericit, ba chiar credea că a atins perfecţiunea şi că descoperise sensul vieţii liniştite, dar azi simţea,mai pregnant ca oricând lipsa unei părţi din el,golul devenea mai puternic şi din ce în ce mai prezent în fiinţa sa.
Un aer rece îl izbi şi îl făcu să îşi revină din reveria sa.
-Ar trebui să te duci la Emmet. Pot să jur că spiriduşul acesta devine mai pasionat pe zi ce trece! Spuse Carlisle cu o voce duioasă. Se vedea pe chipul său îngrijorarea pentru fiul său , atât de profundă şi atât de pură încât se putea distinge în fiecare celulă a corpului său.
-Da… ar trebui,răspunse Edward cu glasul stins ,încercând totuşi să schiţeze un zâmbet.
-Ce te doare,fiule? Văd că de la un timp nu mai eşti în apele tale si vreau să ştii că sunt aici pentru tine. Poţi avea încredere în mine. Te voi sprijini indiferent de situaţie.
Carlisle era cel mai bun om, vampir de fapt, pe care tănârul îl cunoscuse. Încă de când acesta îl găsise, abandonat de cel care îl transformase , în friguroasa Alaska ,-probabil din cauza lipsei de hrană, i se spusese mai târziu- Carlisle fusese mai mult decât un tată pentru el: l-a ajutat să-şi accepte natura , să pătrundă tainele vegetarianismului, dietă pe care a fost mai mult decât încântat să o adopte, şi mai ales i-a oferit o familie mai mare ca oricare alta-Polul Nord-, dar cel mai mult l-a sprijinit în perioada în care se antrena pentru a-i fi successor,următorul Moş Crăciun. Edward nu avea încredere în propriile puteri şi nici nu se simţea capabil de o astfel de sarcină, dar încrederea pe care tatăl său o avea în el l-a făcut să persevereze şi să îşi dea toată silinţa în misiunea ce îi fusese incredinţată.
Iniţial fusese uimit nu numai de faptul că Moş Crăciun există, ci şi că acesta este un vampir. Nu îşi putea explica cum de un corp inutil, lipsit de suflet era predestinat să facă fapte atât de pline de iubire , însă tatăl său îi povestise că aşa se întâmplase de la începuturile timpurilor, doar că vampirului îi trebuiau calităţi nemaipomenite pentru a putea prelua misiunea lăsată de primul Moş Crăciun, Golum Nepreţuitul.
Edward înaintă spre Carlisle şi îi puse mâna pe umăr; se uitau unul în ochii celuilalt,legaţi de sentimente puternice , gata de a fi alături unul de altul.
Deodată, un sunet asurzitor le copleşi simţurile şi îi făcu să ducă , instinctiv ,mâinile la urechi pentru a se proteja .
-O, nu…nu încă…glasul înfrânt al lui Carlisle răzbătu prin zgomotul sfâşitor , lăsând în urma sa semne de întrebare şi teamă.
-Ce este tată? Ce e în neregulă?
-Fiule, ai ajuns într-un punct important al vieţii tale, aşa că te rog să iei fiecare decizie calm şi să nu uiţi că indiferent de ce alegi eu voi fi mereu mândru de tine.
-Ştiu, tată, şi apreciez asta, dar despre ce vorbeşti?
Trei puff-uri răsunară în liniştea instalată după vacarmul îngrozitor , lăsând în urma lor fum argintiu. De după el îşi făcură aparitia trei creaturi : un spiriduş micuţ cu aripi şi păr brunet, scurt, aranjat în toate direcţiile, o blondă fermecătoare şi un elf cu părul castaniu.
-Bună, Moşule! Eu sunt Alice-Bucuria Crăciunului, ea este Rosalie,Frumuseţea Crăciunului, iar el este Jasper, Magia Crăciunului, făcu prezentările micuţa spiriduşă , indicând spre blondă, respective elf.
-Crăciun fericit, dragi prieteni! Dar cine sunteţi şi în căutarea a ce aţi venit în această umilă casă?
-Noi reprezentăm Crăciunul, suntem spiritele care se asigură de bunul mers al acestei sărbători,continuă Rosalie cu o voce fermă, dar care părea că vibrează de îngrijorare. Motivul pentru care ne aflăm acum aici este de a te preveni de un mare pericol ce se iveşte. Tu ai fost înzestrat cu un dar minunat, unul care ţi-a permis să fi urmaşul Moşului, o capacitate pe cât de simplă, pe atât de minunată-eşti capabil să faci oamenii să zâmbească, să fie mai buni, toleranţi, darnici, nu e nevoie decât de un surâs din partea ta şi cei ce te înconjoară sunt mai optimişti pentru că starea ta îi afectează şi pe ei într-un mod fascinant; datorită acestui lucru ,Moş Crăciun Carlisle te-a ales pentu a-i prelua îndatoriile, a recunoscut în tine ce era mai pur, mai curat şi ţi-a înmănat toate secretele pe care le deţinea.
-Nu înţeleg ce aţi venit să preveniţi,interveni Edward în momentul în care spiriduşa blondă se opri,şi în ciuda a ceea ce spusese, simţea panica luând fiinţă înăuntrul său .
-Problema este că sentimental de singurătate te-a cuprins prea tare şi dacă nu găseşti o soluţie ,mă tem că acesta va fi ultimul an în care vei împărţi daruri copiilor, reluă Jasper discuţia; tonul elfului trăda teama din-năuntrul său, dar era înduioşător de încărcat de milă pentru vampirul din faţa sa.
-Dar nu ştiu ce tânjeşte trupul meu, nu ştiu ce să îi ofer să fie mulţumit, să pot să continui această misiune pe care o simt ca a mea; nu mă pot opri să mai fac asta. E ceea ce mă defineşte. Acesta sunt eu…şopti Moşul Edward cu ultimele sale sforţări disperate.
Înainte să realizeze ceea ce se întâmplase , alte trei puff-uri se auziseră şi din fumul rămas, ca semn al existenţei spiritelor,se prelinseră în aer ultimele lor cuvinte:’’Mesajul a fost transmis. Grăbeşte-te’’
Edward ridică ochii deznădăjduit spre tatăl său, aşteptând de la acesta o indicaţie care să îl ajute să iasă din ceaţa în care se scufundase, iar el, plin de compătimire, îl îmbărbătă:
-Am încredere în tine, fiule. Răspunsul se află în inima ta. Chiar dacă tu crezi că ea nu există în pieptul tău,ascult-o şi îţi va mărturisi taine minunate. Carlisle îi atinse din nou umărul, îl îmbrăţişă şi părăsi camera.
“Mai sunt doar două zile pănâ la Crăciun”,gândi întristat Moşul.
În cele două zile, Edward cutreieră pământul, sigur fiind că nevoia care îl întemniţase îl va atrage spre ea cu o forţă pe care nu o va putea controla, însă nu se putea lăsa pradă instinctelor sale, de teamnă că acestea îl vor impinge spre o crimă oribilă, un bărbat,o femeie ce abia începuse a cunoaşte viaţa, un copil cu sufletul inocent-putea fi oricine, o persoană care să se afle la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Nu ar fi putut suporta ca o astfel de povară să atârne pe conştiinţa sa, l-ar fi durut mai mult decât lipsa tuturor acelor râsete pe care le obţinea de la copilaşi, de asta era sigur şi nu putea să rişte, însă dorinţa îşi cerea tributul şi î cuprindea mai stâns şi mai cu râvnă.
Negăsind semnificaţia nevoii sale, Edward îşi făcuse o promisiune, că această ultimă călătorie,o va preţui mai mult decât toate celelalte şi pentru asta se va bucura de ea cum numai făcuse niciodată pentru ca memoria faptelor sale să nu fie apăsate de regret.
Privea la sania sa ca la un obiect de mare preţ, iar părinţii săi, Esme şi Carlisle,îl îmbrăţişară, simţind retragerea tacită a fiului lor.
Toată noaptea, Moşul împărţise cadouri şi încercase să fie vrăjit de Bucuria ,Frumuseţea şi Magia Crăciunului, dar nevoia neînţeleasă căpătase o forţă atât de mare încât părea una cu el, se contopiseră şi deveniseră unul;Edward se simţea învins şi umilit.
Ajunsese la ultima casă, zorii ameninţau cu ivirea lor şi Moşul era mai înverşunat ca oricând să-şi îndeplinească promisiunea, aşa că cercetă sacul în care rămăsese o scrisoare mică, de un mov stins.”Culoarea mea preferată”-reflectă acesta.
Coborî pe horn, iar în casă fu întâmpinat de un brăduţ frumos împodobit ce strălucea sub jocul flăcărilor din şemineu. Se întinse să aşeze scrisoarea. Inima îi bătea şi producea un ritm ce îi ţiuia în urechi. Se întoarse şi fu copleşit de puterea a doi ochi mari, căprui care păreau că emană căldură şi îl hipnotizează. Realiză că în schimbul nevoii ce îl acaparase, acum se simţea protejat şi fericit, în adevăratul sens al cuvântului, se simţea invincibil.
-Te-ai lăsat aşteptat,şopti fata,iar cuvintele ce părăsiseră buzele cărnoase rozalii,îl învăluiseră.
-Îmi pare rău. Nu asta a fost intenţia mea,Bella.
Încet,fata îşi ridică privirea, gest ce fu urmat de către Edward care putu desluşi o crenguţă de vâsc ce atârna deasupra lor; îşi lăsă ochii să alunece la chipul frumoasei vampiriţe, o mişcare ce i se părea atât de firească şi pe care o făcu fără niciun efort, şi îşi apropie buzele de ale ei, lăsându-se pradă pasiunii; acum era complet,întreg. Un singur gând îi mai răsări în minte:
“Orice Crăciun are nevoie de o Crăciuniţă”
Un Crăciun de neuitat
Se apropie Crăciunul, pentru mulţi această sărbătoare e una foarte speciala, plina de magie, cadouri si tot felul de lucruri frumoase. Dar pentru mine nu e aşa. E una dintre cele mai groaznice zile. Eu sunt Isabella, fiica lui Moş Crăciun. Da, ştiu probabil credeţi ca sunt nebuna si ca trebuie să merg de urgenta la spitalul 4 , cum aş putea eu o persoana atât de importantă să zic despre Crăciun ca e ceva groaznic. Dar pentru mine este . Am împlinit anul acesta 18 ani si după cum spune tradiţia trebuie să mă căsătoresc cu fiul lui Moş Nicolae. Nu ştiu aproape nimic despre acest băiat care are şi un nume urât după părerea mea : Jacob. Bleah ! Am două surori mai mari : Alice şi Rosalie care trebuiau să facă şi ele acelaşi lucru, dar au fugit chiar în ziua nunţii şi de atunci nu mai ştiu nimic de ele. Le simt foarte mult lipsa. Ar fi aşa de bine dacă aş avea şi eu curajul lor, să nu mă mai gândesc la nimic si la nimeni , să fug de aici fără să îmi pese de nimic. Dar nu pot, am încercat o data şi nu am ajuns foarte departe pentru că conştiinţa mea nu m-a lăsat, mereu apare în momentele când vreau să fac vreo nebunie. Of, o urăsc ! Şi tata are încredere in mine, crede că nu o să repet greşeala surorilor mele de a fugi si că o să mă căsătoresc cu Jacob. Şi asta urăsc cel mai mult, nu vreau să îl dezamăgesc, tot timpul îmi spune ca sunt singura care îl face fericit şi nu uită să menţioneze că o să fie mult mai fericit dacă o să respect tradiţia şi o să mă căsătoresc cu acel băiat pe care nici măcar nu îl cunosc. Nu ştiu ce să fac, mă simt foarte pierdută, inima îmi spune să fug , să scap de toate problemele, să mă simt liberă, dar conştiinţa îmi spune să rămân pentru că nu îl pot dezamăgi pe tata, el mă iubeşte mult , a avut mereu grijă de mine şi niciodată nu mi-a lipsit nimic. Mi-e aşa de greu să iau o decizie! Totul e prea complicat !
Nişte ciocănituri in uşă m-au trezit din visare.
- Intră !
- Ce face cea mai frumoasă fetiţa din lume?
Mă simt ca dracu. Urăsc că trebuie să mă căsătoresc cu un necunoscut cu nume de câine.
- Sunt bine,mamă.
- Am o surpriză pentru tine ! Hai repede să iţi arăt ! O să iţi placă aşa de mult ! Nu mai am răbdare !
Ce a păţit ? Parcă a văzut nu ştiu ce minune. Văzând că eu nu am nici o intenţie să mă dau jos din pat m-a apucat de mână şi a început să mă tragă in jos pe scări până am ajuns in sufragerie unde, pe canapea, era o cutie mare de un roşu aprins cu o fundă albastră, arăta destul de bine. Ar fi o minune dacă în cutie ar fi un bilet de avion ca să plec de aici. Dar degeaba îmi fac eu speranţe, ei nu mi-ar dărui aşa ceva nici dacă i-ar împuşca cineva.
- Hai, deschide-l ! Sunt sigura că o sa-ţi placa foarte mult !
Acum începe să mă enerveze ! Ce e cu atâta nerăbdare ? Nu moare nimeni , nu ? Am luat cadoul si am început să îl desfac. Nu se poate ! E o rochie de mireasă, e albă , e genul de rochii pentru păpuşile Barbie cu care mă jucam când eram mica. E cel mai urât cadou pe care l-am primit în viaţa mea! Nu vreau să mă căsătoresc ! Îmi vine să dau foc la rochia asta! Ah! De ce trebuie să fie totul aşa de greu ?
- Cum ţi se pare ? Nu-i aşa că e foarte frumoasă ?
- Da, e foarte frumoasă , mamă ! Mulţumesc mult !
De ce nu pot eu să fiu sinceră şi să îi spun că urăsc rochia de mireasă şi că nu vreau să mă căsătoresc ? Da, pentru că, ca de obicei eu sunt cea sufletistă si nu vreau ca nimeni să fie trist !
Am luat rochia de mireasă şi am urcat in camera mea, am aruncat-o în dulap. Nu vreau să o mai vad ! Mi se face greaţă ! Nu pot să mă căsătoresc! Sunt prea tânără, am doar 18 ani ! Întotdeauna am visat la o nuntă ca în poveşti, am visat să mă căsătoresc din dragoste cu un bărbat pe care să îl iubesc şi el să îmi împărtăşească sentimentele. Nu pot să mă căsătoresc ! Nu vreau ! Am luat o carte din bibliotecă, vroiam să mă liniştesc, să mă distrag de la problemele mele măcar pentru câteva ore. Am citit o pagină , două , trei, dar gândul meu era tot la ziua de Crăciun când viaţa mea o să devină un coşmar. Nu mai puteam să stau în casă. Simţeam că totul mă apasă şi că in fiecare colţ văd rochia de mireasă şi imaginii din acea zi groaznică care va urma . Mi-am luat geaca şi am ieşit afară să mă plimb fără să spun nimic la nimeni. Am trecut pe lângă pădurea în care, când eram mică mă jucam cu surioarele mele, era şi locul nostru secret în care ne ascundeam când nu vroiam să mâncăm legumele gătite de mama. Mi-e aşa de dor de ele, de surorile mele nebune după shopping, care în fiecare week-end mă târau după ele la mall. Le iubesc aşa de mult!
Am tot mers ceva timp fără să ştiu unde până am ajuns la stânca unde eu cu Alice şi Rosalie stăteam de vorbă, bârfeam şi ne uitam la marea agitată. Astăzi era mai agitată ca niciodată, parcă o supărase cineva sau ceva … Da! Ştiu cum să împiedic nunta fără să supăr pe nimeni. Voi sări de pe stâncă, sigur voi fi salvată pentru că spiriduşii tatei sunt peste tot si văd totul, iar eu le voi spune că m-am împiedicat , la cât de neatentă şi zăpăcită sunt mă vor crede, aşa voi fi răcită şi nu mă voi simţi bine şi nu mă voi putea duce la nuntă in halul acela. Am ridicat un picior de pe pământ şi l-am dus deasupra mării. Nu ! Nu pot face asta! M-am întors şi am plecat ! Ba da ! Pot ! Am luat-o al fuga şi am sărit. Apa era foarte rece. Am închis ochii şi aşteptam să vină cineva să mă scoată de aici, dar nu venea nimeni. Începeam să nu mai simt nimic, până am ajuns să fiu ca o stană de piatră. Ce se întâmplă am murit ? Am murit, nu am să mă mai căsătoresc! E mai bine aşa, oricum viaţa mea nu mai avea nici un rost , surorile mele au dispărut, urma să mă căsătoresc cu un necunoscut care cine ştie ce dement mai e, dacă nu o facem tata şi mama nu ar mai fi vorbit cu mine, m-ar fi ignorat. Totul ar fi fost un dezastru. Dar acum nu mai e. Totul o să fie perfect, sper !
- Bella, ce ai făcut ! O doamne !
- O sa fie bine ?
Ce e asta ? Sunt vocile lui Alice si Rosalie! Nu am murit ? Daca nu am murit şi aud vocile lor înseamnă că suntem împreună. O să pot să le strâng din nou în braţe! Cât de mult am aşteptat clipa asta! Dar nu pot să mă mişc ! Ce e cu mine ?
- Da, o să fie bine. Acum începe transformarea. Probabil ea va aude. Dar e prea greu pentru ea să se mişte sau să scoată un cuvânt.
Asta a fost vocea unui bărbat. Părea foarte sigur pe ceea ce spunea. Dar cee spune el acolo?! Despre ce transformare vorbea ? Doar nu o să devin nu ştiu ce stafie! Astea nu există ! A citit prea multe cărţi S.F. ! Amuzant ! Dar avea dreptate în câteva lucruri, chiar îi auzeam, dar nu ştiu ce e cu corpul meu. Nu vrea să mă asculte deloc ! Nu vrea să se mişte !
- Bella, mă auzi ? Eşti bine ? Fă ceva ,orice ca să ştiu că eşti bine. Te rog Bella !
Carlisle, de ce nu răspunde? Dacă nu am ajuns la timp ? Dacă a murit ?
Săraca Alice, din vocea ei reiese că e foarte îngrijorată. Încercam să îmi mişc mâinile picioarele ,dar era imposibil parcă mi le lipise cineva Si gura la fel vroiam să îi spun că sunt bine, să nu îşi facă griji, dar nu puteam.
- Alice, nu îţi face griji, va fi bine. Ar trebui să o lăsăm să se odihnească, în curând va începe să simtă focul şi are nevoie de foarte multă forţă să treacă peste asta. Hai să mergem.
Tot acel domn parca Carlisle îl chema a liniştit-o pe Alice. De ce foc vorbea acolo. Doar nu o să ard si după din cenuşă mă vor transforma intru-un extraterestru ? Chiar s-a uitat la prea multe filme ! E aşa de amuzant să aud tot felul de aberaţii. Mă mai distrage de la problemele mele cum ar fi mişcatul corpului si deschiderea gurii. Corpul meu începe să o ia razna.
Ahhhh! Mă arde ! Avea dreptate ! Trebuie să mă liniştesc, după totul o să fie bine şi o să îmi văd surorile. Arde, arde, arde, arde îngrozitor de tare. Nu mai pot suporta. Au trecut minute, ore ,zile , în care am suportat această durere îngrozitoare, şi încă o mai suport dar dacă nu încetează probabil nu o să mai rezist şi o să încep să urlu , până trezesc şi cel mai somnoros om. Inima a început să îmi bată din ce în ce mai tare, credeam că o să-mi sară din piept dar,s-a potolit, bătea din ce în ce mai puţin până s-a oprit. Simţeam cum focul începe să dispară. Totul era mut mai bine.
- Se trezeşte ! E bine !
Se pare că o să le văd pe cât mai curând. Puteam să îmi mişc degetele. Mi-am deschis ochii şi m-am ridicat în picioare mai repede decât credeam. Alice şi Rosalie au sărit pe mine. Mi-a fost aşa de dor de ele.
- Eşti bine ? A durat cam mult transformarea ! Azi e Crăciunul !
- Da Alice, sunt bine ! Dar ce s-a întâmplat ? Ce transformare ? Ce tot spui acolo ? Nu înţeleg nimic.
- Bella, eşti un vampir. La fel ce noi .
- Rosalie, ce tot spui acolo ? Vampirii … vampirii nu pot exista !
- Ba da Bella, există ! O să îţi povestim mai multe despre asta mai târziu, acum vreau să îţi prezint pe cineva ! Hai cu mine !
- Alice vin doar dacă îmi promiţi că după o să îmi explici ce se întâmplă, ce sunt .
- Promit !
M-a luat de mână şi m-a tras în jos pe scări. Acolo erau încă cinci persoane care semănau foarte mult cu surorile mele. Aveau pilea albă si ochii galbeni. Păreau ciudaţi.
- Bella , ei sunt Carlisle şi Esme, sunt ca părinţii noştri. El e Jasper, logodnicul meu şi el e Emmett, logodnicul lui Rose. Şi nu în ultimul rând Edward.
Edward, ce nume frumos. Era un tip înalt cu părul castaniu care îi stătea în toate părţile şi avea un corp bine lucrat, muşchii i se vedeau prin tricoul multa pe care îl purta. Ochii lui erau foarte speciali, m-am pierdut în ei. Îmi transmitea multă căldură , protecţie, iubire. El e ceea ce am căutat mereu. E prinţul pe cal alb la care am visat . M-am îndrăgostit. Toţi plecaseră din cameră, am rămas doar noi doi. Edward s-a apropiat de mine , mi-a mângâiat obrazul şi m-a sărutat. Acest sărut nu îl voi uita niciodată.
Se pare că acest Crăciunul, pe care îl credeam un dezastru s-a transformat în cea mai specială zi din viaţa mea, ziua în care mi-am găsit marea dragoste şi ziua în care
le-am regăsit pe Alice şi Rosalie. Totul e minunat !
Cartea a apărut la Editura Leda Edge şi poate fi comandată de AICI Poveştile pline de culoare şi farmec ale mamei despre Rusia şi...
